Ah, ce meta-pânză încâlcită țese!

În 2018, un film numit Spider-Man: Into the Spider-Verse a venit cu ideea că ar putea exista o infinitate de Păienjenei: un adolescent afro-latino din Brooklyn sau o fetiță japoneză, unul monocrom și altul din șuncă. A câștigat un Oscar, un BAFTA și un Glob de Aur pentru cel mai bun film de animație și a generat o grămadă de continuări și variațiuni pe aceeași idee.

Între timp, fie într-o altă dimensiune, fie într-un alt birou de pe același etaj, celălalt Om-Păianjen își vedea de treaba lui, ferecat în trupul muritor (cel puțin timp de trei filme încoace) al lui Tom Holland. Dar dacă cinefilii au învățat ceva în ultimele două decenii la multiplex, este că niciun Peter Parker nu este același pentru totdeauna, iar în Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă (Spider-Man: No Way Home) lipiciul care leagă uni- de univers s-a dezlipit.

Asta-i mai greu de realizat fără bagheta magică a animației, iar Niciun drum spre casă se chinuie la început să pună piesele la locul lor și să-și găsească povestea. La sfârșitul anului 2019, în Departe de casă (Far From Home), Peter a fost „demascat” de maleficul Mysterio interpretat de Jake Gyllenhaal – acuzat pe nedrept de infracțiuni pe care nu le comisese și reinventat în conștiința publicului drept un adolescent periculos. El ar vrea să nu se lase influențat de toată atenția negativă, dar dezvăluirea îi afectează și pe cei care îl iubesc: mătușa May (Marisa Tomei), iubita lui loială MJ (Zendaya) și cel mai bun prieten Ned (Jacob Batalon), chiar și unchiul-burlac mereu vesel / binefăcător, Happy (Jon Favreau).

Dacă toți au devenit proscriși din cauza lui – chiar și MIT-ul decide că nu vrea să-i vadă pe M.J. și Ned pe lista lor de studenți – cum îi poate reabilita? Un vrăjitor irascibil s-ar putea să știe. Și, de fapt, Doctor Strange (Benedict Cumberbatch, care se bucură foarte mult de îmbufnarea lui) are câteva idei despre cum să rezolve situația, inclusiv o vrajă de uitare care ar putea, promite el, să șteargă cu buretele toate acuzațiile aduse lui Peter. Dar o intervenție la mijlocul vrăjii vine cu efecte secundare și, dintr-o dată, portalurile se deschid și scuipă fantome MCU ca niște spirale de artificii de Anul Nou, eroi și personaje negative de mult defuncți. Nu este un secret din trailer cel puțin, că lista de dușmani reînviați îi include pe Electro (Jamie Foxx), Doctor Octopus (Alfred Molina) și Green Goblin (Willem Dafoe).

Alături de Holland, regizorul Jon Watts se află la al treilea film, iar tonul pe care îl aduce francizei rămâne un fel de drăgălășenie liceană, plină de  haz auto-referențial; Prima parte din Niciun drum spre casă pare vizibil mai puțin coerentă decât cele de dinainte, o coliziune febrilă de puncte convenabile de intrigă și replici scurte suculente, care se agață de orice suprafață disponibilă, în timp ce scenariul se străduiește să-și găsească echilibrul. (O parte importantă a atracției lui Peter a fost dintotdeauna faptul că este un tânăr amabil, inocent, cel mai uman dintre super-eroi – deși acest scenariu oferă un argument puternic că puterea nemăsurată n-ar trebui să fie responsabilitatea unui tânăr de 17 ani.)

Felul în care filmul reușește, în cele din urmă, să creeze o punte între toate aceste universuri multiple și să le aducă în lumina reflectoarelor pare atât evident, cât și ingenios. Ceea ce pare la început doar de dragul fanilor se dovedește a fi unul dintre cele mai bune și de departe cele mai îndrăzneț film pe care l-a făcut Marvel, este tandru și amuzant și puțin sfâșietor. Este, de asemenea, ultima oară când Holland se îmbracă în costumul Spider-Man (sau poate nu); dacă și când Peter își va găsi drumul înapoi, poate că acest Spider-verse imens va găsi o nouă modalitate – sau o formă cu totul nouă – de a-l aduce acasă.

Leah Greenblatt, Entertainment Weekly, 14 decembrie

Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă (Spider-Man: No Way Home) este distribuit de InterComFilm și are premiera pe 17 decembrie.