Cum s-au transformat nominalizații la Oscar în personajele din viața reală

Glenn Close, Andra Day, Sacha Baron Cohen, Leslie Odom Jr., Gary Oldman și Amanda Seyfried vorbesc  despre modul în care au folosit elemente externe – costume, peruci, machiaj și țigări – pentru a surprinde esența rolurilor pe care le-au interpretat.

Andra Day – The United States of Billie Holiday

Day a venit în contact cu muzica lui Billie Holiday datorită unui profesor de teatru muzical când era mică și de atunci a fost obsedată de vedetă. „Cred că de aceea, când m-au abordat pentru acest film, inițial n-am vrut să-l fac, pentru că părerea mea despre ea era la superlativ”, povestește Day. După ce a primit rolul, cântăreața și actrița s-a cufundat în vastele arhive legate de Holiday, ascultând toate interviurile și înregistrările de studio. De asemenea, a citit despre investigația FBI, despre războiul împotriva drogurilor și a dependenței de heroină. Pentru a intra cu adevărat în pielea personajului, Day a început să se dea cu parfum Twi și a cumpărat lenjerie mărci vintage, pe care le îndrăgea Holiday. Mai mult decât atât, Day a fumat pentru prima dată în viața ei. „Nu am un cadru personal de referință pentru ceea ce sunt eu, Andra Day, când fumez”, spune ea despre imersiunea în personaj. „Dacă ar fi să iau o țigară chiar acum și s-o fumez, starea mintală în care mă aruncă… literalmente simt că devin ea.”

Amanda Seyfried – Mank

Transformarea în Marion Davies, actrița din anii 1920 care se crede că a fost cea care a inspirat personajul Susan Alexander Kane, din Cetățeanul Kane (Citizen Kane), a fost o experiență unică, o metamorfoză la nivel mintal pentru Seyfried. „Mai transformată decât atât nu m-am simțit niciodată”, povestește ea. La început, Seyfried era îngrijorată că n-o să se încadreze în epocă, dar costumele și machiajul pentru Davies au transportat-o în rol. “Prima dată când m-am costumat pentru testul cu aparatul de filmat, cu aceste inele masive și blana falsă din jurul gâtului și peruca… senzația lipsei de păr pe gât a avut un impact absolut asupra modului în care m-am simțit, de îndată ce mi-am pus-o pe cap.” Nu există imagini cu Davies în afara rolurilor ei din filme, așa că Seyfried n-a știut nimic despre excentricitățile și manierismele ei personale. A fost îndrumată în portretizarea lui Marion Davies de scenariul lui Jack Fincher. „Scenariul a fost atât de solid și, în mod clar, David [Fincher] și-a făcut temele”, spune ea. „Relația dintre Marion și Mank oferă o imagine atât de clară a legăturii dintre acești doi oameni.”

Glenn Close – Elegia celor bătuți de soartă (Hillbilly Elegy)

A citit cu atenție “Hillbilly Elegy”, romanul autobiografic al lui J.D.Vance și a căutat esența lui Mamaw, vorbind cu familia Vance despre cum mergea și fuma, cum se așeza pe scaun. Dar costumele și machiajul au fost cheia personajului. „În realitate, a fost o femeie mult mai solidă decât mine, așa că Virginia Johnson, costumiera noastră, și cu mine am muncit din greu pentru a obține inserțiile potrivite pentru a transmite asta – sânii și stomacul ei, tricourile și blugii de mărimi bărbătești,” își amintește Close. „M-am dus la Matthew Mungle [makeup artist] și l-am rugat să facă schimbări foarte subtile la urechi și nas, ceea ce m-a ajutat să nu fiu distrasă de propria mea față și să rămân fidelă lui Mamaw. Martial Corneville a făcut o perucă fantastică. În timpul filmărilor, Eryn Krueger Mekash a făcut o treabă uimitoare, aplicând acele proteze și pictându-mi pielea, iar Patti Dehaney a aranjat perucile și le-a coafat magistral pentru diferitele scene în care mă aflam.” Țigara a devenit cea mai vitală recuzită. Close spune: „se știa că Mamaw avea două țigări aprinse în același timp – să spui că era fumătoare în lanț este un eufemism”.

Sacha Baron Cohen – Procesul celor șapte din Chicago (The Trial of Chicago 7)

Baron Cohen, un cunoscut maestru al deghizării, atribuie costumelor ușurința cu care intră în pielea personajelor, într-atât încât, pentru a-l interpreta pe activistul Abbie Hoffman, a mers „până la lenjeria intimă pe care Abbie o purta; am vrut să fie autentică pentru Abbie Hoffman,” care este “foarte diferită de lenjeria intimă pe care a purtat-o pentru Borat.” După luni de cercetări, uitându-se și citind tot despre Hoffman, Baron Cohen a lucrat cu departamentul de costume pentru a reflecta „alegerile lui de ținute din viața reală, care păreau ridicole [dar], de fapt, erau indicatori ai laturii rebele a lui Abbie, a bufoneriilor lui, a încercării de a submina orânduirea”. Pentru momentele private în care el era mai rezervat, „m-am asigurat că ținutele lui erau mai puțin țipătoare, mai normale”. Această diviziune public-privat a stat profund la baza portretizării lui Hoffman, care s-a luptat cu depresia cea mai mare parte a vieții. Baron Cohen spune: „Am vrut să surprind acea seriozitate și acea subtilitate, contrastul dintre dinamismul lui public și durerea lui privată”.

Gary Oldman – Mank

Fără imagini filmate ale scenaristului Herman J. Mankiewicz pe care să-și bazeze interpretarea, Oldman a apelat la înregistrările fratelui mai mic al lui Mank, Joseph L. Mankiewicz, „ca punct de plecare” pentru interpretarea  vocală, la care a adăugat propriul său fler: „Ai biografia, ai scenariul, îl ai pe Joe Mankiewicz și apoi îți folosești imaginația, așa cum spunea SpongeBob.” Interpretarea lui a fost, de asemenea, ajutată de costumul lui Mank, iar Oldman a pus câteva kilograme în plus pentru a-l umple.” Mi-am dorit acea siluetă oarecum în formă de pară, gândindu-mă că era alcoolic. Era un mare băutor de whisky”, spune Oldman. „De îndată ce am început să mă rotunjesc la burtică, apoi felul cum cădeau cămașa și bretelele – am făcut jacheta un pic mai strâmtă, de parcă ar fi fost un sacou care i se potrivise odată perfect, dar acum țipa pe el”. În plus, a existat acel echilibru atent între a-l păstra pe Mank amuzant și simpatic în timp ce-și rostea replicile scurte, sarcastice: „La fel ca mulți oameni când sunt abțiguiți, uneori era destul de răutăcios”.

Leslie Odom Jr. – One Night in Miami

Odom, care îl joacă pe regretatul cântăreț Sam Cooke în debutul regizoral al Reginei King, spune că pentru interpretarea „Regelui muzicii Soul” a fost vorba doar de sunet, cu ore întregi petrecute ascultând discurile sale pentru „indicii ascunse în muzică”. De asemenea, a repetat împreună cu profesorul de dialect Tre Cottonm, pentru a reproduce exact idiolectul lui Cooke: au lucrat împreună la anumite fraze și exerciții pentru „a-mi schimba vocea naturală pentru a suna cât mai aproape de vocea lui Sam, iar asta m-a făcut să mă simt cel mai mult ca el”, spune actorul din Hamilton. Și, deși Cooke este faimos pentru spectacolele sale și pentru artistul de pe scenă, Odom a dorit să se asigure că „latura lui bătăioasă” este ilustrată, de asemenea, după ce a citit și a auzit povești de la cei dragi că „nu era întotdeauna ușor să te afli în preajma lui”, ceea ce este evidențiat în film în confruntarea cu Malcolm X (Kingsley Ben-Adir). „Experiența lui de om de afaceri, ca persoană de culoare, în vremurile în care a trăit, înseamnă că era făcut dintr-un aluat anume și nu era ușor să-l tragi în piept pe Sam.”

Kirsten Chuba și Emily Hilton, Hollywood Reporter, 16 aprilie