Forța tunetului: O comedie cu super-eroine care ratează o ocazie importantă

Cel mai ciudat lucru la filmul Netflix Forța tunetului (Thunder Force) – dincolo de gluma recurentă în care Melissa McCarthy adoră să clefăie pui crud și să-l ni-l arate terciuit între dinți – este cât de paralel pare cu lumea din jur. Scenaristul-regizor Ben Falcone, soțul și co-starul frecvent al lui McCarthy, și-a propus să parodieze cu drag filmele cu super-eroi, fără a interacționa cu adevărat sau chiar să recunoască cele mai familiare laturi ale genului. Este o comedie despre super-eroi care are foarte puține glume despre super-eroi.

Citește și: Melissa McCarthy și Octavia Spencer despre interpretarea unor super-eroine neobișnuite

De aceea este greu de văzut valoarea lui Forța tunetului atunci când filmele pe care le parodiază își recunosc propriile limite și sunt dispuse să facă mișto de ele însele. Unde se încadrează acest film într-o lume în care există deja Ant-Man și Deadpool?

Scenariul lui Falcone este, de asemenea, împovărat cu o premisă prea complicată: razele cosmice interstelare au provocat o mutație genetică la procentul mic din populație deja predispus la sociopatie. În această lume, nu există super-eroi, ci doar super-nemernici  – cunoscuți drept nelegiuiți.

Când părinții geneticieni ai lui Emily (Octavia Spencer) sunt uciși de un nelegiuit, ea jură să le continue munca și să descopere o modalitate de a crea super-eroi, chiar dacă ar obține asta cu prețul înstrăinării lui Lydia (McCarthy), cea mai bună prietenă a ei. Lydia trece pe neașteptate pe la laboratorul lui Emily și, din greșeală, ajunge să fie injectată cu un ser super-puternic. Și așa, cele două își propun să facă bine în lume și s-o învingă pe Laser (Pom Klementieff, vedeta Marvel), înarmată cu o ceață albastră, magică.

Avem parte de o intrigă secundară, care prezintă campania electorală pentru funcția de primar, în care Bobby Cannavale joacă un candidat al cărui zâmbet ca de rechin este atât de evident sinistru, încât strică imediat surpriza poveștii. Și mai avem o poveste de dragoste între Lydia (McCarthy) și The Crab (Jason Bateman) – care, da, are clești de crab în loc de mâini și, da, cei doi trec la fapte imediat.

Dar Forța tunetului ar trebui să fie show-ul lui McCarthy și Spencer. Amândouă sunt actrițe profund charismatice care reușesc să dea senzația de prietenie de-o viață, chiar și atunci când filmul face puține pentru a le dezvolta personajele. Cele mai bune scene ale filmului au loc chiar înainte de a se reîntâlni, după ani de înstrăinare, în timp ce Lydia scrie emoționată un mesaj-text – face o pauză, apoi adaugă încă câteva emoji, mulțumită că toate semnele singurătății ei au fost ascunse în spatele minusculelor poze cu umbrele de plajă și ochelari de soare.

Întrucât două femei în prag de 50 de ani, care, de asemenea, se întâmplă să fie trupeșe, McCarthy și Spencer sunt exact genul de actrițe care au fost în întregime excluse din conversația pentru rolurile de super-eroi – iar Forța tunetului ar fi putut fi o ocazie minunată de a lovi în sexismul și discriminarea pe motive de vârstă, de durată de la Hollywood. Din păcate, glumele din film sunt în mare parte pe seama lor, deși nu sunt niciodată dure: se chinuie să intre în mașinile sport și-l ascultă pe rockerul Eagles, Glenn Frey ca formă de motivație. Umorul este destul de inofensiv, dar rareori are un impact semnificativ. Forța tunetului este mai curând frustrant decât altceva – este un film care ar fi avut ocazia să spună atât de multe, dar ajunge să nu facă mare lucru.

Clarisse Loughrey, The Independent, 9 martie