Anul acesta avem parte de o zi de 1 iunie ploioasă. Deși sper că mai târziu o să iasă soarele și o să putem ieși la o plimbare în parc, pentru orice eventualitate, iată câteva idei de petrecut timpul în fața televizorului:
Familia Mitchell împotriva roboților (The Mitchells vs. the Machines) -Netflix
Ați văzut un milion de filme animate de comedie, dar Familia Mitchell împotriva roboților (The Mitchells vs. the Machines) este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune. Filmul spune povestea unui tată și a unei fiice care încearcă să se apropie și urmărește familia în drum spre facultate, unde fiica urmează să studieze pentru a deveni cineast. Pe parcurs, se trezesc în mijlocul unei apocalipse creată de roboți, care-i obligă să lucreze împreună pentru a scăpa cu bine. Familia Mitchell împotriva roboților este surprinzător la fiecare pas. Este pus în scenă astfel încât momentele emoționale să ne înduioșeze puternic, dar este, de asemenea, plin de culoare și superb de artistic, animatorul Mike Rianda depășind limitele expresiei vizuale. Pe lângă toate acestea, filmul este ilar, amintindu-ne de comedia plină de culoare a altor filme – în special Stă să plouă cu chiftele (Cloudy with a Chance of Meatballs). Acest film te va face să râzi și să plângi în egală măsură și este unul dintre cele mai bune filme din 2021.
Citește și: Ziua copilului: Filme pentru o seară plăcută în familie
Marele Uriaș Prietenos (The BFG) – Netflix
Pentru un film Disney regizat de Steven Spielberg, Marele Uriaș Prietenos (The BFG) a zburat sub radar, așa că, dacă l-ai ratat înainte, acum este șansa perfectă de a vedea superbul film de aventuri pentru familie. Adaptat după îndrăgita carte pentru copii a lui Roald Dahl, Marele Uriaș Prietenos îl are în rol principal pe recentul favorit al lui Spielberg, Mark Rylance, în rolul omonimului Mare Uriaș Prietenos (Big Friendly Giant), care se împrietenește cu o fetiță umană (Ruby Barnhill). Cei doi pornesc împreună într-o aventură pentru a-i doborî pe giganții mai mari și mai însetați de sânge din lumea lui, care vor să invadeze Pământul și să-i mănânce pe oameni. Marele Uriaș Prietenos nu este neapărat cel mai bun film Spielberg, dar este totuși un film Spielberg, ceea ce înseamnă că este cu siguranță o aventură de familie de top, cu acțiunea insuflată de flerul pentru feerie specific cineastului, completat de jocul întotdeauna captivant al lui Rylance. Iar în ceea ce privește animația și efectele speciale, Marele Uriaș Prietenos este de-a dreptul uimitor de privit.
Mulan – HBO
Mulan este departe de a fi un film cu actori, refăcut cadru cu cadru după clasicul Disney. În timp ce lungmetrajul aduce un omagiu originalului, pare mai degrabă un film cu super-eroi despre o tânără care își acceptă puterea decât un film despre o prințesă Disney. Dacă sunteți necăjiți că remake-ul nu este un musical, veți fi bucuroși să aflați că filmul încorporează, totuși, o parte din coloana sonoră clasică a originalului. Nimeni nu începe să cânte din senin, dar muzica de la “Reflection” și “Honor to Us All” este folosită inteligent și ar trebui să-l bucure pe orice copil din anii ’90 care a crescut cu animația. Cea mai mare realizare a lungmetrajului Mulan este adăugarea unui adversar feminin care o pune în valoare pe Mulan – Xianniang (Gong Li). Povestea ei sfâșietoare o face să devină o favorită a fanilor.
Shrek – HBO
HBO le face o surpriză minunată celor mici și nu numai, programând nu unul, ci două animații Shrek, pentru astăzi. Shrek are o prințesă fermecată într-un turn, păzită de un balaur cu răsuflarea de foc. Are un măgăruș care nu numai că vorbește, dar și cântă… melodia de demult a formației Monkees, „I’m a Believer”. Are un tip malefic (dar scund). Are animație senzațională, aventură, o poveste de dragoste și hohote de râs. Și, mai presus de toate, îl are pe Shrek, un căpcăun mare și verde, care trăiește fericit și singur într-o mlaștină, până când Lordul Farquaad din comitatul Dulac din apropiere, își propune să creeze regatul perfect, scăpând de toate personajele de basm și trimițându-le într-o „comunitate de recolonizare desemnată”. Shrek este un minunat basm, cu aventuri palpitante și un final ”și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Zathura: O aventură spațială (Zathura: A Space Adventure) – Netflix
Nu este doar Jumanji în spațiu – deși este și asta. Zathura: O aventură spațială (Zathura: A Space Adventure), realizat de regizorul Jon Favreau este un film strălucitor, accesibil, emoționant, alert și amuzant. Când un trio de frați năbădăioși (Josh Hutcherson, Jonah Bobo și Kristen Stewart) găsesc un joc cu temă SF, cu care încep să se joace fără chef, pentru a alunga plictiseala de moarte, dezlănțuie fără să vrea, tot felul de aventuri spațiale și teroare chiar în casa lor. Peripețiile rezultate combină fiori și sensibilitate, împletite inextricabil. (Collider)
Hi 🙂
Mă ierți că-ți spun aici, dar mi-e lene să caut… m-am apucat aseară de Eastwood. Greuț film, Mare e magnifică în închistarea ei.
Și, pentru ea și pentru serial, o să trec peste toate inconvenientele hbogo, ca să-l termin!
LikeLike
Vizionare plăcută, Issa!
Când ajungi pe la episodul 5, să ne spui cine crezi tu că e vinovatul, bine? Că noi am presuspus pe aici, pe la Jo, şi eu chiar vreau să ştiu cum vezi tu lucrurile.
LikeLiked by 1 person
Pai da, vorbiți despre seriale cu crime la articolul pentru ziua copilului. Mame denaturate ce sunteți. 😀 Apropo, Potecuță, ai văzut ultimul episod? Răspunde doar cu da sau nu, să nu afle Issa amănunte. 🙂
LikeLiked by 3 people
Nu, că nu spun nimic, nu stric plăcerea nimănui. Da, am văzut aseară.
LikeLiked by 2 people
😂😂 nu stabilirăm deja că viața-i mai horror decît orice movie?
LikeLiked by 1 person
Potecuț, da, deocamdată sînt la 2, că de cîte ori mă mișcam prin casă îmi cerea parola, și după ce-am scăpat de parolă, am dat de cerculețe. Două cerculețe albastre care se învîrt în sens invers fiecare, pînă se încarcă filmul. Le visez deja, de mult ce se-nvîrt!
LikeLiked by 1 person
Perseverează! Merită! Mi s-a părut un serial excelent.
LikeLiked by 1 person
Nu mă las, fii pe pace :))
LikeLike
Of. Enervant aşa. Trimit nişte net? 😀
LikeLiked by 1 person
:))) cică așa face el, hbogo, că netflix merge din prima. dar m-am prins deja cum să-l păcălesc, dau back și play repetat, pănă intră direct în film, fără cerculețe!
LikeLiked by 2 people
Ce recomandări simpatice. Chiar mi-e dor de un film din ăsta în genul ăsta.
LikeLiked by 1 person
Ai si vreun film unde copiii asteapta niste bani de la parinti?
😂😂😂😂😂
LikeLike
Și copii(i)… cu 3 de i, dacă tot suntem la spelling. 🙂
LikeLiked by 1 person
Pentru astăzi doar basme. Povești inspirate din viața reală cu altă ocazie. 🙂
LikeLiked by 2 people
Basme unde nu se bat ai ?
LikeLiked by 1 person
😂😂😂😂
LikeLiked by 1 person
Pe Marele Uriaș Prietenos și pe Shrek le-am văzut și le recomand, la rândul meu, sunt excepționale, confirm! Ce bine că am ce vedea în seara asta! 🙂 Îmi e un pic greu să aleg, dar cred că voi începe cu Mulan. Mulțumesc, Jo! 💗
LikeLike
O alegere inspirată. Am văzut Mulan și mi-a plăcut foarte mult. Este o legendă uimitoare și, datorită efectelor speciale, au reușit un film cu totul deosebit.
LikeLiked by 1 person
Copilul din mine a ales amintindu-și animația. 😉
Suuuper! Abia aștept acum s-o văd! 🙂
LikeLiked by 1 person
La multi ani de Ziua Copilului, Jo!
Vai, catelul familiei Mitchell e demential, ca o varianta canina a lui Garfield. Am sa il caut sa il vad. Desi, fie vorba intre noi, la Ploaia cu Chiftele mi s-a cam facut frica. Imi si imaginam un burger lovindu-ma in cap la viteza aceea.
Shrek a fost – si este – o serie de animatie extrem de reusita. Si cu glumite pentru toate varstele, daca-mi amintesc eu bine 🙂
LikeLike
Da, exact, Garfield-canin. Deși probabil Garfield ar fi extrem de ofensat de comparație. 🙂 Imi place la tine că ești atentă la educația celor mici, la ratinguri, limbaj și scene explicite. Am văzut Shrek cu ochii adultului fără copii și probabil am gustat și glumele la care un părinte responsabil ar fi astupat urechile copilului. E grea misiunea unui părinte în ziua de azi…
LikeLiked by 1 person
Hai ca noi am crescut binisor si fara PG, desi oferta era minima.
LikeLike
Așa este. Poate oferta minimă a fost norocul nostru. 🙂 Personal am fost înnebunită după filme toată viața. Adesea mă întreb dacă mai apucam să învăț ceva sau să citesc ceva dacă aș fi avut în copilărie aceeași ofertă bogată la televizor. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu siguranta, Jo, ca natura ta curioasa si sarguincioasa nu ti-ar fi permis sa iti irosesti zilele in fata TV-ului 🙂
LikeLike
Tot ce se poate. 🙂
LikeLiked by 1 person
Yuhuu!!! Ce îmi place când faci articole in genul 🙂
LikeLike
Știu că-ți plac listele. 🙂 Și mie! 🙂
LikeLiked by 1 person
sunt fecioara..mereu o sa apreciez listele:))
LikeLike