Până acum, o mare parte a internetului a salivat deja asupra clipului viral al eternului-galant Oscar Isaac și al superbei Jessica Chastain, într-o manifestare foarte sexy a prieteniei lor, în timp ce se aflau pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția, weekendul trecut.
Co-starurile seriei limitate de la HBO – Scene dintr-o căsnicie (Scenes from a Marriage) au susținut un show memorabil în fața aparatelor de fotografiat. Videoclipul în slow motion îl arată pe Isaac mângâindu-i brațul lui Chastain, înainte de a o privi în ochi și de a planta un sărut delicat pe partea interioară a brațului ei.
Rezultatul? Toată lumea și-a pierdut mințile. Nu numai că Isaac și Chastain au generat un oftat colectiv printre fani și mass-media, dar au creat, de asemenea, un val de atenție pentru noul lor proiect, înainte de premiera de azi.
După toate aparențele, Isaac și Chastain nu sunt îndrăgostiți. Fiecare este căsătorit cu altcineva și sunt prieteni vechi, de pe vremea când au studiat împreună la Juilliard. Dar Isaac și Chastain s-au bucurat din plin de publicitate, Chastain postând glumeață pe Tweeter o imagine din Familia Addams, cu Gomez Addams sărutându-i brațul lui Morticia Addams, asemănător.
Chastain a scris sub imagine data premierei de la HBO, pentru că manifestarea publică de afecțiune nu era pur și simplu între doi vechi prieteni aflați în lumina reflectoarelor, care își arătau aprecierea reciprocă unul față de celălalt – ci mai curând o găselniță PR inteligentă, concepută special pentru promovarea Scene dintr-o căsnicie.
Flirtul special pentru aparatele de fotografiat nu este nimic nou – este un truc vechi de la Hollywood, care datează din vremurile în care directorii studiourilor-gigant precum Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) și Warner Bros. le obligau pe starurile din filmele romantice să iasă la întâlniri aranjate, puneau în scenă fotografii cu așa-zișii porumbei pentru tam tam în presă. Este o manevră repetată iar și iar, care a devenit din ce în ce mai frecventă, deoarece rețelele de socializare permit acestor momente să ajungă la un public mai larg decât ar putea vreodată un ziar.
Nu este greu să ne amintim unele dintre aceste aranjamente ale echipei PR, care garantează o avalanșă de popularitate în mass-media, ca de fiecare dată când foștii soți Brad Pitt și Jennifer Aniston se află în aceeași încăpere. Când au fost fotografiați în mod expert, salutându-se la SAG Awards în ianuarie 2020, nu s-a vorbit de altceva toată săptămâna. Alte încercări sunt ceva mai evidente, de exemplu echipa PR a lui Riz Ahmed încercând să atragă atenția asupra nominalizatului la Oscar în aprilie, când i-a oprit pe fotografi cât actorul i-a aranja părul soției, în ciuda faptului că n-avea nici măcar o șuviță rebelă.
„Cred că cele mai reușite și memorabile momente virale provin din narațiuni cu adevărat puternice”, spune Gregory Littley – digital content manager. „Așadar, când te uiți la Isaac și Jessica, aceștia promovează un proiect în care cred pe deplin, iar asta face totul atât de ușor. Se pot distra și pot amplifica momentul deoarece cred în narațiune, în poveste, în ceea ce au produs. Așadar, le face plăcere să provoace cât mai multă emoție și notorietate în jurul proiectului.”

Deși au fost foarte apropiați pe covorul roșu, omologii de pe ecran ai lui Chastain și Isaac din Scene dintr-o căsnicie, sunt ceva mai distanți. În drama, care este un remake al unui serial suedez din 1973, cu același titlu, Chastain și Isaac interpretează un cuplu a cărui căsătorie se destramă încetul cu încetul. Chastain a mărturisit că îl cunoaște atât de bine pe Isaac încât cei doi „s-au putut răni unul pe altul destul de serios” în timp ce filmau scenele intense.
Cheyenne Roundtree, Daily Beast, 11 septembrie
N-am comentat imediat ce am citit, fiindcă era un amalgam în mintea mea și am avut nevoie de timp să mi se așeze gândurile. Fiindcă am pretenția că aș avea o minte deschisă, dar tot m-am gândit oare ce or fi simțit partenerii lor din realitate… Sigur că e scenografie, sau regie, dar…tot trebuie să fie tare greu pentru soții celor doi actori. Dar poate că ei nu au sensibilitatea mea. 💕
LikeLike
Articolul te-a prins într-o perioadă delicată, având în vedere divorțul prietenei, care – am văzut din versurile tale – te-a afectat. ❤️ Dar e foarte bine că ai zis ceva – comunicarea e importantă nu numai într-un cuplu. 🙂 Așa că pot să te asigur că incidentul a fost un accident… un accident binevenit, având în vedere publicitatea pentru serial. Dar Oscar Issac a spus că intenționa să-i sărute brațul în dreptul cotului, exact atunci Jessica s-a întors să-l îmbrățișeze și sărutul a aterizat mai sus decât a fost intenționat și decent. Doi actori cu experiența covorului roșu știu că trebuie să joace teatru pentru promovare. Ce-ai văzut in clip (în slow motion – la viteză normală arată cu totul altfel, caută pe net… ) a pornit de la o acțiune publicitară și a ajuns unde a ajuns dintr-un accident. 🙂 Sunt convinsă că respectivii soți înțeleg asta. Asta-i meseria de actor!
LikeLike
Că bine zici, asta-i meseria de actor… Și, da, m-a afectat divorţul prietenei mele tare mult, cum altfel?! Deși erau despărțiți de ceva vreme, ea tot s-a simțit ca… “aruncată la gunoi” (cuvintele sale). E greu să fii în pielea ei. Și nu era un soț bun, ci atât afemeiat, cât și violent. Ca să vezi cât de complexă e mintea omului (aici, a femeii) și ce importantă este psihologia, pentru a înțelege.
În altă ordine de idei, da, comunicarea e foarte importantă, întotdeauna ❤❤
LikeLike
Sper că i-ai deschis ochii prietenei. Spune-i in fiecare zi cât de minunată este și că merită ceva cu adevărat bun în viață. ❤️ În altă ordine de idei, am văzut aseară primul episod din Scene dintr-o căsnicie și mi-a plăcut foarte mult. O bucățică de viață, o poveste care ar putea fi adevărată. Dacă problemele altora ajută să ne procesăm propriile probleme, încearcă să-l vezi împreună cu prietena ta. 💕
LikeLike
Sigur că îi spun tot timpul cât de minunată este și, la fel, îi tot spune fiica ei, pe care coincidența face să o cheme tot Cristina. 💕
Nu am văzut încă nimic din serie, dar uite un motiv bun să mă uit, sau să ne uităm împreună, cum zici. Îți mulțumesc, Jo, mult, mult!! 🤗😘
LikeLike
Deci îmi reiau obiceiul de a căuta după filmele despre care aflu de la tine, e clar. 🙂
LikeLike
Un obicei pe care l-aș încuraja. 🙂 Primul episod din Scene dintr-o căsnicie e disponibil la HBO și mi-a plăcut foarte mult. Chiar ți-l recomand.
LikeLiked by 1 person
Asa usor ne lasam pacaliti?! 🙂
LikeLike
Se pare că da. A vuit internetul. 🙂
LikeLike
Și eu mi-am pierdut mințile … o sa fie demențiali împreuna
LikeLike
Deja am văzut primul episod și mi-a plăcut foarte mult. E un serial ca-n viață. Fără efecte speciale și alte alea. Doar emoții!
LikeLiked by 1 person
Poi dacă e pe HBO :))
LikeLike
Am citit interviuri ale altor perechi de actori de pe micul ecran (protagonitii din Bones sau cei din Outlander) – si se pare ca intre cei doi s-a cimentat, in fiecare caz, o prietenie adevarata. Asta mi-a placut. Poate din acest motiv caracterele pe care le interpreteza au o priza atat de mare. 🙂
Noi vizionam Bones pentru a… zecea oara, cred. Fiindca este la TV, deci cum sa nu ma uit? E drogul meu de la 6pm. 🙂
LikeLike
Aaah, Bones! Și eu sunt fan. Din păcate au întrerupt difuzarea la TV și cred că am de văzut ultimul sezon sau poate mai multe… Altfel, este normal, când lucrezi atâția ani împreună cu un grup de actori, practic devin parte din familie.
LikeLiked by 1 person