Citește: Tigaia (1) și Tigaia (2) aici

Erau amândoi studenți la Limbi Străine. El la engleză-olandeză, ea la engleză-maghiară. El era șoarece de bibliotecă, ea frumoasa anului. Mihai nu credea în dragostea la prima vedere până s-o întâlnească pe Ilona. De atunci, scria sonete în minte, știind, totuși, că n-o să aibă niciodată curajul să i le recite. ”Ce altceva mai rimează cu Ilona?” se întreba el în timp ce-și strângea cărțile după seminarul de literatură, când o văzu cu coada ochiului că se apropie de el.

– Văd că stai de vorbă cu profesorul ca de la egal la egal despre Shakespeare. Vii diseară pe la mine să învățăm împreună pentru examen?

Lui Mihai i se tăie răsuflarea. Căuta un răspuns care să nu sune prea dornic, dar mintea i se golise cu desăvârșire. Văzându-i ezitarea, Ilona insistă:

– Hai, vino. Simona pleacă acasă, n-o să ne deranjeze nimeni.

­- OK, bâigui el cu vocea pierită.

Shakespeare și Ilona. Va fi o seară minunată. Se opri să cumpere două sticle de Coca Cola și un loz în plic, dar tot sosi cu cinci minute mai devreme față de ora stabilită. Se întâlni cu Simona la ușa căminului.

– Spor la învățat, îi ură ea în fugă.

După două ore de întors piesele lui Shakespeare pe toate părțile, dintr-o dată Ilona îl întrebă:

– Care-i sonetul tău preferat? Al meu este 130. Începu să recite cu ochii adânc înfipți în ochii lui Mihai:

My mistress’ eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red than her lips’ red

”Ce-i cu Ilona?” se întrebă Mihai incredul. ”Se dă la mine?”

N-apucă să-și dea un răspuns că Ilona îi și cuprinse buzele într-o sărutare fierbinte. Făcură dragoste îndelung, Mihai în transă, cu mintea golită de orice inhibiții, exact ca în visele lui pline de ardoare. Când terminară se uitară în tăcere unul la altul. ”Doamne, cât de frumoasă e, gândi Mihai. N-a fost niciodată mai frumoasă”. În loc să spună asta cu voce tare, pe gură îi ieși:

– Mi-e sete.

Ilona izbucni în râs:

– Deci așa arată privirea ta însetată. Vezi și tu în chicinetă. Sunt niște căni în dulăpiorul albastru.

Mihai își trase pe el boxerii și porni spre chicinetă. După câteva secunde se auzi zdrăngănit de cratițe și vocea alarmată a lui Mihai: Fuck! Din doi pași, Ilona fu lângă el:

– Ce-ai pățit?!

– Mi-a căzut tigaia pe picior.

– Am zis dulăpiorul albastru. Ăla-i bleu. Te doare rău?

– I’ll live, făcu Mihai pe viteazul aproape cu lacrimi în ochi.

– Stai jos. Îți dau eu apă.

– Trebuie să fi fost blestemul lui Macbeth, încercă Mihai o glumă. De-acum încolo ne referim la piesă numai cu the Scottish play.

– Știu și eu? Tigaia aia de fontă e de la bunica unguroaică de la Arad. Bunica era catolică și se împotrivea ferm sexului premarital. Cred că încerca să-ți comunice ceva. Acu’ va trebui să mă iei de nevastă.

Se întoarseră râzând în dormitor să discute alte sonete de Shakespeare. În pat, cu picioarele lungi ale Ilonei încolăcite în jurul mijlocului, Mihai uită de durere, uită de examen, uită de toate necazurile de pe fața pământului.

***

În anul trei veni din Olanda un profesor să le predea un semestru. Cu câteva zile înainte de plecare, toată grupa de olandeză îl scoase pe Mr. van Erwen la mici și bere la Hanul lui Manuc. Așa aflară că distinsul profesor a călătorit în mai toată lumea. După câteva beri, una din colege îndrăzni să-l întrebe, așteptându-se la un compliment:

– Mr. van Erwen, în ce țară ați întâlnit cele mai frumoase femei?

– Aaa, din câte am băgat de seamă, în România sunt multe femei frumoase, stau la masă cu câteva dintre ele acum, răspunse diplomat Mr. van Erwen fără să se uite la nici una din fete în mod special, dar cele mai frumoase femei mi s-au părut unguroaicele.

– Prietena lui Mihai are bunică unguroaică, spuse Mirela cu vocea dogită de tutun. Și chiar e frumoasă.

Vocea răgușită a Mirelei îi aminti instantaneu lui Mihai, de o întâmplare din primul an. Într-o zi o căuta pe Ilona prin facultate, când auzi dintr-o sală:

– Tu, Ilona, tu, ce-ai găsit la pișpirelul ăla? E slab ca un țâr și cu aproape un cap mai scund decât tine. Când vă văd împreună, el cu moaca aia de tocilar, tu Zâna-Zânelor, nu-mi vine să-mi cred ochilor.

– Inteligența seduce. Când deschide gura și vorbește despre literatură, simt că aș putea să-l ascult o viață-ntreagă.

Mihai hotărî atunci pe loc că se va însura într-o bună zi cu fata asta. Dar n-o ceru de nevastă decât după examenul de licență. Ilona plângea în brațele lui că nu reușise să termine ultimul subiect la maghiară. Nu suporta s-o vadă plângând. În loc de cuvinte de consolare îi ieși pe gură întrebarea pe care voia să i-o pună de mult:

– Ilona, vrei să te măriți cu mine?

Ilona râse nervos. Lacrimile de frustrare se transformară în lacrimi de fericire.

– Ce tontoflin ești! Numai tu, Mihai, puteai să faci din ziua asta nenorocită, cea mai frumoasă zi din viața mea. În loc de răspunsul afirmativ, îl sărută cu pasiune.

To be continued…

Citește: Tigaia (3/2) aici.