Două premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film de animație.
În aproximativ 100 de minute elegante și emoționante, animația Pixar Soul, abordează câteva dintre întrebările din cauza cărora mulți dintre noi au pierdut nopțile încă din copilărie. De ce exist? Ce rost are să trăiești? Ce urmează după?
Nu se întâmplă prea des ca orice film, să nu mai vorbim de un desen animat pentru toate vârstele, să se aventureze pe un teritoriu metafizic atât de profund și potențial înfricoșător, dar nu este pentru prima dată când studioul își direcționează resursele vizuale și narative către teme filozofice pătrunzătoare. Soul îi urmează lui Coco, imaginând o viziune detaliată a vieții de apoi – și, de asemenea, în acest caz, de dinainte de viață – și se alătură lui Întors pe dos (Inside Out) prin transformarea conceptelor abstracte în personaje amuzante și peisaje vii. Lumea prin care trec sufletele umane la intrarea și ieșirea din viață este un tărâm luminos și minimalist de metafore întrupate și glume enigmatice, populate de suflete amorfe, ectoplasmatice și „consilieri” birocrați, șerpuitori, pe nume Jerry.
Dar, în același timp, Soul, regizat de Pete Docter și Kemp Powers după un scenariu pe care l-au scris împreună cu Mike Jones, reprezintă un nou capitol în expansiunea realismului Pixar. Deși alte proiecte Pixar au vizitat locuri reale (Paris, San Francisco, Marea Barieră de Corali), acesta este primul care plonjează în întregime în stările multi-senzoriale ale unui oraș viu, urmărindu-i ritmurile, tradițiile populare, detaliile arhitecturale. Soul este un film despre moarte, despre jazz, despre dor și limitare. Este, de asemenea, un film despre New York.
Ca atare, abordează un lirism urbanist spontan, care nu-i imun sau nu se teme de clișee. Tărăboiul senzorial al orașului include claxoane stridente, zdrăngănit de trenuri, covrigi, felii de pizza, saloane de frizerie, platforme de metrou și forfota permanentă a pietonilor, cărucioare, taxiuri galbene și multe altele. Toate lucrurile de care obișnuiam să ne plângem și ne-au lipsit anul trecut. Toate acestea sunt redate – „desenat” nu este cuvântul potrivit; este nevoie de o combinație între „sculptat” și „orchestrat” – cu precizie cinetică, grațioasă.
Nu este doar zgomot și aglomerație. O parte din estetica Pixar de-a lungul anilor a încercat să reducă distanța dintre animație și alte tipuri de cinema și ați putea jura că scenele din New York din Soul au fost filmate în lumină naturală. Există o frumusețe aproape spirituală în felul în care soarele scaldă un șir de case, intră prin vitrina unui magazin sau mătură podeaua unui apartament. Sau poate nu „aproape”. Apartamentul aparține unui pianist pe nume Joe Gardner (cu vocea lui Jamie Foxx), a cărui străduință literală de a-și păstra corpul și sufletul împreună, pune în mișcare intriga în oraș și în lumea de dincolo.

Joe, un pianist de jazz precum regretatul său tată, se află la o răscruce de drumuri. Nu mai este tânăr – deși nu știm exact ce vârstă are – își câștigă existența predând muzică elevilor de gimnaziu în timp ce aleargă după oportunități. Mama lui (Phylicia Rashad) își face griji pentru viitorul lui. O ofertă de muncă cu normă întreagă și șansa de a cânta într-o formație condusă de o saxofonistă celebră (Angela Bassett) sosesc în aceeași zi, care se dovedește, de asemenea, a fi ultima zi din viața lui Joe.
Mă rog, oarecum. Fără să dezvăluim prea multe, este suficient să spunem că Joe se trezește brusc transportat din Manhattan într-un limb, unde întâlnește un suflet rebel cunoscut sub numele de 22 și care vorbește cu vocea lui Tina Fey. Neatribuită încă unei forme umane definite, 22 a ales acea voce pentru atributele sale enervante și a petrecut mare parte din eternitate înnebunind pe toată lumea – cu excepția Jerry-ilor, dotați cu răbdare infinită (și care vorbesc cu inflexiunile liniștitoare ale lui Wes Studi Alice Braga și Richard Ayoade). Există, de asemenea, cineva numit Terry (Rachel House), numărătorul de suflete rezident, cam țepos și un personaj pe cât se poate de negativ în această fantezie delicată și melancolică.
22 nu vede de ce-ar coborî pe Pământ pentru a ocupa un trup. Joe este disperat să se întoarcă în corpul lui, iar dorințele lor contradictorii, complementare, îi trimit înapoi pe Pământ, cu identitatea schimbată, într-o escapadă ghidușă. Fiecare este partenerul trăsnit al celuilalt și fiecare îl învață pe celălalt câteva lecții importante. Didacticismul filmului este sincer, binevenit și inseparabil de măiestria lui. Jazz-ul, departe de a fi întâmplător, face parte integrantă din mesajul lui Soul legat de modul în care frumusețea este creată, menținută și prețuită.
Cântatul lui Joe la pian este energic și senin și îl poartă într-o zonă sclipitor descrisă drept zona dintre Pământ și lumea spiritelor. (Un alt vizitator al acestei regiuni liminale este un guru de la colțul străzii, numit Moonwind, interpretat de Graham Norton.) Minunatele compoziții de jazz ale lui Jon Batiste alternează cu partitura subtilă, cerebrală a lui Trent Reznor și Atticus Ross, construind o punte sonică între senzual și abstract, fizic și metafizic.
La fel ca alte filme Pixar, Soul este conștient de propriile sale paradoxuri. Ciclul Toy Story este o epopee umanistă despre obiecte neînsuflețite. Întors pe dos este o fabulă exuberantă despre importanța tristeții. Soul este o atenționare extrem de ambițioasă împotriva luării ambiției prea în serios. Fiecare suflet, explică Jerry-ii, are o scânteie care îl trimite pe Pământ. Joe și 22 consideră că asta înseamnă că toată lumea are un scop anume, o greșeală care reflectă ideologia competitivă, carieristă, pe care filmul n-o poate renega în totalitate.
Dar este, totuși, deschis către alte posibilități, la fel ca orice operă de artă. Soul încearcă, în cadrul imperativelor divertismentului comercial, să-și croiască o identitate ca altceva decât un blockbuster sau o capodoperă revoluționară din punct de vedere tehnologic. Este un film mic, delicat, nu fără imperfecțiuni, iar combinația sa de ingeniozitate, sentiment și inspirație este rezumată în titlu.
A.O. Scott, New York Times, 24 decembrie 2020
interesant, mi l-am notat, dacă dau de el prin periplurile mele 🙂
LikeLike
Sper să dai de el. Merită! În plus, pisica pe care probabil ai văzut-o pe afiș, are un rol destul de important. Sigur o să-ți placă! 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu e la niciun search. Poate n-a apărut încă la noi? Că mi-e lene să reiau articolul… Deși suratele lui Soul nu m-au tulburat atît de tare.
Doar două animații disney m-au terminat – și, crede-mă, pînă la Inside Out le-am văzut pe repeat pe toate, că mi se uitau cei (foști) mici 😁
Anastasia (la care înc-aș plînge pe furiș…) și…Rango, de care nu bag mîna-n foc că-i Disney 🙂
Iar din pdv umoristic, Shrek 1, originalul, îmi pare o capodoperă.
Ți-am făcut și top 3 animații, ploaia e de vină…!
LikeLike
Pe Anastasia nu cred că l-am văzut. Rango și Shrek, însă, sunt și la mine în top. 🙂 Soul nu este disponibil oficial niciunde, din păcate. E anunțat pe marele ecran pe 23 aprilie, dar l-au mai amanat de câteva ori și, oricum, nu știu cât de sigur e să mergi la cinema în condițiile actuale. Rămâne soluția internet la dreapta. 🙂
LikeLike
Oricum nu mă duceam, nici dacă erau încă deschise 🙂 începuse să-mi displacă înghesuiala din mall-uri dinainte de pandemie.
Așteptăm. Doar asta facem mereu, asteptăm una, alta :))
LikeLike
Măcar Soul merită așteptarea… 🙂
LikeLiked by 1 person
Animațiile sunt din ce în ce mai surprinzătoare pentru adulți, dar firești pentru cei mici. Țin pasul cu vremurile, așa cred. 🙂 Și eu mi l-am notat să-l văd, fiindcă m-a atras descrierea sa, încă de la început. 🙂
LikeLike
L-am văzut deja și mi-a plăcut. Firește, cu personalitatea mea m-au atras mai mult scenele nostime, dar am luat aminte și la scenele profunde. M-au impresionat. Iar animația este foarte reușită.
LikeLiked by 1 person
Și pe mine mă atrag mai mult scenele nostime, dar -tot la fel- iau aminte și la cele profunde. 🙂 De prin 2008, mă pasionează psihologia, însă, buna dispoziție face parte din mine de când mă știu. 🙂 Mai ales din momentul în care am citit că e de ajuns un zâmbet ca să iasă soarele pe cerul sufletului. 😘
LikeLike
E clar! Soul e special pentru tine. 🙂
LikeLiked by 1 person
Super! Mulțumesc pentru recomandare! 🙂
LikeLike
Îl caut în seara asta, fiindcă de-abia aștept să îl văd! Revin cu impresii. 😉
LikeLike
Te rog chiar. Mie mi-a plăcut foarte mult.
LikeLiked by 1 person
E una dintre cele mai frumoase animații pe care am văzut-o vreodată. 🙂 Mi-a plăcut și Lumea de Înainte (parcă așa a numit-o), iar 22 a fost un personaj adorabil! M-a încântat bineînțeles și happy-end-ul… așa că-l recomand și eu mai departe. 🙂
LikeLike
Awww… cât de mult mă bucur că ți-a plăcut. ❤️ Nu spui nimic, însă, de muzică. 🙂 Nu-ți place jazzul?
LikeLike
Într-un timp, adoram jazzul… Acum, îmi place, dar nu foarte tare, pentru că – mai nou, ador liniștea. 🙂 Mi-a plăcut însă mult atât improvizația lui la pian, cât și cea la trombon a elevei sale. ❤️
LikeLike
Sincer, mie nu mi-a pîăcut niciodată jazzul. Dar așa, alături de animația super și lecțiile de viață aferente, a mers. 🙂
LikeLike
Ei, a fost o vreme în care îmi plăcea și rock-ul. Chiar metalica 😀 , iar jazzul îmi suna așa de bine, să-l tot ascult. Cine spunea că omul nu se schimbă? 😘
LikeLike
Eu! 🙂 Jazzul nu mi-a plăcut niciodată, dar rock ascult și acum cu plăcere. Dar eu sunt un caz aparte în inflexibilitatea mea. Recunosc.
LikeLiked by 1 person
Pixar intotdeauna a facut filme frumoase. Iar Soul pare sa aiba si o coloana sonora extraordinara. Uite si un pisoi!
Cel putin creatorilor de desene animate Pandemia n-ar trebui sa le puna bete in roate.
LikeLiked by 1 person
Așa este. Pandemia nu le pune mari probleme creatorilor de animație, dar sunt totuși probleme. Am citit undeva că pentru Raya and the Last Dragon, unor actori li s-au trimis un fel de cort soundproof unde au înregistrat dialogul, iar alții au trebuit să-și construiască singuri o zonă soundproof cu perne, plapumă și ce-au mai găsit prin casă. Deh, arta cere sacrificii. 🙂
LikeLiked by 2 people
🐼
LikeLiked by 1 person
A fost interesanta animatia!
LikeLiked by 1 person
Și mie mi-a plăcut. Este incredibil cât de mult a evoluat tehnica. Desenele animate sunt din ce în ce mai reușite.
LikeLiked by 1 person