Coșmarul realității: un thriller soporific, copie palidă a lui Bird Box

Gina Rodriguez nu poate salva o poveste apocaliptică ridicolă și neintenționat amuzantă despre o afecțiune misterioasă, care-i împiedică pe oameni să doarmă.

Noul thriller inert de la Netflix Coșmarul realității (Awake) este de o incompetență atât de pronunțată, care-ți distrage atenția și te face să adormi, încât vizionarea lui este aproape la fel de plictisitoare ca și misiunea de a scrie despre el. Se pare că a fost conceput pur și simplu pentru a completa leneș coloana „Dacă ți-a plăcut Bird Box: Orbește, atunci ar trebui să te uiți și la…”, nu are nimic care să nu fi fost făcut până acum mult mai bine.

Premisa este cumva mai stupidă decât sună: într-o zi, se întâmplă o pană de curent globală și un efect secundar puțin probabil este că oamenii nu mai pot dormi. Viața fără odihnă trece de la frustrantă, la dificilă până la a fi mortală, dar oricât de sumbră ar fi această lipsă de somn în viața reală, este o găselniță complet ineficientă pentru a ancora un film apocaliptic, chipurile îngrozitor. Privirea confuză a personajelor cu ochii cârpiți de somn nu te face să stai cu sufletul la gură, iar scenariul, bazat pe o poveste de Gregory Poirier ale cărui filme neinspirate includ Spot (See Spot Run) și Spionul din vecini (The Spy Next Door), nu este suficient de inteligent pentru a face altceva cu premisa, în afară de a o folosi ca explicație pentru un drum cu mașina monoton, spre o destinație potențial sigură.

Urmărim o familie, condusă de Jill (Gina Rodriguez), o mamă singură, cu probleme, care lucrează ca agent de pază și vinde pastile furate pe șest, luptându-se să-i păstreze în siguranță pe cei doi copii semi-înstrăinați, în timp ce călătoresc prin SUA. Ceea ce face ca situația lor să fie mult mai periculoasă este că, din motive necunoscute, fiica ei poate dormi, ceea ce înseamnă că cei din jur sunt dornici să o sacrifice și / sau să facă experimente pe ea. În călătoria lor se întâlnesc cu personaje interpretate de actori care merită mult mai mult, de la Frances Fisher la Barry Pepper și Shamier Anderson până la, cel mai deprimant, o Jennifer Jason Leigh cum era de așteptat, plictisită, pe post de psihiatru posibil fără scrupule.

Totul este chinuitor de neinteresant, o corvoadă de re-imaginare, care nu justifică măcar o dată saltul de la „ce-ar fi dacă?” la lungmetrajul propriu-zis. Regizorul Mark Raso, care a trecut de la filme indie aclamate la filme de gen dezamăgitoare, nu face altceva decât să filmeze, rezultatul final pălind în comparație cu Fără zgomot (A Quiet Place) sau Bird Box: Orbește sau oricare dintre filmele din ultima vreme cu tematică similară: familii în primejdie odată cu sfârșitul lumii. Este banal și arată mediocru și, în timp ce realizarea unui thriller despre o catastrofă la nivel global, cu un buget redus este, desigur, o provocare, Coșmarul realității nu pare să facă nici o încercare reală de a profita la maximum de puțin.

Suspansul în crescendo, atât de esențial la filmele de acest gen, nu este plin de suficientă panică încordată, care să te fiarbă la foc mic și care să pregătească terenul pentru ce urmează să se întâmple. Ritmul este în mod special lipsit de vigoare – personajele trec de la oboseală la comportament maniacal cu o viteză atât de mare, încât filmul pare să sugereze că înainte de pana de curent, toată lumea beneficia de un somn confortabil de 10 ore pe noapte. După o zi – două, fără a lipi geană de geană, lumea a intrat deja în plină nebuneală à la Mad Max și, cu toate că, după ultimul an de haos în afara ecranului, este nerealist să presupunem că oamenii sunt inerent buni, scenariul care presupune cei mai rău în toată lumea, pare oarecum prea de tot. Purtarea maniacală din final este neintenționat amuzantă – soldații confundă conurile de pin cu grenade și aproape te întrebi în treacăt, cum ar fi arătat versiunea deliberat comică a filmului.

Înțelegem de ce Rodriguez, o actriță care și-a arătat deja valoarea ca prezență comică efervescentă și empatică, ar dori să adauge un alt gen de film în palmares, dar este păcat că este unul cu o continuitate fragilă, un proiect care o arată făcând foarte puține, cu un scenariu și mai puțin dotat. Asemănările de suprafață cu Bird Box: Orbește vor împinge probabil Coșmarul realității în Top 10 Netflix (thriller-ul cu Sandra Bullock este al doilea cel mai mare film al platformei de streaming de până acum), dar este puțin probabil să rămână în atenție prea mult timp. Filmul este neiertat de banal, cu greu te ține treaz până la sfârșit, așa cum te-ar provoca titlul în engleză (Awake).

Benjamin Lee, The Guardian, 9 iunie

Coșmarul realității (Awake) are premiera la Netflix, pe 9 iunie.