Rawson Marshall Thurber ne oferă o întrecere amuzantă între escroci și polițiști, pentru a localiza trei artefacte care au aparținut cândva Cleopatrei.
Luând titlul de la numele listei celor mai căutați infractori a Interpolului, Red Notice filmul-năzbâtie al regizorului Rawson Marshall Thurber, despre o întortocheată vânătoare de comori, estompează granița dintre băieții buni și cei răi și, în schimb, se concentrează pe răspunsul la întrebarea care dintre cei doi hoți de artă notorii se pricepe mai bine să încalce legea: maestrul falsificator sarcastic Nolan Booth (Ryan Reynolds) sau rivala lui sofisticată, cunoscută doar sub numele de „the Bishop” (Gal Gadot)?
Scopul lor este să colecteze trei globuri ornamentale – în valoare de aproximativ 300 de milioane de dolari, dar doar ca set – dăruite inițial de Antoniu Cleopatrei, apoi împrăștiate în toate colțurile globului. În timp ce Booth și the Bishop călătoresc în întreaga lume implicați într-o vânătoare de ouă cu mize mari, criminalistul FBI John Hartley (Dwayne Johnson) încearcă să-i aducă în fața justiției, iar rezultatul este un film antrenant, nostim și dinamic.
Scenariul, pe care Thurber l-a scris el însuși, demarează în viteză; Booth fură primul ou al Cleopatrei, scăpând ca prin minune din ghearele lui Hartley, doar pentru a fi prins când ajunge acasă, într-o altă emisferă. Apoi apare the Bishop, șterpelește prada recuperată și îl bagă la belea pe Hartley. Agentul Interpol responsabil – inspectorul Das (Ritu Arya), îl suspectează acum pe fostul profiler FBI că l-a sustras el însuși. Nu după mult timp, Hartley împarte o celulă cu Booth, într-o închisoare la mama naibii, în Rusia.
Influența lui Indiana Jones asupra călătoriei senzaționale a lui Thurber este de netăgăduit. De asemenea, ne amintește și de favoritele retro precum Minciuni adevărate (True Lies) a lui James Cameron (inclusiv un tango sexy în care un pachet de mușchi într-un smoking – Johnson, nu Schwarzenegger, în acest caz – se face iresponsabil de vizibil când este sub acoperire). Dar mai nostimă decât acțiunea retro este dinamica de modă veche dintre acești trei rivali/prieteni, care trebuie să accepte cu prudență să colaboreze, pentru a localiza toate ouăle Cleopatrei. Schimbul de replici spirituale are o nuanță de bufonerie de fiecare dată când partenerii neverosimili Booth și Hartley se ciorovăiesc sau oricând apare the Bishop și-i eclipsează pe cei doi.
Reynolds este unul dintre puținii actori principali contemporani căruia i se permite constant să facă cu ochiul publicului, pe parcursul unui film. Se așteaptă de la aproape toți ceilalți de la Hollywood să interpreteze sau cel puțin să pretindă că dispar în personaj. În aceeași notă, nimeni nu l-ar vedea pe Johnson ca profiler FBI blajin (când Das îi zice că nu arată ca un profiler, el răspunde plictisit „mi se spune adesea”), dar ar fi bine să lăsați neîncrederea la o parte și să vedeți ce face the Rock în rol. Între timp, Gadot, care a fost propulsată pe lista vedetelor de Wonder Woman, cu doar câțiva ani în urmă, ajunge să demonstreze că are și simțul umorului când the Bishop îi tachinează și-i necăjește pe cei doi.
Porecla ei provine de la șah, deși vizionarea Red Notice pare mai degrabă un joc foarte bun de dame, în care jucătorii mențin lucrurile în mișcare, sărind peste mai multe dintre piesele adversarului într-o singură tură. Cei trei se depășesc în mod constant unul pe celălalt, astfel încât ouăle Cleopatrei trec dintr-o mână într-alta des, iar cătușele se prind adesea de încheieturile greșite. Booth și Hartley sunt suficient de mult blocați împreună încât nu au de ales și încearcă să se înțeleagă, în timp ce agentul FBI acum victimă a unei înscenări încalcă nenumărate legi pentru a se reabilita.

Thurber are o abordare deosebită legată de moralitatea acestui întreg furt de obiecte de artă. Primul furt are loc într-un muzeu, dar următoarele două sunt prezentate în esență ca infracțiuni fără consecințe. Al doilea ou aparține unui traficant de arme notoriu pe nume Sotto Voce (Chris Diamantopoulos), în timp ce al treilea este ascuns într-un buncăr nazist secret, plin cu artefacte furate, așa că, în esență, fac o faptă bună. „Căutați o cutie pe care scrie „MacGuffin””, glumește Reynolds, citând termenul lui Hitchcock pentru dispozitivul de altfel neimportant, care pune lucrurile în mișcare într-un thriller. Odată reunite, cele trei ouă nu determină apariția unei raze laser atotputernice din cer (slavă Domnului, deoarece acesta chiar este un clișeu obosit), ci servesc drept cadou de nuntă pentru fiica răsfățată a unui miliardar extravagant – și mai este o a doua surpriză care va eclipsa cadoul la momentul potrivit.
Totul este destul de inteligent, atâta timp cât nu despicați firul în patru. Red Notice ar putea fi interpretarea lui Thurber a filmului Comoara națională (National Treasure), cu la fel de mult ADN din clasicul Gunga Din (1939). Regizorul-scenarist se dovedește foarte priceput la găsirea unor scuze pentru ca aceste personaje să se infiltreze și să scape din locații bine protejate și, deși filmul se bazează prea mult pe o expunere greoaie, se mișcă suficient de repede pentru ca spectatorul să nu se poticnească în – sau chiar să se oprească să pună la îndoială – numeroasele goluri în intrigă. Ca un escroc priceput, filmul îți fură timpul, dar te lasă cu senzația că ai făcut o afacere bună.
Peter Debruge, Variety, 4 noiembrie
Red Notice are premiera la Netflix, pe 12 noiembrie
Abia l-aștept!
LikeLike
Și eu! În seara asta ne distrăm. 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
M-am uitat pe Cinemagia, pentru a vedea ora la care se va transmite, și nu l-am găsit. Sau e pe HBO GO diseară? 🙂
LikeLike
Nu! E la Netflix. Am uitat să scriu la sfârșitul articolului? … edited to add: N-am uitat! N-ai citit tu până la sfârșit. Iar ultima frază din cronică este chiar nostimă. 🙂
LikeLike
Știi cum se spune: “Timpul de care te bucuri nu e niciodată timp pierdut.” 😉 Și citisem până la sfârșit, dar -cum sunt cam aeriană, n-am reținut. Mai mult, în ultimul timp, citesc articolele doar prin browser, fiindcă în aplicație, de când s-a actualizat în urmă cu vreo două săptămâni, îmi sunt înlocuite și paragrafe întregi cu dreptunghiulețe…, ceea ce-i supărător, pe mobil fiind și scrisul tare mic, de nu prea-l văd bine. Comentez însă din aplicație. 😀 Comentariile îmi apar bine, întregi și cu diacritice.
LikeLike
Nu-mi aminteam de unde o știu pe Gal Gadot, până când am citit cuvintele Wonder Woman. 🙂 Iar The Rock e fascinant întotdeauna. Videoclipul m-a amuzat…, deși finalul său a fost lăsat în coadă de pește, însă pot spera că eroii filmului vor supraviețui cu toții, daaaa, mă aștept la un happy-end. 🍁🌞🌈
LikeLike
Normal! Happy end! Ouăle Cleopatrei la muzeu, agentul FBI reabilitat, cei doi hoți primesc imunitate. 🙂
LikeLiked by 1 person
vazusem int-o seara cam 30 min si am adormit..ma asteptam sa se termine bine:)))
LikeLike
Ai adormit??!! Ouch! OK! N-o să le spun celor 3 că nu le-ai apreciat filmul. 😀
LikeLiked by 1 person
O fi bun filmul ca toți sunt caterinca, eu obosita doar :)) la ora 22
LikeLike
Deh, ca mămică de cățel puiuț. 🙂
LikeLiked by 1 person
Trebuia sa fie e Netflix!
Cred ca un maestrul falsificator sarcastic e intotdeauna un atu intr-o comedie de actiune – cum banuiesc ca este acest film. Iar cand e vorba de furt de obiecte de arta – filmele sunt intotdeauna pe muchie de cutit cand e vorba de moralitate.
Cum National Treasure ramane unul dintre filmele mele preferate 🙂 sunt curioasa 🙂
Pe Ryan Reynolds il confund cu Ben Affleck, asta stiu acum 😉
Mersi, Jo!
LikeLike
Ben Affleck este cel cu Jennifer Lopez. 🙂 Judecând după trailer, cred că filmul va fi extrem de nostim.
LikeLiked by 1 person
Mi-e mai usor daca-mi amintesc de Ben Affleck din ‘The Accountant.’
Pe J Lo o stiu bine si-mi place mult de ea.
Gal Gadot a fost super in Wonder Woman si o vom revedea in Death on the Nile! 🙂
LikeLike
100 % încântată de tot ce spui mai sus. 🙂 Bonus: apropo de Caitriona Balfe, am o surpriză pentru tine, mai târziu, pe la ora 20:00 ora noastră. Sau când ai timp. 🙂
LikeLiked by 1 person
Vai di mine, e cu frumuşălu’! Nu-l ratez io pe Ryan, nu, nu. 😀
LikeLike
Mi-a stat inima în loc pentru o secundă. M-am temut că frumușălu e Dwayne Johnson. 😀 Nu că n-ar fi și el frumușăl pentru mama, nevasta și copiii lui, și în mod clar e frumușăl pe dinăuntru, dar la exterior… nope!
LikeLiked by 1 person
Vazut, dar cam simplu scenariul! Mai interesant a fost Jungle Cruise, iar Free Guy a avut ceva mai mult suspans!
Daca sunt vreo 2 ore de pierdut merge si Red Notice.
LikeLike
De scenariu se plângea și autorul cronicii de față, dar măcar e nostim. Se pare că ”dacă ai vreo 2 ore de pierdut merge și…” se aplică la majoritatea filmelor Netflix. Dar mai scapă și câte un film bun. Vezi Tick Tick… Boom săptămâna viitoare despre care am auzit numai lucruri bune.
LikeLike
Da, bine spus mai scapa si cate un film bun!
Astept cu interes acel Tick Tick 🙂
LikeLike