Poate că intervine legea diminuării utilității marginale. Sau poate, după ce am fost pustiiți timp de aproape doi ani de imprevizibilitate și durere la nivel global – la tine ne referim, Covid – avem nevoie de un castron mai mare de înghețată pentru a alunga tristețea. Oricare ar fi motivul, Modern Love Sezonul 2, care s-ar putea să fi funcționat în urmă cu câteva luni, acum nu mai este de ajuns.

Primul sezon al serialului nominalizat la Emmy ne-a impresionat pe toți. Cu interpretări spectaculoase din partea lui Anne Hathaway, Dev Patel, Tina Fey și Andy Garcia, prima parte a Modern Love și-a făcut loc în inimile noastre. Am înțeles prietenia profundă, neprețuită pe care un portar ar putea să o lege cu un chiriaș al clădirii unde lucrează. Am gâfâit împreună cu Margot și Kenji la finalul maratonului pe care l-au parcurs și am pornit în pas vioi să găsim pentru a doua oară dragostea, la amurgul vieții. Fiecare episod din sezonul 1 a atins o anume strună a inimii și ne-a făcut să oftăm nostalgici, să zâmbim larg sau să dăm apă la șoareci. Poate că am fost atât de încântați de perfecțiunea sezonului 1, încât sezonul 2 pălește prin comparație.

Formatul serialului rămâne același – episoade concise de 35 de minute, cu opt capitole în total. În The Night Girl Finds a Day Boy, întâlnim o „pasăre de noapte”, o fată care poate dormi doar ziua și care se îndrăgostește de un „băiat matinal” – profesor la o școală, cu o slujbă de zi. Apoi avem A Life Plan for Two, Followed by One, în care revizuim tema clasică a iubirii pentru cel mai bun prieten. In the Mood for Love in The Waiting Room for Estranged Spouses, în care joacă Anna Paquin și Garrett Hedlund, găsim aluzii la filmul cult al lui Wong Kar-wai.

Iubirea – cuvântul misterios, evaziv, uneori înțeles greșit și adesea repetat – se află în centrul acestui serial. Fie că este iubirea pe care o poți avea pentru o mașină, întrucât reprezintă prima ta dragoste sau iubirea care ne copleșește când suntem adolescenți și primim acel mesaj-text de la persoana la care visăm și care poate transforma o zi oribilă, într-una scăldată în soare.

Primul sezon s-a concentrat foarte mult pe aspectul euforic, atotcuprinzător al acestui sentiment greu de atins. De data aceasta, se pune accentul pe mesaj. Pare să sugereze că poate nu fiecare întâlnire „cu scântei” este menită să dureze veșnic. În How do you remember Me, aflăm că poate unele întâlniri sunt menite să fie doar atât, trecătoare. Și trebuie să ne bucurăm de ele și să le prețuim, să învățăm de la ele. De-ar fi atât de simplu…

Episodul care primește un zece aproape perfect este cel intitulat Train, în care joacă Kit Harington și Lucy Boynton. Este un omagiu adus fiecărei figuri de stil specifice comediilor romantice, fără a fi siropos sau să te facă să te crispezi. Până și muzica pare magică atunci când se întâlnesc. Ea studiază istoria medievală, el este specialist IT. Amândoi se află într-un tren spre Dublin, dinspre Galway, iar Cupidon plutește în aer, la fel ca spectrul pandemiei.

Spoiler alert: Jos pălăria în fața scenariștilor, nu auzim cuvântul nici măcar o dată în tot episodul. Cei doi intră în vorbă și discută până în momentul în care omul de serviciu le cere să părăsească trenul gol. Dar, așa cum decide soarta, nu fac schimb de numere de telefon sau conturi de Instagram. La naiba, el nici măcar nu-i știe numele de familie. Hotărăsc să se întâlnească, din nou, peste două săptămâni, la gară, la trenul de întoarcere. Însă, după cum știm cu toții, întreaga lume a intrat în izolare, fără trenuri către niciunde. Oare vor ajunge Paula și Michael să fie împreună? Probabil asta va rămâne cea mai mare enigmă de la Ross și Rachel din Prietenii tăi (Friends) încoace.

Modern Love Sezonul 2 (Amazon Prime)
Modern Love Sezonul 2 (Amazon Prime Video)

Serialul aduce în discuție iubirea care vine cu iertarea și speranța la a doua șansă. Toate poveștile ne ating la coarda sensibilă, dar nu toate ne emoționează profund. Acestea fiind spuse, în aceste vremuri tulburi, serialul este un fel de antidot. Având în vedere că toate episoadele sunt povești de sine stătătoare, puteți alege să vedeți câte un episod după o zi deosebit de grea la serviciu. Sunteți aranjați cel puțin pentru săptămână. Pentru restul zilelor, există întotdeauna ciocolata.

Ektaa Malik, Indian Express, 14 august

Modern Love Sezonul 2 a avut premiera la Amazon Prime Video, pe 13 august