Pornește de la tradiția benzilor desenate, dar acum este spus cu o măreție iscusită, care depășește saga Avengers.
Este nevoie de un set de calități extraordinar de diverse pentru a regiza un film grozav bazat pe cărți de benzi desenate. Trebuie să fii un vrăjitor al efectelor vizuale; un maestru al povestirii și ritmului; un umanist al cinematografiei care poate descoperi dimensiunea prin care te poți identifica cu o trupă de ciudați cu pelerine și pieptare și spandex; și suficient de talentat pentru a pune totul cap la cap într-o Viziune de ansamblu memorabilă. Nu este de mirare că în anii de când Hollywood-ul a fost mâncat de viu de cultura cărților de benzi desenate, filmele cu super-eroi care au reușit o adevărată transcendență radicală pot fi numărate pe degetele de la o mână: Cavalerul negru (The Dark Knight), Omul-Păianjen 2 (Spider-Man 2) Pantera neagră (Black Panther), alte câteva.

La acestă listă consacrată adăugăm acum Zack Snyder – Liga dreptății (Zack Snyder’s Justice League), versiunea refăcută, palpitantă, de patru ore, a feeriei DC Comics din 2017. Noul film – și credeți-ne pe cuvânt, este într-adevăr un film nou – este mai mult decât o reabilitare a viziunii originale a lui Snyder. Este un spectacol fastuos, dibace și captivant, povestea de origine a echipei de eroi care, în esență, este clasic convențională, totuși acum este spusă cu o sinceritate candidă atât de contagioasă și cu o fascinație magică auspicială, încât ne readuce la ceea ce cărțile de benzi desenate, în toată splendoarea lor, au căutat dintotdeauna să facă: să ai impresia că vezi zei în acțiune, pe Pământ.
Fanii online au botezat acest proiect „versiunea Snyder”. În martie 2017, Snyder, după conflicte creative cu studioul (și sinuciderea fiicei sale), s-a îndepărtat de film, care ajuns pe mâinile lui Joss Whedon, care a rescris și refilmat mai mult de jumătate din el. În mintea directorilor de la Warner Bros., care încă erau năuciți după lansarea cu hopuri a Universului DC, versiunea lui Snyder era prea lungă și prea sumbră. Whedon a tăiat povestea de origine și o mare parte din povestea principală, adăugând glume și sporovăială superficială și un fel de aură orbitoare ”mama-mia”. Cu alte cuvinte, a scos pe bandă rulantă o versiune „pe placul publicului” a filmului Liga dreptății (Justice League), sincronizată cu ritmul prelucrat al povestirii corporatiste, care a ajuns să nu fie pe placul aproape nimănui.
Sincronizarea, se spune, este totul, și sunt două moduri în care noul Liga dreptății se dovedește a fi oportun din punct de vedere karmic. Este lansat în premieră după un an de pandemie, ceea ce înseamnă că publicul are acum 12 luni fără bucuria primordială a escapismului în fantezia de succes pe marele ecran. Tânjim după asta și, deși este adevărat că Liga dreptății va fi văzut, în mare, la HBO, filmul este un astfel de festin vizual de bravură și spectacol sobru afectiv, încât pare să ofere toată emoția care ne-a lipsit. Cele patru ore ale filmului trec de parcă ai fi într-o transă captivantă.
Iar celălalt motiv pentru care Liga dreptății este oportun este că acum, după ce Snyder a readus filmul la măreția sa magistrală, ea rezonează în mod izbitor cu extravaganța sinistră a francizei Avengers, în special cu ultimele două filme ale acesteia, care nu avuseseră premiera când a apărut versiunea expurgată, abreviată Liga dreptății – 2017.
Zack Snyder – Liga dreptății reușește în patru ore ceea ce au făcut acele filme în nouă. Reunește o echipă de supereroi, dar nu uită niciodată că fiecare dintre ei este demn de propria poveste. Îi asmute împotriva unui uriaș diabolic cu fălci de rocă – în acest caz Darkseid-lavă (care a fost eliminat din versiunea din 2017) și loialul său scutier-demon, Steppenwolf – care încearcă să controleze toată viața din univers. Și, în sfârșit, este o poveste uimitoare despre moarte și înviere. Cei cinci membri ai Ligii dreptății, aduși laolaltă de Batman și Wonder Woman, își dau seama că nu pot salva Pământul fără Superman, care nu mai este printre ei. Așa că folosesc una dintre așa-zisele Cutii-Mamă, surse de energie infinită pe care toată lumea se luptă să le dețină, pentru a-l ridica pe Clark Kent din morți – o întorsătură de situație care a făcut parte din versiunea din 2017, dar asta e chestia, doar… a făcut parte. Aici, readucerea la viață a lui Superman, obținută atât de greu, devine o saga impresionantă, de sine stătătoare.
Zack Snyder – Liga dreptății emană un sentiment maiestuos al răului cosmic istoric. Tonul său amintește mai puțin de alte filme DC sau Marvel decât de trilogia Stăpânul inelelor (Lord of the Rings) a lui Peter Jackson. Camaraderia dintre supereroi este foarte profundă – cu poantele excizate, dezvoltă o afinitate impresionantă unul pentru celălalt. Într-unul dintre numeroasele exemple de cât de îmbunătățit este filmul lui Snyder, Flash (Ezra Miller) este prezentat cu un dialog mult mai isteț decât orice a reușit Joss Whedon, urmat de o secvență fascinantă, iute ca glonțul, în care salvează o tânără dintr-un accident de mașină – o scenă care configurează frumos empatia ascunsă a personajului său iute ca viteza luminii. Diana (Gal Gadot) are o prezență marcantă, dar încordată, anxioasă, care a fost abordată cu stângăcie în Wonder Woman 1984, Cyborg-ul lui Ray Fisher dobândește rezonanța unui Hamlet pe jumătate de mașină, iar Batman (Ben Affleck) este un personaj cu totul diferit: cu toată acea zeflemea prietenoasă à la Ben Affleck dispărută, îl înfățișează pe sinistrul Bruce, cu vocea aspră, cu nuanțe amenințătoare, cu o prestanță veritabilă.
Dincolo de asta, Zack Snyder – Liga dreptății trebuie să fie unul dintre cele mai fascinante-vizual filme de benzi desenate realizate vreodată. Luptele încleștate nu-ți dau niciodată acea senzație plictisită: iată-niște-CGI-în-plus, pentru că au fost puse în scenă cu o convingere supremă care este mai mult à la Cei șapte samurai (Seven Samurai) decât super-invincibil. Steppenwolf (Ciarán Hinds), cu coarnele diavolești, este și aici principalul antagonist, dar, deși părea un fleac emasculat în versiunea din 2017, aici a fost reimaginat ca un splendid Hulk acoperit cu plăcuțe strălucitoare împletite, care se zbârlesc în funcție de emoțiile care-l încearcă și, de asemenea, este un asasin dezonorat care se va preta la fapte incalificabile. Liga dreptății se încheie cu ceea ce ar putea fi cel mai bun teaser post-benzi desenate din toate timpurile, întrucât Lex Luthor (Jesse Eisenberg) și apoi Joker (Jared Leto) fac apologia pierzaniei în două discursuri similare, care îți trezesc dorința să vezi filmele promise. Nu doar că aceste personaje au revenit. A revenit și ceea ce prea multe filme bazate pe benzi desenate au distrus: senzația că ceva plutește în aer.
Owen Gleiberman, Variety, 15 martie
Abia aștept sa îl văd chit ca e pe HBO și îl are pe Superman .. dar fie…
PS mie mi-a plăcut mamma mia:))
LikeLike
N-ai citit cu atenție fraza. Referința n-are nici o legătură cu filmul Mamma Mia. 🙂 Dar m-ai amuzat. ❤️ Anyway, am văzut aseară cam juma’ și mi-a plăcut. Cel puțin scena aceea când Flash o salvează pe fată… Wow! Asta-i film de văzut pe marele ecran, sincer. Dar deocamdată merge și la televizor.
LikeLiked by 2 people
Sa stii ca am vazut primul 🙂 cand mai mergeam la cinema. Si mi-a placut, neasteptat 🙂
Cred ca l-as vedea pentru Wonder Woman 🙂
LikeLike
Eu nu l-am văzut pe primul, dar aud că acesta e mai… ”adevărat”. 🙂 Conform sentimentului pe care ar trebui să ți-l lase o carte cu benzi desenate. Nu sunt fan benzi desenate, așa că nu știu ce-ar trebui să însemne asta, dar filmul lui Snyder (cât am apucat să văd din el) este foarte artistic. Imi place.
LikeLiked by 1 person
Doar o mica remarca, daca nu-i cu suparare. 🙂
Dupa 31 de ani de democratie original româneasca, pare-mi-se, pentru majoritatea “mioriticilor” (si nu numai) din gradina maicii Domnului, iluziile de lumini si umbre realizate de fabricile de vise internationale, transmise prin fibre optice si canale, proiectate pe pânza si ecranate de televizoare, devin din ce în ce mai speciale, sofisticate, amagitoare, atragatoare, inducând subliminal în subconstientul adormit, dimensiuni imaginare, imitatoare, menite sa duca lumea în eroare pierzând din vedere Cuvântul lui Dumnezeu.
LikeLike
Nu-i decât o poveste, domnule Iosif. Am încredere că ceilalți mioritici sunt în stare să facă diferența dintre realitate și ficțiune.
LikeLike
Asa este, însa generatia de “copii”, de dupa anul doua mii, sunt psihic destabilizati, de-acesti actori si fabricanti, sub masti ascunsi si mediatizati, de catre cei mai mici , naivi, nestiutori, adeseori urmati si imitati.
Intuitia îmi spune, ca se pierde vechea lume, iar credinta-n Adevar, e luata în raspar…
LikeLike
Vă contrazic. Educația copiilor este in sarcina părinților. Este de datoria lor să-i țină pe copii departe de programe TV dăunătoare, până când sunt îndeajuns de maturi să facă diferența dintre bine și rău, între ficțiune și realitate. Dați vina pe cine trebuie pentru ceea ce vă nemulțumește la tinerii din ziua de azi, nu pe filme. Și, la drept vorbind, bunicii noștri probabil erau ei înșiși îngroziți de noua generație, a noastră. Prăpastia dintre generații există dintotdeauna. Dați-le mai mult credit tinerilor din ziua de azi. Poate sunt mai puțin naivi decât vă închipuiți.
LikeLike
Le dau, si chiar mi-s dragi, însa azi nu prea asculta, de massmedia educati, unii cred ca tot ce zboara se manânca.
Stii ce mi-a spus contabilul când lucram pe cont propriu ? ” Daca nu veti gândi doar obiectiv-rational si va veti, implica afectiv si emotional, niciodata nu veti progresa dpdv. financiar !” Am constatat, la putina vreme dupa, ca vorba contabilului a fost profetica ! 🙂
LikeLike
Unii cred că tot ce zboară se mănâncă pentru că nu i-au educat părinții cum trebuie. Mi se pare că vă lăsați condus de sentimente în continuare. La nivel rațional știți că ucigași au existat și în Epoca de piatră. Pe aceea tot Liga dreptății i-a îndemnat la crimă?! Sau mass media?
LikeLike
Una este animalul care ucide de foame si alta cel care o face din instinctul primar, caracter mostenit genetic de la parintii genitori.
Sa înteleg ca d-voastra considerati artistii, actori interpreti de roluri “principale”, mai mult sau mai putin fictive, modele ideale pentru generatiile actuale si cele viitoare, si ca ar trebui sa ne adaptam, mascam, jucam, executam roluri impuse de “producatori scenaristi, regizori” si noi (noncomformistii) în aceste sisteme de lumini si umbre aparente, virtuale, transmise prin canale si antene satelit, proiectate pe pereti si la televizoare…?
LikeLike
V-am spus de vreo trei ori și nu vreți să mă auziți. Oamenii normali la cap se comportă așa cum au fost educați de părinți, nu de televizor. Unii actori se folosesc de celebritatea lor pentru a susține niște cauze benefice pentru întreaga omenire. Dacă mi-ați fi citit blogul, ați fi știut la ce mă refer. Și nu în ultimul rând, omenirea ar fi pierdută fără artă – iar filmul este cea de-a șaptea artă. In locul dumneavoastră n-aș ignora importanța artei în viața unei ființe umane.
LikeLike
Filmul bate… Viața
LikeLike
De fapt este invers, filmele sunt inspirate din viață. Viceversa este valabilă doar în cazuri extreme, de care dumneavoastră vă agățați ca să condamnați orice film.
LikeLike
Whatever!
LikeLike