Ziua lui „Da”: O comedie căreia s-ar putea să-i spui nu

În urmă cu douăzeci și cinci de ani, Ziua lui „Da” (Yes Day) ar fi fost o comedie de familie marca Hollywood, obtuză, pe placul maselor și ai putea spune că încă este. Diferența este că acum avem versiunea Netflix, ceea ce înseamnă, în acest caz, că nu este atât „obtuză”, cât post-psihologică. Premisa, pentru oricine este părinte, pare destul de atrăgătoare. Allison (Jennifer Garner), luată la rost de cei trei copii pentru că este o Gică-contra de mamă – o persoană cazonă, sobră care spune perpetuu „Nu” – este de acord să-și răsfețe copiii cu o așa-numită Zi a lui „Da”. Adică, o zi întreagă, ea și soțul ei, simpaticul Carlos (Edgar Ramirez), vor trebui să spună Da oricărei cereri, mari sau mici, din partea copiilor. „Nu, nu poți face asta” nu intră în discuție. Ideea este că acest lucru va acționa ca un fel de eradicare a “fă-ce-vrei” pentru copii – o modalitate prin care aceștia să-și consume energia și, de asemenea, o modalitate de a le demonstra că mama lor nu este monstrul autoritar pe care-l credeau.

Dar iată ce este ciudat – și, în cele din urmă, nu foarte amuzant – la film. Dacă ai de gând să distribui pe cineva în rolul unei mame care și-a pierdut uzul cuvântului ”da”, ultima actriță de pe pământ la care s-ar gândi cineva este Jennifer Garner. Prea are acea exuberanță spirituală, vioiciunea care-i aduce gropițe în obraji. În Ziua lui „Da”, scena în care Allison află cât de dezamăgiți sunt copiii de severitatea ei, este grăitoare. Allison și Carlos vin la școală pentru o ședință părinte-profesor și sunt întâmpinați de doi dintre profesorii copiilor pentru a le da vestea proastă. Se pare că Katie (Jenna Ortega), fetița de 14 ani a cuplului, a scris un haiku în care se compară cu o pasăre în colivie. Nando (Julian Lerner), fiul lor adolescent, a realizat un scurtmetraj în care o compară pe Allison cu Stalin și Mussolini, plin de videoclipuri filmate acasă, despre comportamentul ei dictatorial. O vedem spunând lucruri de genul „Nu pleci nicăieri până nu-ți termini temele!”

Allison se uită la aceste clipuri și le spune profesorilor cu un zâmbet calm: „Asta înseamnă să fii părinte”. Suntem de părere că este o scenă destul de bună, pentru că suntem de acord cu Allison – nu există absolut nimic în videoclipul lui Nando sau în film până atunci, care să indice că ea n-ar fi un părinte iubitor care încearcă să impună anumite reguli de bază, să stabilească unele limite și să insufle copiilor ei simțul disciplinei. De fapt, este atât de evident că este o mamă excepțională încât partea bună a scenei este că subliniază faptul că nu metoda de educare a lui Allison este problema. Problema este cultura: o societate din ce în ce mai pripită și gata să spună Da la orice, care-i încurajează pe părinți să depună armele, să cedeze capriciilor copiilor și să ignore faptul că această conduită ar avea consecințe.

Ziua lui „Da” este o comedie de situații pusă în scenă somptuos, iar Garner și Ramírez au o relație simpatică în rolul părinților copleșiți, dar ceea ce înfățișează filmul este o situație socială și psihologică autentică – una care impune sau măcar cere să fie jucată cu un anumit fler ironic pentru comportamentul experimental.

Și exact asta nu face filmul. Poate cerem prea multe. La urma urmei nu-i decât o comedie de familie Netflix! Dar regizorul, Miguel Arteta (Șefele – Like a Boss, Beatriz la cină – Beatriz at Dinner), este un cineast care a dovedit că poate strecura configurațiilor comerciale un anumit fior subversiv. De data aceasta lucrează după un scenariu de Justin Malen, bazat pe o carte pentru copii care a fost scrisă (de Amy Krouse Rosenthal și Tom Lichtenheld) pentru copii mici, iar povestea a fost transformată într-o intrigă cu adolescenți – fără să fi fost neapărat reimaginată. Ziua lui „Da” pune laolaltă o serie de scene „doar-spune-da” care nu critică premisa centrală, cât o transformă într-un film de acțiune burlesc, pentru copilași.

Allison și Katie, căreia mamei îi este frică „s-o lase să-și ia zborul”, au făcut un pact: dacă Allison este capabilă să treacă peste zi fără să spună Nu, atunci o poate însoți pe Katie la Fleek Fest, un fel de Coachella pentru adolescenți. Dar dacă greșește fie și numai o dată, cedând reflex tendinței de a spune Nu, Katie poate merge la festival fără supravegherea unui adult. Acest lucru decurge într-un mod cu adevărat nesatisfăcător, din moment ce Allison se ține de partea ei de învoială – dar Katie, totuși, se furișează. Nimic, însă, din ce nu poate fi șters cu buretele de o interpretare ad hoc a melodiei „Baby, I Need Your Loving” de către mamă, adusă pe scena Freek Fest de către vedeta pop H.E.R. Este Ziua lui „Da” o comedie despre cum copiii dependenți de Da, trebuie să învețe valoarea lui Nu? Desigur! Problema este că filmul nu stârnește îndeajuns de multe râsete (sau, măcar, unul) arătându-ne cum ajung acolo.

Owen Gleiberman, Variety, 10 martie