Poveste din cartierul de vest: Spectacular!

Șapte nominalizări la Premiile Oscar 2022, inclusiv pentru Cel mai bun film.

Într-o lume în care apare câte un film Batman bianual și chiar și Space Jam primește o continuare, este important că unele lucruri sunt încă sacre. De exemplu Poveste din cartierul de vest (West Side Story), musicalul de pe Broadway din 1957, a cărui versiune pentru marele ecran din 1961 a rămas pe bună dreptate neatinsă timp de 60 de ani. Numele multi-premiate îndeajuns de curajoase pentru a-l prelua în 2021 – Steven Spielberg regizează, Tony Kushner a scris scenariul, iar laureatul cu premiul Tony Justin Peck a ajustat minor coregrafia originală a lui Jerome Robbins – s-ar putea să nu fie pe măsura legendelor din secolul al XX-lea care l-au creat, dar cine ar fi? Mai important, sunt suficient de înțelepți să rămână, în mare parte, fideli cărții lui Arthur Laurents, muzicii lui Leonard Bernstein și versurilor sublime ale lui Stephen Sondheim, cu doar câteva actualizări bine măsurate.

Vezi toate articolele despre Poveste din cartierul de vest.

De asemenea, îl fac să arate grozav: Poveste din cartierul de vest începe cu un New York sclipitor din anii 1950, camere de filmat aeriene alunecând peste vastul șantier de construcții care va deveni, nu peste mult timp, Lincoln Center. Până atunci, aleile și terenurile virane aparțin celor mai mari delincvenți juvenili din lume; the Sharks (rechinii) sunt portoricani, the Jets, în mare parte polonezi și irlandezi, iar controlul acestor câteva străzi este cel mai important lucru pentru ei. Nu contează că urmează schimbarea, odată cu noile clădiri – the Jets ar putea fi „ultimii caucazieni pârliți” pe care invazia clasei mijlocii este pe cale să-i elimine, după cum este bucuros să-i informeze un detectiv morocănos, interpretat de Corey Stoll. Dar până atunci, se vor lupta cu pumnii și cuțitele pentru a-și apăra teritoriul de intrușii cu pielea brună, pe care nu-i consideră concetățeni, indiferent de ce scrie în cărțile de geografie.

The Sharks au drept lider un boxeur amator pe nume Bernardo (David Alvarez), iar the Jets îi au pe Riff (Mike Faist), dar adevăratul star al acestuia din urmă este Tony (Ansel Elgort), recent eliberat din închisoare pentru asalt și dornic să întoarcă foaia și să se cumințească. Este hotărât să devină cetățean model, lucrează ca ajutor la farmacia văduvei Valentina (uimitoarea Rita Moreno, o revenire înduioșătoare din distribuția originală). Măcar de nu ar fi insistat Riff să-l ademenească pe Tony la seara de dans locală și măcar de nu i s-ar fi lipit ochii de sora lui Bernardo, Maria (Rachel Zegler), de cealaltă parte a sălii de sport aglomerate, chiar în momentul în care a intrat.

Conexiunea lor este imediată și iscă imediat necazuri; un sărut furat sub tribune este suficient pentru a-l face pe Bernardo să ceară o încăierare și să pună în mișcare intriga. Oricine a fredonat vreodată „Gee, Officer Krupke” și „I Feel Pretty” – coloana sonoră, în mod uimitor, este încă cel mai de succes album nr. 1 din toate timpurile – sau a citit puțin Shakespeare știe în esență ceea ce urmează. Surprinzător este cât de bine Spielberg și Kushner înfloresc textul pentru a-l face actual, fără a altera fidelitatea față de poveste: un personaj trans (Iris Menas) este mai explicit adus în atenție, iar huliganii adolescenți, dincolo de freza la modă pe atunci și manșetele suflecate, transmit o modernitate care pare imperioasă și reală. Sunt încă anii ’50, dar sexul și primejdia sunt mai mult decât insinuate aici, la fel și realitatea diferențelor de rasă și clasă socială.

O parte substanțială a dialogului este, de asemenea, în spaniolă, fără subtitrări sau traduceri, ceea ce se potrivește mănușă la o modernizare; dacă turnul Babel pe care este construit Manhattanul nu este cât se poate de american, atunci ce este? Singurul lucru clasic este decorul – New York-ul ca un loc prietenos, cu rigole din care ies aburi, bodegi la colț de stradă și frânghii de rufe întinse între locuințe… și distribuția. Zegler și Elgort nu dansează foarte mult, dar perechea de îndrăgostiți pe care o formează este centrul luminos al poveștii, cu vocea ca un clopoțel și chipuri atât de frumoase încât este aproape dureros să-i privești direct. (Deși Spielberg o face în mod repetat, în prim-planuri înduioșătoare și prin numere muzicale extinse.)

Cele mai bune interpretări se află adesea de partea rolurilor secundare: Faist zvelt, cu oase fine, cunoscut pentru rolul său de pe Broadway nominalizat la premiile Tony, din Dear Evan Hansen, este un remarcabil, la fel și Ariana DeBose din Hamilton, care are sarcina de neinvidiat de a prelua rolul lui Moreno care i-a adus un Oscar. Anita ei este un iureș pe ringul de dans și o mică revelație în afara lui, profundă și pătimaș de delicată sub exteriorul ei înverșunat. (Când ea și Moreno au împreună o scurtă scenă spre final, amândouă sunt electrice).

Filmul acesta este un miraj. Nu crezi până nu vezi… și poate nici măcar atunci.

Leah Greenblatt, Entertainment Weekly, 2 decembrie