Zack Snyder – Liga dreptății: Fenomenal!

Pornește de la tradiția benzilor desenate, dar acum este spus cu o măreție iscusită, care depășește saga Avengers.

Este nevoie de un set de calități extraordinar de diverse pentru a regiza un film grozav bazat pe cărți de benzi desenate. Trebuie să fii un vrăjitor al efectelor vizuale; un maestru al povestirii și ritmului; un umanist al cinematografiei care poate descoperi dimensiunea prin care te poți identifica cu o trupă de ciudați cu pelerine și pieptare și spandex; și suficient de talentat pentru a pune totul cap la cap într-o Viziune de ansamblu memorabilă. Nu este de mirare că în anii de când Hollywood-ul a fost mâncat de viu de cultura cărților de benzi desenate, filmele cu super-eroi care au reușit o adevărată transcendență radicală pot fi numărate pe degetele de la o mână: Cavalerul negru (The Dark Knight), Omul-Păianjen 2 (Spider-Man 2) Pantera neagră (Black Panther), alte câteva.

La acestă listă consacrată adăugăm acum Zack Snyder – Liga dreptății (Zack Snyder’s Justice League), versiunea refăcută, palpitantă, de patru ore, a feeriei DC Comics din 2017. Noul film – și credeți-ne pe cuvânt, este într-adevăr un film nou – este mai mult decât o reabilitare a viziunii originale a lui Snyder. Este un spectacol fastuos, dibace și captivant, povestea de origine a echipei de eroi care, în esență, este clasic convențională, totuși acum este spusă cu o sinceritate candidă atât de contagioasă și cu o fascinație magică auspicială, încât ne readuce la ceea ce cărțile de benzi desenate, în toată splendoarea lor, au căutat dintotdeauna să facă: să ai impresia că vezi zei în acțiune, pe Pământ.

Fanii online au botezat acest proiect „versiunea Snyder”. În martie 2017, Snyder, după conflicte creative cu studioul (și sinuciderea fiicei sale), s-a îndepărtat de film, care ajuns pe mâinile lui Joss Whedon, care a rescris și refilmat mai mult de jumătate din el. În mintea directorilor de la Warner Bros., care încă erau năuciți după lansarea cu hopuri a Universului DC, versiunea lui Snyder era prea lungă și prea sumbră. Whedon a tăiat povestea de origine și o mare parte din povestea principală, adăugând glume și sporovăială superficială și un fel de aură orbitoare ”mama-mia”. Cu alte cuvinte, a scos pe bandă rulantă o versiune „pe placul publicului” a filmului Liga dreptății (Justice League), sincronizată cu ritmul prelucrat al povestirii corporatiste, care a ajuns să nu fie pe placul aproape nimănui.

Sincronizarea, se spune, este totul, și sunt două moduri în care noul Liga dreptății se dovedește a fi oportun din punct de vedere karmic. Este lansat în premieră după un an de pandemie, ceea ce înseamnă că publicul are acum 12 luni fără bucuria primordială a escapismului în fantezia de succes pe marele ecran. Tânjim după asta și, deși este adevărat că Liga dreptății va fi văzut, în mare, la HBO, filmul este un astfel de festin vizual de bravură și spectacol sobru afectiv, încât pare să ofere toată emoția care ne-a lipsit. Cele patru ore ale filmului trec de parcă ai fi într-o transă captivantă.

Iar celălalt motiv pentru care Liga dreptății este oportun este că acum, după ce Snyder a readus filmul la măreția sa magistrală, ea rezonează în mod izbitor cu extravaganța sinistră a francizei Avengers, în special cu ultimele două filme ale acesteia, care nu avuseseră premiera când a apărut versiunea expurgată, abreviată Liga dreptății – 2017.

Zack Snyder – Liga dreptății reușește în patru ore ceea ce au făcut acele filme în nouă. Reunește o echipă de supereroi, dar nu uită niciodată că fiecare dintre ei este demn de propria poveste. Îi asmute împotriva unui uriaș diabolic cu fălci de rocă – în acest caz Darkseid-lavă (care a fost eliminat din versiunea din 2017) și loialul său scutier-demon, Steppenwolf – care încearcă să controleze toată viața din univers. Și, în sfârșit, este o poveste uimitoare despre moarte și înviere. Cei cinci membri ai Ligii dreptății, aduși laolaltă de Batman și Wonder Woman, își dau seama că nu pot salva Pământul fără Superman, care nu mai este printre ei. Așa că folosesc una dintre așa-zisele Cutii-Mamă, surse de energie infinită pe care toată lumea se luptă să le dețină, pentru a-l ridica pe Clark Kent din morți – o întorsătură de situație care a făcut parte din versiunea din 2017, dar asta e chestia, doar… a făcut parte. Aici, readucerea la viață a lui Superman, obținută atât de greu, devine o saga impresionantă, de sine stătătoare.

Zack Snyder – Liga dreptății emană un sentiment maiestuos al răului cosmic istoric. Tonul său amintește mai puțin de alte filme DC sau Marvel decât de trilogia Stăpânul inelelor (Lord of the Rings) a lui Peter Jackson. Camaraderia dintre supereroi este foarte profundă – cu poantele excizate, dezvoltă o afinitate impresionantă unul pentru celălalt. Într-unul dintre numeroasele exemple de cât de îmbunătățit este filmul lui Snyder, Flash (Ezra Miller) este prezentat cu un dialog mult mai isteț decât orice a reușit Joss Whedon, urmat de o secvență fascinantă, iute ca glonțul, în care salvează o tânără dintr-un accident de mașină – o scenă care configurează frumos empatia ascunsă a personajului său iute ca viteza luminii. Diana (Gal Gadot) are o prezență marcantă, dar încordată, anxioasă, care a fost abordată cu stângăcie în Wonder Woman 1984, Cyborg-ul lui Ray Fisher dobândește rezonanța unui Hamlet pe jumătate de mașină, iar Batman (Ben Affleck) este un personaj cu totul diferit: cu toată acea zeflemea prietenoasă à la Ben Affleck dispărută, îl înfățișează pe sinistrul Bruce, cu vocea aspră, cu nuanțe amenințătoare, cu o prestanță veritabilă.

Dincolo de asta, Zack Snyder – Liga dreptății trebuie să fie unul dintre cele mai fascinante-vizual filme de benzi desenate realizate vreodată. Luptele încleștate nu-ți dau niciodată acea senzație plictisită: iată-niște-CGI-în-plus, pentru că au fost puse în scenă cu o convingere supremă care este mai mult à la Cei șapte samurai (Seven Samurai) decât super-invincibil. Steppenwolf (Ciarán Hinds), cu coarnele diavolești, este și aici principalul antagonist, dar, deși părea un fleac emasculat în versiunea din 2017, aici a fost reimaginat ca un splendid Hulk acoperit cu plăcuțe strălucitoare împletite, care se zbârlesc în funcție de emoțiile care-l încearcă și, de asemenea, este un asasin dezonorat care se va preta la fapte incalificabile. Liga dreptății se încheie cu ceea ce ar putea fi cel mai bun teaser post-benzi desenate din toate timpurile, întrucât Lex Luthor (Jesse Eisenberg) și apoi Joker (Jared Leto) fac apologia pierzaniei în două discursuri similare, care îți trezesc dorința să vezi filmele promise. Nu doar că aceste personaje au revenit. A revenit și ceea ce prea multe filme bazate pe benzi desenate au distrus: senzația că ceva plutește în aer.

Owen Gleiberman, Variety, 15 martie