Știm cu toții, logic!, că actorii nu sunt rolurile pe care le interpretează – că Ben Affleck nu este de fapt Batman, nici astronaut sau spărgător de bănci sau contabil autist cu predilecție pentru luptele pe viață și pe moarte.

Dar când apare în filmografia lui un film precum O ultimă șansă (The Way Back), este aproape imposibil să nu faci o paralelă între viață și artă. Iată un star de cinema care și-a făcut publică lupta de zeci de ani cu alcoolismul, dublu laureat cu Oscar, al cărui declin în carieră și calvar personal par să se suprapună perfect peste acea dependență. Și iată-l interpretând un bărbat de 40 de ani, al cărui obicei de a bea i-a otrăvit aproape orice lucru bun – căsătoria, familia, mijlocul de trai – până în punctul în care s-ar putea să-l termine definitiv, doar dacă nu profită de o ultimă șansă de reabilitare și se ține de treabă.

O ultimă șansă - The Way Back
O ultimă șansă – The Way Back

O ultimă șansă s-ar putea să nu fie un film grozav, dar pare să fie cel mai bun lucru pe care l-a făcut actorul de multă vreme: un studiu de personaj sensibil și lucid și potolit în mod voit până când alunecă, în cele din urmă, în ceva gen melodramă clasică. (dar care are propriile merite)

Affleck este Jack Cunningham, un muncitor în construcții undeva în sudul Californiei, care își începe fiecare zi cu o bere în timp ce face duș și câteva guri de votcă în cana de cafea. Opt ore mai târziu, desface o altă cutie de bere din răcitorul pe care îl ține în camion, apoi se îndreaptă spre bar.

Cel puțin pare un bețiv destul de calm, mai mult unul care merge pe trei cărări, decât scandalagiu sau bătăuș. Dar totuși îl afectează: îngrijorarea surorii sale grijulii (Michaela Watkins) și ale soției înstrăinate (Janina Gavankar) sunt întâmpinate cu iritare, resentimente sau, în cel mai bun caz, tăcere; dacă există ceva care reușește să-l facă să zâmbească, de obicei se află pe fundul unei sticle.

Așadar, atunci când pastorul director de la fostul său liceu îl sună pentru a-i oferi sportivului-vedetă de odinioară o slujbă de antrenor al echipei de baschet a băieților, care acum este în declin, prima reacție este să insiste la telefon că viața lui este „foarte plină acum. Foarte plină.” Al 14-lea răspuns, după aproximativ o ladă de Coors, este un da neclar, semiconștient.

Ideea baschetului ca vehicul pentru izbăvirea spirituală nu-i nicidecum nouă în cinema; în ansamblu, parcursul din O ultimă șansă are ecou în multe filme care au apărut înainte, de la Antrenorii (Hoosiers) la Să înceapă jocul (He Got Game). Dar, chiar dacă regizorul Gavin O’Connor (care anterior a lucrat cu Affleck la The Accountant: Cifre periculoase) și co-scenaristul său Brad Ingelsby (Furia de foc – Out of the Furnace) urmăresc în cea mai mare parte schema familiară a filmelor sportive triumfătoare, par să înțeleagă că spectatorii o cunosc la fel de bine.

Prin urmare, îi prezintă pe membrii echipei perdante a școlii pe scurt – barosanul șmecher, neîndemânaticul echipei, băiatul al cărui tată nu-și susține visul – și, adesea, doar prezintă rezultatul meciurilor, un cadru cu scorul final, în loc să le joace. Acest lucru lasă, totuși, suficient spațiu pentru a completa conturul personajelor secundare, cum ar fi fosta soție epuizată a lui Jack și antrenorul secund (Al Madrigal), un profesor de matematică modest, care încearcă din greu să păstreze ordinea.

Firește, inima filmului, pe bună dreptate, depinde de Jack, personajul lui Affleck. Bărbos, în trening și puțin uimit, este ca un urs agasat, care a fost trezit la jumătatea hibernării. Pe măsură ce simțurile încep să-i revină – între antrenamentele obișnuite și schițarea schemelor de joc în timpul perioadelor moarte la locul de muncă, cu greu are timp să-și mențină nivelul standard de alcool în sânge – puteți vedea efectul de furnicături pe care îl are asupra lui simplul fapt că simte din nou ceva.

Dacă povestea de fundal ”de ce bea”, introdusă pe la jumătatea filmului, pare atât inutilă, cât și puțin nedreaptă – oare dependența trebuie într-adevăr justificată printr-o tragedie bine ambalată? – Affleck păstrează filmul ancorat cu interpretarea lui șifonată și neostentativă: un om care se omoară cu încetul pentru a trăi, până când începe să creadă că poate există o modalitate mai bună.

Leah Greenblatt, Entertainment Weekly, 4 martie 2020

O ultimă șansă va avea premiera la HBO GO, sâmbătă, 27 martie.