Într-un concediu autoimpus, bodyguardul Michael Bryce (Ryan Reynolds) este constrâns de escroaca Sonia Kincaid (Salma Hayek) să-i salveze soțul, fosta misiune a lui Bryce – asasinul plătit Darius Kincaid (Samuel L. Jackson). Aventura îi atrage într-un complot de destabilizare a Europei de către miliardarul turbat Aristotel Papadopolous (Antonio Banderas). Da, este grec.

Cea mai amuzantă glumă din Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului (Hitman’s Wife’s Bodyguard)apare pe ultima sută de metri a genericului final. Păcat, deci, că trebuie să aștepți timp de 100 de minute dintr-o comedie de acțiune istovitoare pentru a ajunge acolo. Urmarea regizată de Patrick Hughes a lungmetrajului său tern, cu un cuplu discordant, din 2017, el însuși o revenire la filmele lui Shane Black (Armă mortalăLethal Weapon, Ultimul samaritean – The Last Boy Scout), nu se mândrește nici măcar cu un strop de ambiție sau imaginație, pentru a ridica ștacheta și așa destul de coborâtă a originalului. De-abia stârnește mai multe hohote de râs decât are apostrofuri titlul din engleză. Dar nu cu mult.

Filmul ni-l arată pe bodyguardul interpretat de Ryan Reynolds – Michael Bryce, incapabil să facă față vieții, după ce i-a fost anulat permisul de gardă de corp triplu A, pentru că i-a salvat viața asasinului plătit Darius Kincaid (Samuel L. Jackson) la sfârșitul primului film. Îmbrăcat cu un „halat de in cu un număr de fire de urzeală demențial de mare”, el este smuls din dulcea recuperare de Sonia (Salma Hayek), soția lui Kincaid, pentru a-l salva pe soțul ei, răpit de mafie. Într-o intrigă secundară complicată, dar nu deosebit de interesantă, trio-ul este angajat de un agent Interpol din SUA (Frank Grillo) pentru a-l opri pe magnatul grec Aristotel Papadopolous – un nume atât de grecesc, încât precis al doilea prenume este Taramasalata – să destabilizeze Europa prin distrugerea infrastructurii Uniunii Europene, cu scopul de a-și readuce iubita Grecie la putere.

Ceea ce urmează este o poveste plină de farse tipice filmelor de acțiune: o valiză plină de bani, o brățară amorsată gata să explodeze, un tur al unor locații internaționale (în cea mai mare parte Italia), mașini negre în convoi și un număr de cadavre ridicol de mare (la fel ca primul film, este deosebit de violent pentru un film cu accente comice). Singura inovație pe care filmul o aduce genului este Sonia, care se laudă în gura mare cu „păsărica ei strâmtă”. Este puțin probabil să devină o figură de stil recurentă.

Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului

Primul film a avut frânturi de caracter – un cor amuzant alături de un grup de călugărițe, Hayek bătându-le măr pe gorile pe acordurile melodiei „Hello” a  lui Lionel Richie, idee reluată în filmul de față – dar personalitatea este în mare parte absentă din Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului. Între scenele de acțiune mediocru coregrafiate, amestecate cu Reynolds și Jackson strigând unul la altul (niciodată amuzant), există o replică recurentă despre Darius și Sonia care vor să întemeieze o familie și singura surpriză a filmului, legată de Morgan Freeman. Reynolds este prins între a-l interpreta pe Bryce pe post de bărbat beta, dar unul care are încă temeritatea de a da replici sarcastice, găselnița lui Jackson de tip-dat-naibii-cu-pălărie-hoață începe să devină plictisitoare (știi, pur și simplu, că atunci când ajung în Italia, va spune: „Buon giorno, motherfucker”), iar Antonio Banderas este un personaj negativ sub-Bond, în smoking, cu foarte puține de făcut. Așa că pică pe Hayek – scandalos de exuberantă – să aducă un pic de energie și amuzament („Îmi leg de brâu un vibrator și-ți f– visele până când devin coșmaruri”). Dar nu este suficient pentru a salva o aventură obosită, în cea mai mare parte neghioabă. Să sperăm că nu vom primi prea curând Hitman’s Bodyguard 3: Soacra asasinului.

Lipsit de orice seamănă a originalitate, Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului este o continuare banală a unei comedii de acțiune. Laude pentru Hayek, care cel puțin îi dă zvâc.

Ian Freer, Empire, 11 iunie