Programul celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția este anunțat în această dimineață la Roma. Directorul festivalului, Alberto Barbera va anunța lista despre care, deja, știm că include filmul de deschidere Madres Paralelas, al lui Pedro Almodóvar, cu Penelope Cruz în rolul principal. Printre titlurile în afara competiției, stabilite anterior, se numără Halloween Kills al lui David Gordon Green (Universal / Blumhouse) și Dune al lui Denis Villeneuve (Warner Bros / Legendary), ambele în premieră mondială.
Citește totul despre: Festivalul de Film de la Veneția 2021
Într-adevăr, se așteaptă ca marile studiouri să se întoarcă anul acesta, după ce festivalul din 2020 a prezentat puține titluri de la Hollywood. Totuși, Ținutul nomazilor (Nomadland) al studioului Searchlight a debutat pe Lido și a ajuns să ia trei premii Oscar, inclusiv cel mai bun film. Veneția dă tonul, oarecum, sezonului de premiere; în ultimii cinci ani a găzduit lansările Joker, A Star Is Born, Marriage Story, The Shape Of Water, Three Billboards Outside Ebbing Missouri, The Favorite, Roma, La La Land și Arrival, printre altele. Bong Joon Ho este președintele juriului din acest an.

VENEȚIA 78 – COMPETIȚIE
Madres Paralelas, dir: Pedro Almodovar
Mona Lisa And The Blood Moon, dir: Ana Lily Amirpour
Un Autre Monde, dir: Stéphane Brizé
The Power Of The Dog, dir: Jane Campion
America Latina, dir: Damiano D’Innocenzo, Fabio D’Innocenzo
L’Evénement, dir: Audrey Diwan
Competencia Oficial, dirs: Gaston Duprat, Mariano Cohn
Il Buco, dir: Michelangelo Frammartino
Sundown, dir: Michel Franco
Illusions Perdues, dir: Xavier Giannoli
The Lost Daughter, dir: Maggie Gyllenhaal
Spencer, dir: Pablo Larrain
Freaks Out, dir: Gabriele Mainetti
Qui Rido Io, dir: Mario Martone
On The Job: The Missing 8, dir: Erik Matti
Leave No Traces, dir: Jan P Matuszynski
Captain Volkonogov Escaped, dirs: Natasha Merkulova, Aleksey Chupov
The Card Counter, dir: Paul Schrader
The Hand Of God, dir: Paolo Sorrentino
La Caja, dir: Lorenzo Vigas
Reflection, dir: Valentyn Vasyanovych
HORIZONS
Les Promesses, dir: Thomas Kruithof
Atlantide, dir: Yuri Ancarani
Miracle, dir: Bogdan George Apetri
Pilgrims, dir: Laurynas Bareisa
Il Paradiso Del Pavone, dir: Laura Bispuri
The Falls, dir: Chung Mong-Hong
El Hoyo En La Cerca, dir: Joaquin Del Paso
Amira, dir: Mohamed Diab
A Plein Temps, dir: Eric Gravel
107 Mothers, dir: Peter Kerekes
Vera Dreams Of The Sea, dir: Kaltrina Krasniqi
White Building, dir: Kavich Neang
Anatomy Of Time, dir: Jakrawal Nilthamrong
El Otro Tom, dirs: Rodrigo Pla, Laura Santullo
El Gran Movimento, dir: Kiro Russo
Once Upon A Time In Calcutta, dir: Aditya Vikram Sengupta
Rhino, dir: Oleg Sentsov
True Things, dir: Harry Wootliff
Inu-Oh, dir: Yuasa Masaaki
HORIZONS EXTRA
Land Of Dreams, dirs: Shirin Neshat, Shoja Azari
Costa Brava, dir: Mounia Akl
Mama I’m Home, dir: Vladimir Bitokov
Ma Nuit, dir: Antoinette Boulat
La Ragazza Ha Volato, dir: Wilma Labate
7 Prisoners, dir: Alexandre Moratto
The Blind Man Who Did Not Want To See Titanic, dir: Teemu Nikki
La Macchina Delle Immagini Di Alfredo C, dir: Roland Sejko
HORIZONS SCURTMETRAJ – COMPETIȚIE
Don’t Get Too Comfortable, dir: Shaima Al Tamimi
Techno, Mama, dir: Saulius Baradinskas
4 AM, dir: Mehdi Fikri
Sandstorm, dir: Seemab Gul
Heltzear, dir: Mikel Gurrea
Los Huesos, dirs: Cristobal Leon, Joaquin Cocina
Hair Tie, Egg, Homework Books, dir: Runxiao Luo
Il Turno, dir: Chiara Marotta
Fall Of The Ibis King, dir: Josh O’Caoimh
New Abnormal, dir: Sorayos Prapapan
La Fête Des Roberts, dir: Léahn Vivier-Chapas
The Last Day, dir: Momi Yamashita
HORIZONS SCURTMETRAJ – ÎN AFARA COMPETIȚIEI
Ato, dir: Barbara Paz
Diario Di Una Passeggiata, dir: Giuseppe Piccioni
ÎN AFARA COMPETIȚIEI – PROIECȚII SPECIALE
Le 7 Giornate Di Bergamo, dir: Simona Ventura
La Biennale Di Venezia: Il Cinema Al Tempo Del Covid, dir: Andrea Segre
ÎN AFARA COMPETIȚIEI – FICTION
Il Bambino Nascosto, dir: Roberto Ando
Les Choses Humaines, dir: Yvan Attal
Ariaferma, dir: Leonardo Di Costanzo
Halloween Kills, dir: David Gordon Green
La Scuola Cattolica, dir: Stefano Mordini
Old Henry, dir: Potsy Ponciroli
The Last Duel, dir: Ridley Scott
Dune, dir: Denis Villeneuve
Last Night In Soho, dir: Edgar Wright
ÎN AFARA COMPETIȚIEI – NON-FICTION
Life Of Crime 1984-2020, dir: Jon Alpert
Tranchées, dir: Loup Bureau
Viaggio Nel Crepuscolo, dir: Augusto Contento
Republic Of Silence, dir: Diana El Jeiroudi
Hallelujah: Leonard Cohen, A Journey, A Song, dirs: Daniel Geller, Dayna Goldfine
Deandré#Deandré Storio Di Un Impiegato, dir: Roberta Lena
Django & Django, dir: Luca Rea
Ezio Bosso. Le Cose Che Restano, dir: Giorgio Verdelli
ÎN AFARA COMPETIȚIEI – SERIAL
Scenes From A Marriage (Episodes 1-5), dir: Hagai Levi
ÎN AFARA COMPETIȚIEI – SCURTMETRAJ
Plastic Semiotic, dir: Radu Jude
The Night, dir: Tsai Ming-liang
Sad Film, dir: Vasili
BIENNALE COLLEGE – CINEMA
Al Oriente
Nuestros Dias Mas Felices
La Santa Piccola
The Cathedral
Mon Pere, Le Diable
La Tana
BIENNALE COLLEGE CINEMA – VIRTUAL REALITY
Lavrynthos
Nancy Tartaglione, Deadline, 26 iulie
Ce afis frumos si vesel au. Ma face sa ma gandesc la carnaval 🙂 si la o ultima zi calda de vara.
LikeLike
Exact! Carnaval! 🙂 Și mie mi-a plăcut mult afișul. De-abia aștept festivalul, mai ales că văd și un român printre participanți – la Horizons. 🙂
LikeLiked by 1 person
Când am citit Veneția, m-am dus cu gândul direct la carnaval. 🙂 Nu știam și de festival și e la a 78-a ediție deja. Uite cât de multe aflăm de pe blogul tău, Jo! ❤️
LikeLike
Cât de multe afli și pe urmă le uiți… Tocmai am verificat. Ediția Veneția cu nr. 77, despre care am vorbit pe blog, a primit like-uri de la tine. 🙂 Dar îți înțeleg confuzia. Sunt multe festivaluri. Tocmai ce s-a terminat Cannes. Acum, în Romania, are loc TIFF – Transylvania International Film Festival. Cine să le țină minte pe toate… ?
LikeLike
Adevărat, dar datorită ție, tot citind despre acestea, până la urmă le vom reține și nici nu ni se vor mai părea multe, fiindcă ne vom fi familiarizat cu ele. 🙂
LikeLike
🙂 OK! Atunci nu mă las de festivaluri.
LikeLiked by 1 person
Ce bine ca nu fac parte din vreun juriu! :)) As lua-o razna sa trebuiasca sa vad asa de multe filme “cap-coada” – daca vreun gen pe care nu-l gust. Cand imi aleg filmele imi dau seama cam din primele 20 – 30 de minute daca imi va placea sau ba un film sau altul. In cazul serialelor ma hotarasc cam pe la episodul trei – in cel mai nefericit caz. 🙂
LikeLike
De cele mai multe ori îmi dau seama de la trailer dacă va fi ceva interesant sau nu. 🙂 Da, juriul unui festival are de muncă, nu glumă. 🙂 Dar cred că este o onoare să fii în atenție în felul acesta. Vine ca o recunoaștere a talentului și activității anterioare și te ține în lumina reflectoarelor, ceea ce nu-i un lucru rău. Așa că îmi închipui că merită să ”sufere” puțin. 🙂
LikeLike
M-am pacalit de cateva ori cu trailer-ul. 🙂 Din constatarile personale: sunt alese cele mai “cool” scene, apoi…
Un singur exemplu (mi-a fost cel mai ce!): un serial turcesc, razboi, super scene in trailer, punctaj 10 imdb. Incepe filmul si…. astept actiunea! Niste tipi in munti, prin grote, trag in altii, si tot trag, si traaaag… Si discuta… Niste dialoguri de-mi ziceam ca as scrie un scenariu mai bun. Dupa 30 de minte am renuntat – erau aceiasi tipi, in aceleasi grote, discutand discutii. Ar trebui sa caut sa-mi amintesc care-i titlul acestui film de 10, sa aflu daca a ramas la 10. 🙂
Dada, sunt de apreciat cei care fac parte dintr-un astfel de juriu. Vreau sa cred ca sunt alesi chiar pe merit – avand in vedere cam cum merg lucrurile in multe domenii, urmarindu-se “corectitudinea politica”.
LikeLike
Vezi, de-aia nu mă uit eu la filme turcești. 🙂 Ai dreptate cu trailerele, se întâmplă uneori să vezi trailerul și să vezi tot filmul. 🙂 Chestie de noroc până la urmă. Cât despre juriu, mi se pare echilibrat – probabil au ținut cont de acea corectitudine politică – dar sunt niște cineaști de valoare. Ai văzut Parazit, îmi închipui. Regizorul lui este președintele juriului.
LikeLike
Madres Paralelas vreau să-l văd. îmi place combinaţia Cruz-Almodovar. Dolor y Gloria şi Volver mi-au plăcut mult de tot.
LikeLike
O să-l aducă sigur și la noi, probabil imediat după festival. Și mie mi-ar plăcea să-l văd.
LikeLiked by 1 person