Matthew Vaughn are o distribuție plină de staruri de cinema pentru următorul său proiect de mare anvergură, un film de acțiune, care va demara filmările în luna august, în Europa.

În Argylle, pe care Vaughn îl va regiza și produce prin intermediul companiei sale Marv, vor juca: Henry Cavill, Sam Rockwell, Bryce Dallas Howard, Bryan Cranston, Catherine O’Hara, John Cena și Samuel L. Jackson.

Henry Cavill, Sam Rockwell, Bryce Dallas Howard, Bryan Cranston, Catherine O'Hara, John Cena, Dua Lipa, Samuel L. Jackson (AP Images)
Henry Cavill, Sam Rockwell, Bryce Dallas Howard, Bryan Cranston, Catherine O’Hara, John Cena, Dua Lipa, Samuel L. Jackson (AP Images)

Starul pop Dua Lipa își va face debutul în actorie în cadrul proiectului și va oferi muzică originală pentru tema muzicală și coloana sonoră a filmului.

Filmul, bazat pe romanul de spionaj „Argylle” care va fi lansat în curând, al autoarei Ellie Conway, urmărește povestea „celui mai mare spion al lumii”, Argylle, care este prins într-o aventură care-l poartă pe tot globul.

Filmul va fi primul din cel puțin trei filme din franciză și are acțiunea plasată în America, Londra și în mai multe locații din întreaga lume.

Vaughn, regizorul și producătorul francizei Kingsman, va regiza un scenariu scris de Jason Fuchs (Wonder Woman). Matthew Vaughn a comentat: „Când am citit versiunea inițială a acestui manuscris, am simțit că este un roman de spionaj original incredibil, cel mai bun de la cărțile lui Ian Fleming din anii ’50. Va reinventa genul de spionaj.”

Andreas Wiseman, Deadline, 8 iulie