Drama semi-autobiografică, în alb-negru, a lui Kenneth Branagh, Belfast, a revendicat ieri seară premiul TIFF People’s Choice, consolidându-și statutul de potențial concurent serios în competiția pentru Oscarul din 2022.

În Belfast, cel mai personal film al său până în prezent, Kenneth Branagh spune povestea unei versiuni fictive a lui, la vârsta de nouă ani, în timpul perioadei denumite The Troubles (conflictul nord-irlandez), de la sfârșitul anilor ’60, din Irlanda de Nord.
„Este într-adevăr povestea a ceva ce mi s-a întâmplat când aveam nouă ani”, spune Branagh într-un interviu pentru Deadline, „acea viață fericită în sânul unei mari familii extinse, într-un loc în care a fost foarte interesant de trăit, unde viața însemna să joci fotbal, mese în familie, un pic de biserică și multe filme. Și despre cum te descurci cu viața odată ce – la fel cum ne-am simțit cu toții în ultimele 18 luni – tot universul tău este dat peste cap de incertitudine.”
Jamie Dornan, care joacă rolul lui Pa în film, s-a identificat imediat cu personajul, întrucât este el însuși din Belfast.
„Dacă ești din Belfast, indiferent în ce epocă ai crescut, ai trecut prin ceva. Ai avut de-a face cu anumite încercări și ai fost testat în multe etape diferite din viață”, mărturisește Dornan. „Bărbații și femeile din Belfast au o anumită capacitate de adaptare, au rezistență și umor și dorința de a face ce-i mai bine pentru familie; este un loc în care familia este pusă la mare preț.”
Jessica Chastain (The Eyes of Tammy Faye) și Benedict Cumberbatch (The Power of the Dog, The Electrical Life of Louis Wain) au fost, de asemenea, mari câștigători la ceremonia TIFF Tribute Awards, care a încheiat cea de-a 46-a ediție a festivalului de la Toronto, obținând premiile pentru interpretare.
Premiul de regie TIFF Ebert a fost acordat lui Denis Villeneuve, pentru Dune. Artista Dionne Warwick (subiectul documentarului Dionne Warwick: Don’t Make Me Over) a primit un premiu special acordat în onoarea ei. Alte titluri importante care au primit recunoaștere la Toronto sunt: The Rescue – cel mai recent documentar al regizorilor lui Free Solo, Jimmy Chin și E. Chai Vasarhelyi – și câștigătorul Palme d’Or al lui Julia Ducournau, Titane.
Matt Grobar, Deadline, 18 septembrie
De abia m-am obisnuit sa-l vad pe Branagh ca pe un Poirot. Acum trebuie sa-mi imaginez ca odata era si el un baietel de 9 ani.
Dar cred, cred si stiu ca face filme de nota 10. Deci prezicerea Festivalului de la Toronto e valabila.
Si uite as ne intoarcem la Dune 🙂
LikeLike
Apropo, nu știu dacă ai remarcat din fotografie, dar mama băiețelului de 9 ani este nimeni alta decât Caitríona Balfe. 🙂 Încă un motiv să vezi filmul… îmi închipui.
LikeLiked by 1 person
Vai, da!! Deci acesta este acel celebru Belfast in care-a jucat ea!
LikeLike
Da! 🙂 Poate o vedem la Oscaruri…
LikeLiked by 1 person
M-as bucura mult pentru Caitrona. 🙂
LikeLike
h,, de asta Jamie Dornan are ceva cu Belfast….ca e de acolo (caci si The fall tot cu crime din Belfast e – am inceput sa il vad recent)
LikeLike
Finally! Eu cu The Fall am inceput, după care rolul Christian Grey are mai mult sens. 🙂 Și da, Jamie Dornan este irlandez. 🙂
LikeLiked by 1 person
tot nu imi place in Grey:))))
LikeLike
Stai să vezi The Fall până la sfârșit. Mai vorbim după aceea. 🙂
LikeLiked by 1 person