Văduva neagră: Un recviem extraordinar pentru Natasha Romanoff

Fugară după evenimentele din Căpitanul America: Război civil (Captain America: Civil War), Natasha Romanoff (Scarlett Johansson) primește un pachet de la sora ei adoptivă Yelena (Florence Pugh). Acesta o va aduce înapoi la fosta familie, precum și la un vechi dușman, Dreykov (Ray Winstone), arhitectul temutului program rusesc Red Room.

După câteva amânări, Marvel – Faza 4 a început într-un târziu. Ne așteaptă: kung fu, nebunie cu furnici și o abundență de multi-versuri. Dar, în loc să plonjeze direct în haos, Faza 4 începe, suntem impresionați plăcut, cu un film centrat pe personaj, relativ contemplativ. Este ciudat să descrii un film – în care un mega-tanc condus de un maniac cu chip de craniu, distruge jumătate din Budapesta – drept calmul dinaintea furtunii. Cu toate acestea, Văduva neagră(Black Widow) a lui Cate Shortland, în timp ce, teoretic, este un film neesențial – revine aproape la începutul Fazei 3 și completează un gol în narațiunea MCU, în loc s-o propulseze înainte – este o plăcere exact pentru că este neesențial. Ia un personaj fără viitor și îi oferă un trecut, dăruindu-i unuia dintre Răzbunătorii originali un recviem amuzant și înduioșător.

Poate că nu este cea mai nuanțată reprezentare a vieții rusești (vodca curge din abundență; un cor de voci masculine cântă cu entuziasm à la Hunt For Red October), dar cvartetul intră în forță, în special asasinul specialist în vărsare de sânge al lui Pugh, care înjură ca la ușa cortului și-și ia sora peste picior, și personajul necioplit, super-soldat al lui Harbour, o contopire fioroasă dintre Falstaff al lui Shakespeare și Zangief din Street Fighter II. Și, în ciuda faptului că multe personaje ies în evidență, filmul nu uită că Natasha este starul, menținând-o ca punct central al scenelor și permițându-i lui Johansson să ne arate fațete ale lui Romanoff pe care rareori ni le-a arătat până acum.

Intriga în sine este destul de ridicolă, se învârte în jurul unor flacoane roșu-fosforescent și a unei armate de femei spălate pe creier, condusă de Ray Winstone (al cărui accent rusesc, ocazional, în mijlocul frazei, dezertează de la est la vest), ca un fel de interpretare toxică a Îngeri(lor) lui Charlie (Charlie’s Angels). Și lucrurile degenerează oarecum într-un punct culminant familiar lui Marvel – un obiect uriaș se prăbușește pe Pământ, în timp ce supereroii fac lucruri de supereroi în aer, cu câteva aluzii la Moonraker ici-colo, să fie! (cuiva din echipa acestui film îi place foarte mult de Roger Moore). Dar menține antrenul pe tot parcursul și există o mulțime de scene de acțiune creative: un scandal agresiv într-o bucătărie maghiară, o evacuare în mijlocul unei avalanșe, o confruntare pe un pod cu personajul negativ principal al filmului, Taskmaster-ul fără chip.

Acest personaj, o asurzitoare forță nimicitoare de ticăloșenie – Richard Kiel al filmului, dacă vreți – este cel care dezvăluie scopul filmului atunci când este, în cele din urmă, demascat. Catastiful lui Natasha este roșu de sânge („mustește” de sânge, pentru a folosi expresia lui Alexei), iar Văduva neagră este operațiunea de curățare. Iar noi ne distrăm pe cinste, pe măsură ce dușmanii sunt eliminați.

Nu ar fi trebuit să treacă 11 ani până ce Văduva să primească propria aventură independentă. Dar, datorită dinamismului unor noi personaje pline de viață și a unor întorsături de situație inteligente, Marvel reușește, în sfârșit, să-i facă dreptate.

Nick de Semlyen, Empire, 29 iunie