Lily James se îmbufnează, se fâțâie și bombăne în acest serial de epocă, erotic, post-Bridgerton. Adaptarea romanului revoluționar al lui Nancy Mitford, în drama de la Amazon Prime joacă, de asemenea, Dominic West și Andrew Scott.

Din primele momente din The Pursuit of Love, este clar că Bridgerton a avut o mare influență asupra acestui serial erotic, de epocă. Hârjoneala de Crăciun de la Netflix a compensat lipsa de subtilitate cu entuziasmul debordant. A zburat pe fereastră orice fidelitate față de perioada istorică sau nuanță; și au intrat pe ușă costume la fel de strălucitoare ca ambalajele dulciurilor, decorurile fastuoase, un ton deliberat și o abundență de scene erotice potrivite pentru secolul XXI. A fost ca și cum algoritmul și-ar fi aruncat ochiul asupra tuturor exemplelor anterioare ale genului și ar fi cernut tot ce se prefăcea publicul că-i place și le-a înlocuit cu ce-i place, de fapt. Cifrele de vizionare au depășit orice imaginație.

În loc de aproximativ perioada Regenței, The Pursuit of Love, adaptată după romanul revoluționar al lui Nancy Mitford, are acțiunea, în mare parte, plasată în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial. Este amurgul acelei viziuni wodehousiene clasa de sus / clasa de jos a Angliei Edwardiene, în care toată lumea își petrece tot timpul în conace, plângându-se de cât de oribil este totul. Naratoarea noastră, Fanny Logan (Emily Beecham), este o tânără citită, dar nu iremediabil tocilară, care ajunge sub aripa ocrotitoare a unchiului ei Matthew Radlett (Dominic West) când mama ei, „The Bolter” (Disidenta n.tr.), a abandonat-o când era bebeluș pentru o viață de aventuri romantice în serie. Cea mai bună prietenă a lui Fanny este verișoara ei, Linda Radlett (Lily James), a doua fiică, vioaie, a lui Matthew, care n-are în cap decât fantezii romantice. Îngrădite în conacul imens Radlett, verișoarele adolescente împart cada, patul și visele de evadare. Mai exact, cu băieții. Posibilitățile ajung, în cele din urmă, sub forma Lordului Merlin (Andrew Scott) și a anturajului de tineri strălucitori. Ochii Lindei sunt furați de Tony Kroesig (Freddie Fox), un tânăr din Clubul Bullingdon (elita Oxford n.tr.), care este evident o alegere proastă, urmând să fie primul dintr-o serie de legături nefericite.

Lily James și Emily Beecham - The Pursuit of Love (Amazon Prime) Foto: Robert Viglasky
Lily James și Emily Beecham – The Pursuit of Love (Amazon Prime) (Foto: Robert Viglasky)

În ciuda diferențelor superficiale, cu o sexualitate contemporană fără ocolișuri, umor spontan și piese de decor elaborate, The Pursuit of Love pare o piesă post-Bridgerton. Sosirea lordului Merlin, cu costume carnavalești și un număr de dans pe melodiile formației T-Rex, este un exemplu grăitor. Liberă să se îmbufneze, să se fâțâie și să bombăne ca o adolescentă, James este mai relaxată în rol decât în ​​ultima apariție, ca pasionată de arheologie în Situl (The Dig). Fox se distrează de minune într-un rol pentru care parcă s-a născut să-l joace. Continuând tradiția recentă de a interpreta doar ticăloși monumentali, West taie și spânzură în jur, își „vânează” proprii copii călare și mormăie despre „nemțălăi”, dintre care pe opt, cum îi place să ne reamintească, i-a trăsnit cu cazmaua de săpat tranșee din dotare, în 1915.

Dificultatea adaptării lui Nancy Mitford este de a reține aciditatea dorită fără a aluneca în lipsă de farmec. Este un echilibru delicat. Scenariul scris de Emily Mortimer, care, de asemenea, regizează și joacă rolul The Bolter, împletește romanul original cu alte scrieri de-ale lui Mitford. La un moment dat în primul episod, Linda îi mărturisește lui Fanny că se masturbează ori de câte ori se gândește la Lady Jane Grey. Este o replică Mitford, dar furată, mai degrabă, dintr-o scrisoare către Evelyn Waugh, decât din textul sursă. În 2021, putem să o acceptăm pe cea care a fost Nancy cu adevărat, în particular, față de ceea ce a fost acceptabil pentru publicul cititor, în 1945. Cu toate acestea, uneori, adaptarea nu pare să știe până unde să meargă cu cruzimea. Marele dar al lui Mitford a fost să fie o asasină a egalității de șanse. Nobili sau ne-nobili, puțini dintre subiecții ei scapă nevătămați. Totuși, la un serial, ajută să ai un personaj cu care să ții. Poate din acest motiv, această adaptare, cu toată perfecțiunea tehnică, replicile acide și interpretările convingătoare, pare uneori puțin rece. Admirația este mai la îndemână decât iubirea.

Ed Cumming, The Independent, 10 mai

The Pursuit of Love are premiera la Amazon Prime Video, pe 30 iulie