Cele auzite și văzute (Things Heard & Seen) este o poveste cu fantome, plasată în 1980, cu Amanda Seyfried și James Norton în rolurile Catherine și George Claire, un cuplu cu o fiică de patru ani, care se mută din Manhattan, unde George tocmai și-a luat doctoratul în istoria artei de la Columbia University, în Hudson Valley, unde a obținut un post de profesor la Saginaw, un mic colegiu privat, care iese în evidență mai ales prin decorul său bucolic.
Pentru a face această mișcare, Catherine este nevoită să-și suspende propria carieră de restaurator de artă, lucru pe care îl face cu un regret calm, care devine mai palpabil atunci când fac turul vechii ferme pe care George a pus ochii. Este o dărâmătură cu structură grozavă, iar Catherine este persoana potrivită să o renoveze (ceea ce și face, cu un gust impecabil). Dar putem vedea deja că ea nu-i încântată de visul lui de a fi o vedetă academică în mediul rural. Din punctul de vedere al lui George, însă, totul se învârte în jurul lui.
Citește și: Povestea rochiei purtată de Amanda Seyfried la Oscaruri
Cel mai interesant aspect al filmului Cele auzite și văzute sunt scenele dintr-o căsnicie care se destramă cu încetinitorul. Seyfried știe cum să ascundă resentimentul lui Catherine, astfel încât să fiarbă la foc mic, iar Norton (din The Nevers), care arată ca un bărbat de vis, știe cum să joace un soț narcisist și, poate, mai rău. O face încercând să-și disimuleze latura amăgitoare, lucru care nu face decât s-o expună și mai mult.
Apoi sunt fantomele. În dormitorul lui Franny (Ana Sophia Heger), micuța de patru ani, un balansoar se mișcă singur. O lumină de veghe înfiorătoare pulsează ritmic, cu un bâzâit electric cu toane à la David Lynch. În altă parte, o periuță de dinți electrică începe să funcționeze de la sine și un misterios puls luminos străbate bucătăria. Nu există nici o îndoială că asistăm la ceva supranatural. Dar, din moment ce aceste leitmotive, deși sunt inteligent executate, sunt suficient de standard pentru a fi găsite în orice thriller banal cu fantome, presupunem că regizorii au ceva mai elaborat în mânecă. De câteva decenii încoace, a fost mai degrabă excepția decât regula să vedem o poveste cu fantome care este o dramă în toată regula – cum ar fi Dincolo de aparențe (What Lies Beneath), Al șaselea simț (The Sixth Sense) sau Moștenire diabolică (Hereditary). Pentru o vreme, cineva urmărește Cele auzite și văzute, gândindu-se că există măcar o fantasmă de șansă să se alăture lor.

Dar nu! Seyfried și Norton fac treabă bună jucând atracția cu toane a unui mariaj toxic și avem parte de interpretări amuzante ale celor doi actori care joacă rolul colegilor academici ai lui George. F. Murray Abraham, care are 81 de ani, dar este atât de plin de viață și de sprinten încât pare cu 15 ani mai tânăr, joacă rolul șefului catedrei de istoria artei, un tip distins cu o sinistră fixație asupra lui Emanuel Swedenborg, teologul suedez din secolul al XVIII-lea care și-a format viziunea asupra vieții de apoi dintr-o comuniune mistică pe care pretindea c-o are cu îngeri și demoni. De îndată ce Abraham pronunță „ședință de spiritism”, știm cum stă treaba. Și Rhea Seehorn, din Better Call Saul, oferă o interpretare delicioasă în rolul Justine, cea cu limba ascuțită, o țesătoare de tapiserii artistice, care l-a ghicit pe George din prima și e din ce în ce mai lămurită în privința lui cu fiecare întâlnire. Cineaștii nu folosesc prea mult decorul din anii 1980 (care provine din romanul pe care se bazează filmul, „All Things Cease to Appear” de Elizabeth Brundage), dar motivul pentru care este acolo este să completeze portretul unei soții copleșite, într-un moment în care josnicia masculină era mai puțin sub observație.
Pe măsură ce filmul continuă, avem alte întrebări, cum ar fi: De ce fantomele, după ce sunt introduse, ajung să nu facă aproape nimic? De ce antrenoarea de hipism (Natalie Dyer, din Stranger Things), cu care George ajunge să aibă o aventură, apare în atât de multe momente convenabile? Și de ce, după ce Catherine face toate acele lucrări de renovare, angajând doi frați din zonă, la un preț derizoriu, nu ajunge niciodată să decojească și să zugrăvească exteriorul mizer al casei? Încă o întrebare: De ce nu-i filmul nici măcar un pic înfricoșător? Acești frați, chipeșul Eddy (Alex Neustaedter) și harnicul Cole (Jack Gore), locuiau în casă, dar povestea a ceea ce li s-a întâmplat acolo i-a fost ascunsă lui Catherine. Când află, este șocată – și s-ar putea să fiți și voi șocați de cât de Amityville-banal este totul. Dincolo de aparențele lui Cele auzite și văzute nu sunt decât clișee.
Owen Gleiberman,Variety, 28 aprilie
Cele auzite și văzute (Things Heard & Seen) are premiera la Netflix, pe 29 aprilie.
La ăsta mă uit eu fix acum…! Am făcut o pauză de-o țigară, că m-a enervat soțul (din film 😀) 🙂
LikeLike
Sincer aș fi ieșit eu însămi la o țigară imaginară (nu fumez) când am tradus. Autorul articolului nu se dă în lături să-l infiereze subtil pe nemernic. 🙂 Te rog să ne spui dacă ți-a plăcut finalul… fără să dezăvălui prea multe, sau filmul în general. Ni-l recomanzi?
LikeLiked by 2 people
Nu. Sincer. E clișeic și neveridic. Și mai are și gafa de a folosi actori frumoși sau carismatici în întregime. Cum să zic… e nenatural totul. Ca o ață înnodată prea des 🙂
LikeLike
Deci am ales bine cronica. 🙂 Nu înțeleg, însă, care-i baiul cu actorii frumoși. Și frumoșii se pot deda la fapte reprobabile. Mă faci să cred că Amanda Seyfried este killerița… pentru că, într-adevăr, asta ar fi prea de tot! 🙂
LikeLiked by 1 person
Dacă-i protagonista, no way :))))
Treaba cu actorii frumoși e că, de multe ori, sînt prea frumoși pentru a juca sugestiv. Am văzut filme sau scene geniale jucate de anonimi (obișnuiți, adică, de-i vezi pe orice stradă, nu urîți sau diformi sau altele). Și filme din care nici măcar un actor celebru n-a putut scoate ceva bun. Uite un ex, că îmi vine-n minte, nu-i mai știu titlul. E cu Brad Pitt, tînîr și frumos, și-i pleacă nevasta de-acasă sau, oricum, rămăne singur cumva și-i bat la ușă două gagici plouate și psihopate cu care face o grămadă de variante de sex tot filmul. Nici nu mai știu cum se termină, dar ceva mai penibil nu-mi puteam imagina. Mi-era mie jenă pt actor, deși probabil că el s-a simțit bine (nu pt sex mi-era jenă, ci pt rolul de rahat). Subiectul, ca și aseară, era de duzină – probabil pe asta a și mizat regizorul, pe Brad Pitt. După mine, n-a reușit deloc.
În fine. Să-i spui 🙂
Acum sînt eu superficială și mă uit la You, în timp ce gătesc :)))
LikeLike
Ce-mi descrii tu sună a Thelma & Louise, dar parcă Pitt nu face sex decât cu Thelma. 🙂 În final tot scenariul e de bază. Un actor, oricât de bun ar fi, nu poate face minuni cu ceva prost scris din start.
LikeLiked by 1 person
l-am găsit, ăsta e, nu știu dacă pun bine linkul… dar cred că sînt de neiertat…!!! l-am confundat pe Pitt cu Keanu Reeves…. 😀😀😀
so, îl cheamă Knock Knock și e, după mine, exemplul desăvîrșit de film foarte prost făcut cu actori foarte frumoși – și buni, dacă îl pui la socoteală pe Keanu, care pentru mine e super-actor…
https://www.imdb.com/video/imdb/vi1430106905?playlistId=tt3605418&ref_=tt_pr_ov_vi
LikeLike
Ah, nu l-am văzut. Bine că mi-ai spus să nu fac greșeala să mă uit. 🙂 Pe Keanu îl apreciez mai ales ca ființă umană. Cred că e cel mai gentleman dintre actori. Chiar e o persoană cu totul și cu totul deosebită.
LikeLiked by 1 person
Tu nu trebuie să te iei neapărat după mine, chiar ar fi interesant cum vezi tu același lucru 🙂
Keanu, da, e puțin altfel, zic și eu la fel.
LikeLike
Mai interesant ar fi să-l vezi și tu. Chiar aș fi curioasă 🙂
LikeLike
Plănuiesc să-l văd. Poate chiar in seara asta. Dar te previn că am o latură superficială. Mă uit la tot felul de aiureli și, câteodată, chiar îmi place ce văd. 🙂 Atracția în cazul de față e Amanda Seyfried.
LikeLike
L-am văzut! Mi-a plăcut! 🙂 OK, a fost previzibil, dar când pornești la drum fără așteptări prea mari, n-ai cum să fii dezamăgit. Ințeleg acum ce-ai vrut să spui cu actorii charismatici distribuiți în roluri de psihopați. OK, unii serial killer-i pot să dea cu barda în populație și să aibă o viață de familie relativ normală. Dar în nici un caz nu-i văd sufletul petrecerii, cum era tipul ăsta. Apropo, care a fost scena care te-a făcut să ieși la o țigară? Pe mine m-a enervat maxim scena de pe balansoar cu profesoara țesătoare. 🙂 Iar finalul mi s-a părut foarte artistic. Clișeic… poate, dar artistic, iar asta mi-a bucurat ochiul.
LikeLike
Nu mai știu, c-au fost vreo trei… țigări 🙂
Scena cu balansoarul chiar mi s-a părut forțată, prost jucată, de el, nu de ea. Mi s-a mai părut nașpa sugestia înecului profului ăla bătrîn, parcă nu s-au legat cadrele.
De fantomiță stim de la ea că e bună, dar se manifestă ca una rea și neselectivă. Dacă-mi mai aduc aminte, îți mai zic 🙂
LikeLike
Sunt două fantomițe. Una bună, alta mai puțin bună. Profu’ zice asta la ședința de spiritism. Dar ai dreptate, e ușor derutant. Am înțeles că profu n-o mai duce mult de îndată ce l-am văzut în jacheta galbenă, privit de la geam. Nu se leagă pentru că au ieșit în larg ziua, iar pe el l-a văzut profa cu țesăturile ud noaptea? Să zicem că a avut nevoie de timp să înoate de la locul ”accidentului” până la mal. Off topic: fumezi cam mult. 🙂
LikeLike
On topic 😀: da, două, prima, originală, și a doua, cea din timpul băiețelului care făcea curat (am uitat dacă era mamă-sa sau nu), care și el e prea frumușel :)))
Iar la final apare fantoma originală – așa am priceput eu. Anyway, e cam necorelare între fantome 🙂
LikeLike
Da, bucata cu fantomele e neclară. Dar când au fost fantomele clare? În mod clar eu nu cred în fantome. 🙂 Interesant este că toate cele trei victime au purtat inelul acela. Parcă le-a marcat pentru pieire. Iar în final ne-am făcut cu trei fantome. Asta cere o continuare a filmului, în care vom afla cine a ridicat inelul de pe jos și-l poartă acum… Uite o chestie la care sa te gândești data viitoare când te plimbi cu tramvaiul. Cum o scapi de la moarte sigură pe actuala purtătoare a inelului și spargi o dată pentru totdeauna blestemul? 🙂
LikeLiked by 1 person
Pai nu stiu, apare alta problema acum, ca teoria spune ca fantomele se calmeaza odata cu linistirea sufletului lor inca nedeprins, linistire care are loc odata cu pedepsirea vinovatilor, de care parca-mi aduc aminte ca s-a petrecut. Primul murise in incendiu si el, pe ultimul l-au prins, nu mai stiu ala din mijloc ce-a facut, daca nu-i incurc.
Cu cit disecam mai mult, cu atit mai multe cusururi… 🙂
Uite un final: vine o familie fericita cu adevarat si fantoma moare – a doua oara – de plictiseala…
LikeLike
Excelent! Așa rămâne! 😀
LikeLike
Îmi place, mersi fain de recomandare .. și cum am văzut articolul târziu, a și apărut
LikeLike
E destul de previzibil, dar merită să-l vezi într-o seară când n-ai altceva mai bun. Să fii atentă la fantomele alea. Pe mine și pe Issa ne-au băgat în ceață. 🙂
LikeLiked by 1 person