Colectiv: O poveste captivantă despre jurnalismul de investigație

Două nominalizări la Premiile Oscar 2021 : Cel mai bun documentar și Cel mai bun film internațional.

La aproximativ cinci minute de la începutul extraordinarului documentar al lui Alexander Nanau, Colectiv, vedem imagini filmate de amatori, cu o formație metalcore, care termină o piesă pe scena unui club. În timp ce solistul interacționează cu aplauzele publicului, observă ceva ce nu putem vedea încă. „Ceva arde aici”, spune el destul de calm, o atenționare pentru ca cineva să ia măsuri. „Asta nu face parte din spectacol.” Este doar o chestiune de câteva secunde înainte ca un incendiu, care aproape nu pare adevărat – este mai degrabă un cadru cu o imagine vag strălucitoare – să cuprindă pereții și tavanul,  chiar în spatele scenei. Publicul intră în panică și aleargă spre ieșire – nu există decât o singură cale de ieșire.

Haosul îngrozitor surprins în videoclip este, slavă Domnului, scurt, dar Nanau ne-a oferit deja o imagine a terorii evenimentului: pe 30 octombrie 2015, acest incendiu – într-un club din București numit Colectiv – a ucis 27 de persoane imediat și a rănit alte 180, dintre care 37 vor muri mai târziu, în timpul spitalizării. Furioși că oricărui club i se permite să funcționeze fără ieșiri de incendiu, cetățenii români au protestat, obligându-l pe premierul țării să demisioneze. Un nou guvern, numit politic, a preluat conducerea, cu un mandat de un an – dar acesta este abia începutul acestei povești.

Colectiv este despre supraviețuitori, despre scopul jurnalismului și despre ceea ce se poate întâmpla atunci când un birocrat forțează schimbarea din interiorul sistemului. A fost unul dintre cele mai bune filme lansate anul trecut și, deși este difuzat de câteva luni, este ușor de imaginat cum ar putea să se strecoare afară din programul de vizionare chiar și al celui mai perspicace telespectator: documentarele bazate pe tragedii nu sunt genul de lucruri pe care majoritatea îl caută, mai ales în timpul unei pandemii stresante. Dar Colectiv – care a fost nominalizat la Oscar la două categorii – Cel mai bun documentar și Cel mai bun film internațional – merită atenția noastră. Deși nu se încheie cu nimic care să semene cu un final fericit, este mai curând electrizant decât deznădăjduitor. Și, chiar dacă evenimentele pe care le descrie s-au întâmplat în România, ele s-ar putea întâmpla în aproape orice țară din lume. Audiența lui Colectiv este oricine crede în tragerea la răspundere a guvernelor pentru acțiunile lor și în căutarea schimbării atunci când un sistem i-a trădat.

O problemă pe care o au documentarele care tratează subiecte sociale este că știi aproape întotdeauna care-i poziția lor și încotro se îndreaptă, încă de la început. Dar Colectiv este la fel de tensionat și palpitant ca o dramă fictivă excelentă. Începe cu jurnaliștii care nu investighează cauza declanșării incendiului de la  Colectiv sau neglijența guvernamentală care a condus la acest lucru, ci, mai degrabă, este pus în mișcare de decesele de la spital ale celor care au fost tratați pentru rănile lor în urma incidentului. Un jurnalist la un ziar săptămânal de sport, Catalin Tolontan – perspicace, bătăios, întotdeauna dornic să pună întrebarea dificilă într-o conferință de presă – apucă un fir subțire și destramă un întreg pulover metaforic: Se pare că spitalele care tratau victimele de la Colectiv foloseau un dezinfectant care fusese diluat până la un nivel periculos, de către producători. Spitalele diluau și ele dezinfectantul, făcându-l aproape inutil și ducând la infecții fatale, care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Conducerea spitalelor acceptase mită de la producătorul dezinfectantului, iar guvernul știa despre toată șarada. Scandalul scos la lumină de Tolontan și de echipa lui a dus la demisia unui ministru al sănătății și la numirea altuia, un tip cu figură onestă, pe nume Vlad Voiculescu, care la început este privit de Tolontan – și probabil de toți ceilalți – cu scepticism. De unde să știm că-i mai puțin corupt decât predecesorul lui?

Se pare că Voiculescu, fost avocat pentru drepturile pacienților, este îngrozit de aproape tot ce află despre modul în care funcționează spitalele din țară. Cu vocea blândă, cu simțul absurdului, râde amar când îi vede pe cei de la putere mințind cu nerușinare la televizor. Nanau îl aduce în atenție ca persoană, până în punctul în care misiunea lui este importantă și pentru privitorul de pretutindeni. El acordă aceeași atenție intuitivă și lui Tolontan și echipei lui, în timp ce urmăresc noi unghiuri ale știrii despre corupție, cu un zel care ajunge să-i pună în pericol. Aceasta este o poveste despre insistența de a face ceea ce știi că este corect, refuzând să fii descurajat de sentimentul că totu-i inutil.

Dar ingredientul secret al lui Colectiv ar putea fi, pur și simplu, poezia unui chip. Tedy Ursuleanu este o tânără care a devenit activistă și purtătoare de cuvânt a victimelor, după ce a suferit arsuri extinse în incendiul de la Colectiv. Într-o scenă, Nanau ne-o arată pozând pentru o serie de fotografii de artă, cu pielea ei distrusă, împestrițată cu cicatrici, parțial pudrată cu pulbere albă, catifelată, cu ochii ei negri, întrebători, fardați ca ai unei feline iscoditoare. Mai târziu în film, vedem rezultatele finale al ședinței foto, uimitoare prin frumusețea lor sinceră. Într-o altă secvență, o vedem pe Tedy învățând cum să pună în funcțiune mâna mecanică pe care a primit-o. Și-a pierdut majoritatea degetelor, deși poartă încă un inel mare de argint pe ceea ce a rămas dintr-unul, un act fermecător de sfidare.

Documentarele, prin natura lor, sunt creații practice; adesea ne țin atât de ocupați cu perceperea informațiilor încât suntem aproape prea distrași ca să fim impresionați. Dar Colectiv este diferit. Exprimarea punctelor principale – importanța activismului și a simțului civic și păstrarea unei prese puternice și libere – este ușoară. Dar, în cele din urmă, aproape întotdeauna este un chip cel care te emoționează cel mai mult. Un tată îndurerat, un demnitar care nu-și poate ascunde disprețul față de colegii săi corupți, un jurnalist a cărui atitudine este în esență un mare semn de întrebare, o tânără elegantă a cărei viață a fost schimbată drastic de o scânteie: Colectiv este o poveste spusă prin chipuri. Indiferent cât de departe de România ai locui, acești oameni sunt vecinii tăi.

Stephanie Zacharek, Time, 24 martie