Majoritatea personajelor din Așa se întoarce roata (The Harder They Fall) sunt extrase din viața reală. Un cartonaș-titlu de la început spune: „În timp ce evenimentele acestei povești sunt fictive… Oamenii. Aceștia. Au existat.” Așa se întoarce roata nu numai că ne prezintă ființe umane reale ale căror povești au rămas în mare parte nespuse; de asemenea, revendică genul western, istoric dominat de vedete albe precum John Wayne și Clint Eastwood, pentru o nouă generație de actori extraordinari. Punct. Există aproape prea multe personaje convingătoare în Așa se întoarce roata ca să le ținem evidența, dintre care se remarcă combatanta curajoasă, pe nume Cuffee (interpretată cu eleganță neclintită,  de kickboxer de Danielle Deadwyler). Cuffee este modelată după Cathay Williams, prima femeie de culoare care s-a înrolat în armata Statelor Unite (a făcut-o dându-se drept bărbat), iar povestea ei este probabil suficientă pentru un întreg film. Așa se întoarce roata îi face loc în narațiune, dar poate nu îndeajuns.

Nat Love – Jonathan Majors

Așa se întoarce roata înfățișează personajul lui Jonathan Majors (Lovecraft Country) ca pe un bandit renumit, retras din viața de fărădelegi. În realitate, a fost un cowboy priceput, dar nu există nici o informație că ar fi avut obiceiul de a încălca legea. Este unul dintre cei mai bine documentați cowboy ai vremii, deoarece a publicat o autobiografie în 1907, cu titlul: Life and Adventures of Nat Love, Better Known in the Cattle Country ca „Deadwood Dick”, by Himself. De vreme ce este scrisă de el însuși și face câteva afirmații îndrăznețe, desigur, nu este clar cât de mult din poveste este, de fapt, adevărată.

Jonathan Majors - Nat Love in Așa se întoarce roata
Jonathan Majors – Nat Love in Așa se întoarce roata (Netflix)

Love s-a născut în sclavie, în 1854. După ce familia lui a fost eliberată, ei au lucrat pe plantații din statul Tennessee, iar Nat muncea suplimentar pentru a-și ajuta familia după moartea tatălui. Avea talent la îmblânzirea cailor și, în cele din urmă, a strâns suficienți bani pentru a părăsi orașul la vârsta de 16 ani. Ducându-și traiul ca un cowboy, a devenit un pistolar expert și a luptat împotriva hoților de vite, în drum spre Arizona, unde pretinde că l-ar fi întâlnit pe Billy the Kid.

După ce a sosit la Deadwood, pe teritoriul Dakota, a participat la o competiție ca parte a sărbătorilor de 4 iulie și a câștigat la întrecerea de aruncat lasoul, punerea căpăstrului, înșeuare și tras cu arma, iar, în final, a plecat cu 200 de dolari în buzunar și o nouă poreclă „Deadwood Dick” – o referire la un personaj fictiv, popular la acea vreme. El susține că a fost capturat o vreme de un grup de nativi americani, care au ajuns să-l respecte și de care a scăpat până la urmă, furând un ponei. S-a retras din viața de cowboy în 1889 și și-a găsit o slujbă de conductor de tren. A murit la 67 de ani, în 1921.

Stagecoach Mary – Zazie Beetz

Zazie Beetz - Stagecoach Mary in Așa se întoarce roata
Zazie Beetz – Stagecoach Mary in Așa se întoarce roata (Netflix)

Deși în Așa se întoarce roata rolul lui Stagecoach Mary este interpretat de Zazie Beetz, care are aproximativ 30 de ani, personajul ar fi fost în jur de 60 de ani spre sfârșitul anilor 1800, când are loc acțiunea filmului. Născută Mary Fields, când Stagecoach Mary a fost în cele din urmă emancipată, și-a luat o serie de slujbe, care, tradițional, erau văzute drept „muncă de bărbat”. După ce i-a fost interzis accesul la o mănăstire de maici din cauza gurii spurcate și a mânuirii armelor de foc, Fields a deschis o tavernă, care, însă, a dat faliment, deoarece nu făcea destui bani, aparent pentru că le permitea săracilor să mănânce gratuit.

Când avea în jur de 60 de ani, Mary și-a luat o slujbă ca transportor poștal, conducând o diligență pe teren periculos. A fost prima femeie afro-americană care a lucrat pentru serviciul poștal din SUA și a devenit renumită pentru seriozitatea ei, ținând piept, adesea, lupilor și bandiților și livrând corespondența pe jos, când zăpada era prea adâncă pentru cai. Bravura ei i-a adus porecla Stagecoach Mary și a fost îndrăgită de comunitate. În cele din urmă s-a retras la 71 de ani și a murit în jurul vârstei de 82 de ani, în 1914.

Bill Pickett – Edi Gathegi

Bill Pickett, interpretat de Edi Gathegi, face parte din banda reunită a lui Nat Love. Ca și Love, Pickett a fost mai degrabă cowboy decât bandit. El a inventat o tehnică numită bulldogging, în care sărea la un juncan rătăcit și-l culca la pământ mușcându-i buza și căzând pe spate, tehnică care era folosită de buldogi cu același efect. A început să-și arate îndemânarea la iarmaroace și rodeo-uri, călătorind și prezentându-și tehnica de bulldogging. În cele din urmă, a apărut alături de persoane ca Buffalo Bill și a fost inclus în primele filme. A trăit până la 61 de ani și a murit în 1932.

James Beckwourth – R.J. Cyler

Stilizat în persoana lui Jim Beckworth în Așa se întoarce roata, personajul lui R.J. Cyler (Black Lightning) este un alt membru al bandei lui Love. Beckwourth a fost un pușcaș priceput, explorator și negustor de blănuri. Explorările lui l-au dus pe teritoriile triburilor Crow și în cele din urmă s-a căsătorit cu fiica unei căpetenii și a urcat în ierarhia societății lor. A continuat să călătorească și să vândă blănuri, iar mai târziu a lucrat pentru guvernul SUA și armată. A murit din cauze naturale fie în 1866, fie în 1867.

Rufus Buck – Idris Elba

Regina King, Idris Elba, LaKeith Stanfield - Așa se întoarce roata (Netflix)
Regina King, Idris Elba, LaKeith Stanfield – Așa se întoarce roata (Netflix)

Se știe că Rufus Buck, personajul lui Idris Elba (Cowboy de asfalt) din Așa se întoarce roata i-a ucis pe părinții lui Nat Love, dar viața lui de fărădelegi nu se oprește aici. Liderul bandei Rufus Buck Gang, grupul lui a fost activ doar din 1895 până în 1896 și din bandă făceau parte: Lewis Davis, Sam Sampson, Mamoa July și Lucky Davis (nici unul dintre ei nu este numit în film). La vremea lor se știe că au comis crime, răpiri, jafuri armate și violuri, inclusiv uciderea unei fete de 14 ani. Întreaga bandă a fost capturată și, după procese și apeluri, toți membrii ei au fost în cele din urmă spânzurați, în 1896.

“Cherokee Bill” – LaKeith Stanfield

LaKeith Stanfield (Judas and the Black Messiah) îl joacă pe „Cherokee Bill” și face parte din gașca care îl scoate pe Rufus Buck din închisoare. Născut Crawford Goldsby, banditul și-a luat porecla după ce un cunoscut le-a dat un nume fals autorităților. În timpul său ca răufăcător, el a contribuit la formarea bandei Cook Gang și a terorizat Oklahoma. Grupul jefuia bănci, diligențe și magazine la întâmplare, ucigând pe oricine le ieșea în cale. În ciuda unei încercări de a evada din închisoare, Goldsby a fost spânzurat, în final, în 1896 și nu există nici o dovadă că el și Buck ar fi fost vreodată complici.

Bass Reeves – Delroy Lindo

Delroy Lindo (Frăția celor cinci) joacă rolul Bass Reeves, sclavul unui bărbat care s-a alăturat Armatei Confederate în timpul Războiului Civil. El și-a câștigat libertatea în condiții neclare. După emancipare, a devenit primul șerif-adjunct de culoare al SUA, care a servit la vest de Mississippi. În timpul celor peste trei decenii petrecute în slujba legii, Reeves a arestat peste 3.000 de infractori, a ucis 14 bandiți în autoapărare și a trebuit să-și aresteze propriul fiu pentru crimă. De-a lungul întregii sale cariere, Reeves nu a fost niciodată rănit.

Wiley Escoe – Deon Cole

Deon Cole îl interpretează pe Wiley Escoe, al cărui nume a apărut într-o listă de șerif-adjuncți de culoare din SUA. Nu este clar câți bărbați de culoare au fost șerifi-adjuncți, deoarece catastifele federale nu includ rasa. Escoe este unul dintre cei câțiva cunoscuți, dar se pare că nu există o istorie detaliată a vieții sale. Apariția lui în Așa se întoarce roata este, probabil, în mare parte fictivă.

Faefyx Collington, ScreenRant, 3 octombrie

Așa se întoarce roata (The Harder They Fall) are premiera la Netflix, pe 3 noiembrie.