The White Lotus: Jake Lacy a fost „încântat să joace un nemernic”

Noua dramă HBO a lui Mike White, The White Lotus, are în distribuție un chip familiar, care le-ar putea da telespectatorilor un fals sentiment de siguranță. Este vorba despre Jake Lacy, care are o lungă listă de roluri în care interpretează chintesența prietenul simpatic și stabil al protagonistelor feminine complicate și dezordonate din The Office, E un copil, evident (Obvious Child), Fetele (Girls), High Fidelity și multe altele. Dar aproape imediat în The White Lotus, este clar că acest nou personaj al lui Lacy este diferit.

În White Lotus, Lacy joacă rolul lui Shane Patton, unul dintre câțiva turiști înstăriți de la stațiunea exclusivistă din Hawaii. Este în luna de miere cu mireasa lui adorabilă, Rachel (Alexandra Daddario) – dar la fel ca majoritatea oaspeților privilegiați de la acest hotel de lux, Shane este extrem de nemulțumit de ce-i rezervă soarta. Marea lui problemă? Hotelul i-a schimbat rezervarea cu un apartament mai puțin fastuos decât cel pe care i-l promisese mama sa.

Shane are mai multe laturi antipatice, pe care, însă, Lacy le abordează cu plăcere. Actorul a stat de vorbă cu Vanity Fair despre răsturnarea tipologiei individ cumsecade, despre cum aproape era să fie distribuit în Promising Young Woman și despre viitorul film al lui Aaron Sorkin Being the Ricardos, cu Nicole Kidman și Javier Bardem în rolurile lui Lucille Ball și Desi Arnaz.

Vanity Fair: Când a fost lansat High Fidelity, ai adus vorba despre nenumăratele roluri în care ai jucat prieteni simpatici și ai spus că speri să joci personaje puțin mai interesante – mai puține „obiecte de decor”, parcă așa te-ai exprimat.
Jake Lacy: Când mi se amintește de asta nu pot să nu mă gândesc: „Nu spune asta, Jake. Nu spune „obiecte de decor”. Haide, omule.”

Ei bine, cred că rolul din High Fidelity exact asta era. Dar The White Lotus este, evident, cu totul altfel. Cât de intenționată a fost alegerea acestui rol? Căutai să-ți anihilezi persona simpatică?
Am fost încântat că este diferit, dar nu am gândit în termeni specifici gen: „Nu voi mai face roluri de iubit stabil”. Fostele roluri de băieți stabili și de nădejde se pliază pe rolul Shane din The White Lotus, pentru că el își închipuie că este acel tip. El crede că este o partidă. Ai persoana asta, dar care se comportă și ca un copil răsfățat. Îmi place acea dihotomie mai mult decât la o persoană care arată ca un ticălos și chiar este ticălos. E loc și pentru un astfel de personaj, dar nu aici. Este, de asemenea, nostim ca cineva care pare foarte amabil să fie un pic antipatic. Aproape că vrei să-i zici: prietene, las-o mai moale cu apartamentul ăla. În rest ai totul.

Ai văzut Promising Young Woman? Este o paradă de actori prieteni stabili și simpatici. N-am putut să nu mă întreb: unde-i Jake Lacy?
Sincer, a fost chestie de program. În acel moment filmam High Fidelity. Mi-am dorit foarte mult să iau parte la asta. L-am văzut și mi-a plăcut mult ceea ce au făcut. Dar, da – un tip drăguț care de fapt e rău, normal că este interesant! Am citit un interviu cu Emerald Fennell în care spunea că vrea să distribuie niște chipuri familiare, în special de la televizor. Publicul este ceva mai vulnerabil față de acei oameni dezgustători pentru că i-au invitat în casa lor, pe micul ecran. Faptul că fața respectivă este fața zâmbitoare a agresiunii sexuale este cu adevărat șocant.

Te-au curtat pentru rolul pe care l-a jucat Bo Burnham sau unul diferit?
Nu, nu. Alt rol.

Shane în White Lotus te trimite, în mod asemănător, pe o pistă greșită. Percepem imediat vibrațiile negative din partea lui, dar datorită rolurilor tale anterioare și pentru că există acele momente duioase în care el spune că o să aibă grijă de ea, am tot sperat că o să se trezească la realitate.
Shane nu-i deosebit de agreabil și nu-i deosebit de generos, dar nu este mincinos și nu aburește pe nimeni – ceea ce înseamnă că-mi este și mai complicat să înțeleg ce cred despre acești oameni și locul lor în lume. Înțeleg cum au ajuns în punctul acesta, dar asta nu înseamnă că-mi place ce-au devenit. Relația lui Shane cu Rachel… vrea să facă sex cu soția lui. Nu există nici o problemă cu asta. Dar dacă asta este tot ceea ce există între ei și este exclusiv pentru plăcerea lui și nu și a celeilalte persoane, atunci începe să fie o problemă.

Citeam un interviu mai vechi în care Mike White explica de ce-i atât de fascinat de reality-show-uri. Spunea cum, în cea mai suculentă versiune a genului, există o lipsă imensă de autocunoaștere. Dacă mă uit la White Lotus, constat că atât de multe dintre aceste personaje sunt infectate de lipsa de cunoaștere de sine.
Partea cea mai bună din White Lotus este atunci când oamenii își văd de viața lor și habar n-au că sunt îngrozitori. Mi-aș fi dorit să fiu mai implicat în acest sens. Ca spectator, cel mai mult îmi place când văd o persoană care n-are nici  cea mai mică idee despre cât de oribilă este. Indiferent dacă este într-un film sau pe stradă.

Dacă ai fi în holul unui hotel și l-ai auzi pe personajul tău, Shane, s-ar putea să te străfulgere gândul că măcar nu ești la fel de rău ca el. Te-ai putea simți atât de superior moral, nu?
Îți oferă o anume superioritate morală, dar sper că superioritatea nu durează. Sper că oamenii se uită la Shane și se gândesc: „Ah, frate, și eu sunt la fel.”

Apoi te-ai alăturat noului film al lui Aaron Sorkin, Being the Ricardos. Personajul tău și partenerii lui au creat și au scris tot sitcomul I Love Lucy. Ai senzația că istoria i-a șters din ecuație.
Da! Îl interpretez pe Bob Carroll Jr., care împreună cu Madelyn Pugh [interpretată de Alia Shawkat] și Jess Oppenheimer [interpretat de Tony Hale] au scris fiecare episod din I Love Lucy. O nebunie, când te gândești la câte episoade făceau pe sezon. Aaron Sorkin, care a scris și regizat filmul, a subliniat faptul că este un tablou, nu o fotografie. Nu este un documentar Ken Burns. Cel mai important, personajul meu este un tip care nu este văzut sau auzit niciodată și întreaga lui viață este legată de acești doi oameni. Dacă ei au un eșec, are și el un eșec.

Adică?
Povestea este că – și este adevărat – într-o singură săptămână din I Love Lucy, [Ball] a fost acuzată că este comunistă, în plin McCarthy-ism, iar Desi a fost acuzat că se culcă cu femei ușoare. De asemenea, era însărcinată cu al doilea copil și a trebuit să meargă la CBS și să spună: „O să faceți ceva ce n-ați mai făcut și o să aduceți o femeie însărcinată la televizor”. Și toate acestea s-au întâmplat în 48 de ore. Nimeni asociat cu sitcomul nu știa dacă vor filma vineri sau dacă cei doi vor mai lucra vreodată. Așa că, aceasta este povestea umană dincolo de legenda Lucille Ball.

Această abordare pictură versus fotografie, reduce din presiunea încercării de a aduce la viață figuri legendare precum Lucy și Desi?
Sper că da. De asemenea, cred că n-are rost să le spui povestea dacă scopul tău este să faci o reproducere exactă. Este doar joc cu costume. Este greu, pentru că o mulțime de oameni au o mulțime de conexiuni personale cu ei și vor trebui să treacă peste asta. Dacă crezi că nu vei mai lucra niciodată și, în același timp, este posibil ca mariajul tău să se încheie în următoarele 72 de ore… acestea sunt lucrurile cu care se ocupă filmul mai mult decât „oare am nimerit coafura exactă?”. Modul în care funcționează internetul este ceva de genul „Hai să găsim un punct sensibil și să-l zgândărim până devine o problemă” Uneori sunt de acord și alteori nu.

Joanna Robinson, Vanity Fair, 12 iulie