Vrăjitoarele: Anne Hathaway este magică

Când vine vorba de imaginat personaje de o grandiozitate poznașă, care au fost aduse pe pământ pentru a-și exprima fobia și dezgustul față de copii, Roald Dahl nu se joacă. În 1961, în primul său roman clasic, „James and the Giant Peach”, apar detestabilele mătușa Sponge și mătușa Spiker, care-l chinuie pe James ca niște fete bătrâne victoriene, de coșmar, din Dickens. Personajul principal din „The Enormous Crocodile” nu vrea altceva decât să mănânce copii. În „Matilda”, domnișoara Trunchbull este o directoare de școală sadică. Iar în „Charlie and the Chocolate Factory”, nici măcar Willy Wonka, superstarul bomboanelor nu pare să se hotărască dacă vrea să-i încânte pe copii sau să-i necăjească.

Dar în „The Witches”, Dahl se dezlănțuie cu adevărat. Cartea este un basm, parțial Grimm, parțial operă extravagantă pentru copii, despre un orfan care se află în vacanță cu bunica la un hotel maiestuos, unde are de-a face cu un grup de vrăjitoare. Ele participă la o întâlnire prezidată de Marea Vrăjitoare, o harpie dichisită, care deține o poțiune care poate transforma copiii în șoareci (ceea ce și face). Cu toate acestea, trăsătura ei caracteristică este ura somptuoasă care se revarsă din ea ca otrava. Oare a avut Roald Dahl o problemă personală adânc înrădăcinată (a povestit despre comportamentul abuziv de care a avut parte la internat) sau a fost doar un povestitor îndeajuns de curajos pentru a crea personaje negative duse cu pluta, cu pică pe copii? Poate un pic din ambele.

Anne Hathaway, în rolul Marii Vrăjitoare, a fost echipată cu un set de podoabe de coșmar, care sigur îi vor speria pe cei mici: o chelie ascunsă sub o serie de peruci care îi provoacă o iritație oribilă a scalpului; brațele care se termină cu gheare lungi, contorsionate; degetul din mijloc luuuung de la laba piciorului, altfel trunchiat; și, cel mai evident, o gură extinsă de cicatrici (la fel ca ale lui Joker), care îi oferă un zâmbet larg la fel de înfiorător ca cel din videoclipul David Lynchian din 1994, pentru „Black Hole Sun” al formației Soundgarden.

Triumful interpretării lui Hathaway este că nu permite niciodată ca efectele vizuale să o domine; interpretează din interiorul lor, purtându-le ca pe machiaj. Vorbind cu un accent oarecum rusesc („Vut vould you do if dere ver mice running all around dis hotel?”), ea ne oferă o interpretare două părți à la Mama mea dragă (Mommie Dearest), două părți Vrăjitoarea rea din Vest, o parte Lady Gaga din epoca „Alejandro” pornind la manivelă toate opririle, o parte Divine (travestit faimos n.tr.) și două părți drogată cu metamfetamina. Este o imensă diva diabolică, împinsă la extrem. Face ca Maleficent a lui Angelina Jolie să pară o mimoză. Este amuzantă, dar și cu adevărat amenințătoare. Cu alte cuvinte, Hathaway joacă acest demon extravagant cu o siguranță pe care numai un actor senzațional o poate aduce într-un film oarecare.

Eroul nostru (Jahzir Bruno), un băiețel de 8 ani din Demopolis, Alabama, în 1968 (în generic este numit pur și simplu „Băiatul Erou”), își pierde părinții într-un accident de mașină și se mută cu bunica lui iubitoare, înțeleaptă, care trage la măsea whisky (Octavia Spencer).

Avem parte de un decor impresionant: Grand Imperial Ballroom, care arată ca Capela Sixtină via Strălucirea (The Shining). Este locul în care vrăjitoarele își dau arama pe față, literalmente, sub pretextul organizării unei convenții a Societății Internaționale pentru Prevenirea Cruzimii față de Copii. Și aici eroul nostru este vaporizat cu ajutorul unei fiole cu poțiune violet și transformat într-un șoarece.

Asta i se întâmplă și lui Bruno (Codie-Lei Eastick), un băiețel britanic mâncăcios și Daisy (Kristin Chenoweth), șoricelul de companie al eroului, care se dovedește că a fost odinioară victima acestei transformări. Cei trei sunt acum rozătoare CGI care aleargă pe marginile ornamentale și pe rafturile din bucătăria hotelului, mai ceva ca în Vânătoarea de șoareci (Mouse Hunt) sau Ratatouille. Aceste scene sunt amuzante într-un mod energizat din punct de vedere logistic, dar ușor lipsite de aromă. Ai putea spune că Vrăjitoarele nu impresionează din punct de vedere emoțional și că nu este îndeajuns de versat în lupta  împotriva răului. Cu toate acestea, interpretarea lui Anne Hathaway oferă filmului un centru de greutate ca o glumă perversă de calitate, iar regizorul Robert Zemeckis, urmărind povestea de bază a lui Dahl, pune totul în scenă cu un fler buf, încântător.

Owen Gleiberman, Variety, 21 octombrie

Vrăjitoarele (The Witches) are premiera la HBO, pe 21 noiembrie.