Licorice Pizza: regizorul Paul Thomas Anderson ne prezintă personajele sale

Licorice Pizza filmul lui Paul Thomas Anderson are acțiunea plasată în San Fernando Valley, în anii 1970. Este vorba despre cât de ciudat este să fii tânăr, despre cum este să devii o ființă umană și să-ți modelezi un sine. Narațiunea frântă este evolutivă și vicleană, dar și biruitor de sinceră. După o pandemie lungă, Licorice Pizza ne amintește cu entuziasm cum arată bucuria.

Licorice Pizza se concentrează pe două personaje. Unul este Gary Valentine, interpretat de Cooper Hoffman, un adolescent incredibil de charismatic pentru vârsta lui. Este un actor mărunt, care începe o afacere cu paturi de apă și apoi o galerie de pinball. Limbuția lui, cutezanța lui, sunt uimitoare pentru cineva la cincisprezece ani. Se îndrăgostește de o fată, Alana Kane, interpretată de Alana Haim. Ea este mult mai în vârstă decât el. Are peste douăzeci de ani, o viață frustrată, dar și o inteligență interioară magnetică. Dacă scrii din propria experiență, care este germenul poveștii din Licorice Pizza?
Sunt al doilea din patru [copii], așa că aveam o soră mai mare și ea avea prietene de vârsta ei. Ea este cu câțiva ani buni mai mare decât mine. Iar un prieten de-al meu avea și el o soră mai mare. Așadar, treceam neobservați în cercul lor,  astfel încât, când aveam paisprezece, cincisprezece ani, fetele din jurul nostru – prietenele surorilor noastre – aveau optsprezece, nouăsprezece. Și aveau mașini! Deci, fiecare oră din zi era dedicată încercării de a le determina să ne ducă cu mașina undeva! Iar motivul ascuns era încercarea de a cocheta cu ele sau de a petrece timp cu ele sau de a fi remarcați de ele altfel decât drept frățiorii enervanți.

Îmi amintesc că am legat câteva prietenii cu unele dintre acele fete pe care le-am întâlnit pe parcurs. Erau doar prietenii, dar erau fantastice. Erau fantastice doar pentru că erau doar prietenii, înțelegi? Să ai o relație de prietenie cu o femeie puțin mai în vârstă, care nu-i sora ta — era ca și cum aș fi pășit într-o versiune a lumii adulților sau a ceea ce părea lumea adulților doar datorită mijlocului de transport pe care îl aveau.

Poate că cea mai mare afirmație a puterii și a diferenței de vârstă din film nu este cea erotică, ci cea a cailor putere. La un moment dat, Alana conduce nu o mașină, ci un camion și într-o scenă îl conduce în marșarier, la viteză maximă, de pe un deal, spre centrul orașului. [Gary este pasagerul ei îngrozit și încântat.] Suspans maxim. Mai bine decât Grace Kelly la volan, cu viteză maximă de-a lungul unui drum de munte din sudul Franței, cu Cary Grant.
Acea secvență la care te referi înglobează orice număr de episoade care au fost fie la fel de periculoase, fie ceva mai puțin periculoase. Și s-au întâmplat în special în California de Sud, deoarece este o comunitate care conduce mult. Suntem sclavii mașinilor noastre. Le iubim. Mai ales la acea vârstă – toată viața ta era dedicată să faci rost cumva de o mașină. Iar genul de bucluc în care te trezeai, ca urmare, era, de obicei, major; te uiți înapoi și te gândești: nu-mi vine să cred că am scăpat cu viață. Deci, acea secvență face trimitere la acele episoade. La acea vreme, îți închipuiai că a fost o distracție pe cinste, dar cu puțină distanță îți dai seama că au fost, de fapt, situații pe viață sau pe moarte.

Cooper Hoffman este fiul regretatului Philip Seymour Hoffman. Alana este Alana Haim, cunoscută datorită trupei HAIM, alături de cele două surori, Este și Danielle. Ai dat dovadă de o anumită îndrăzneală când i-ai ales pe cei doi ca actori principali pentru un film major. Până acum, îi cunoșteam pe Cooper Hoffman în principal drept „fiul lui”, iar pe Alana Haim ca muzician. De ce i-ai ales?
Sincer, dacă ai fi în locul meu, întrebarea ar fi: Cum aș putea să nu-i aleg? S-a-ntâmplat să-i cunosc. Știam că Alana are talentul și competența din anii ei ca interpretă. Știam că Cooper are entuziasm și suflet. Nu era clar dacă va fi la fel în fața aparatului de filmat. Strigi „Motor!” și devin… cum ar fi Pee-wee Herman în Pee-wee’s Big Adventure, când se uită fix în aparatul de filmat sau rostește replica celeilalte persoane. Adică, este întotdeauna posibil – crede-mă. Dar cu cât citeam scenariul împreună și petreceam timp împreună și am luat în considerare cu adevărat posibilitatea asta, mi s-a părut o alegere mult mai puțin complicată decât ți-ai putea imagina. Eram în căutarea a doi oameni autentici, reali, care nu-și pot ascunde emoțiile. Și iată-i în fața mea, dornici să învețe și să se străduiască. Și nu vor să mă dezamăgească. Și nu vor să se dezamăgească pe ei înșiși. Cum am putea să nu facem asta? Ar fi, în cel mai bun caz, o experiență minunată pentru noi toți.

Deci, au fost aleși de la început? Nu au fost audiții?
Nu a fost nici o audiție pentru rolul Alanei. Eram hotărât asupra ei. . .

Ai făcut videoclipuri muzicale cu ea.
Da, multe, multe. Lucrez cu ea și surorile ei de câțiva ani. Le-am contactat pentru că mi-a plăcut muzica lor și mi-am oferit serviciile. Și avem o colaborare care se extinde dincolo de videoclipurile muzicale. Îmi place foarte mult familia lor. Îmi place muzica lor. Așa că suntem foarte apropiați.

De fapt, experiența pe care am avut-o cu realizarea videoclipurilor muzicale stă la baza tipului de film care mi-am dorit să fie Licorice Pizza. Alergam de colo-colo pe străzile din Valley. Nu aveam bani. Nu aveam timp. De obicei aveam vreo zece persoane în echipă, poate cinci uneori. Și au fost cele mai fericite zile de filmare, atât de nemijlocite. Și fetele sunt colaboratoare atât de grozave; Mă hrănesc cu energia lor. Și acea energie a pătruns în scenariul [Licorice Pizza].

Când a fost vorba de personajul Gary, cel pe care Cooper îl joacă, a fost un proces de casting tradițional probabil pentru că… ei bine, așa se face. Am încercat marea cu degetul. Poate că există un copil în lumea largă și îl pot găsi. Asta a durat destul de mult timp, fără succes. Am menționat numele lui Cooper, lui Alana, Danielle și Este, celor trei surori [Haim]. Surorile astea vorbesc tot timpul. Vorbesc mereu una peste cealaltă. Și când spui ceva care le atrage atenția, ei bine, s-au oprit toate din vorbit și s-au uitat la mine și mi-au spus: „Poate că-i o idee bună.” Le atrăsesem atenția. Și așa am început acel proces de audiție al lui Cooper.

De unde-l cunoșteau?
Îl cunosc pentru că îl cunosc eu. Sunt cât de apropiat pot fi cu el de vreme ce eu locuiesc la Los Angeles, iar el locuiește la New York. S-au cunoscut acum cinci sau șase ani. A venit în oraș și eu aveam grijă de el și a trebuit să plec și să mă ocup de ceva. Așa că le-am spus: „Aveți grijă de el. Stați cu el puțin.” Și au stat. Și au fost la fel de fermecate de el așa cum sunt toți cei care îl întâlnesc. Este o persoană incredibil de simpatică, fermecătoare, empatică, unică.

La ultimele patru filme de dinaintea acestuia, ai lucrat cu Daniel Day-Lewis de două ori și cu Joaquin Phoenix tot de două ori – doi actori uluitori și experimentați. Cel puțin ei știu ce fac. Starurile tale de aici sunt ambii superbi, dar sunt relativ începători. Cum schimbă asta modul în care lucrezi cu ei?
Ei bine, cu siguranță este diferit. Este diferit în unele dintre cele mai stupide și mai elementare moduri. Cineva care interpretează de mult timp știe cum să se dozeze fizic, emoțional, în decurs de șaizeci și cinci de zile. Ar fi fost foarte natural ca cei doi – se vedea cu ochiul liber cantitatea de nervi, concentrare și energie pe care o depuneau – să ajungă la epuizare destul de ușor.

A trebuit să-i trec prin fiecare pas al procesului și să le acord suficient timp pentru a se pregăti. Le-am spus: „Trebuie să învățați acest scenariu pe dinăuntru și pe dinafară, pentru că nu va fi timp să învățați scenariul în timp ce suntem în mijlocul lui. Va fi ca și cum am coborî un munte pe schiuri, cu o sută de mile pe oră.”

Ajungi la lucrurile de bază, cum ar fi… mai ales cu Cooper – are șaisprezece, șaptesprezece ani. Ai luat micul dejun? Ai luat o gustare? Ești obosit? Chiar trebuie să ai grijă de ei în felul ăsta.

Ai lucrat cu regretatul Philip Seymour Hoffman, tatăl lui Cooper. Ezit să pun această întrebare pentru că ar putea fi cumva neplăcută, dar seamănă în vreun fel? Atât ca persoane, cât și ca artiști, ca actori?
Există o asemănare fizică, desigur. Dar ceea ce cred că este drăguț este că Cooper are propria lui personalitate. Are ochii mamei și zâmbetul mamei. Și din când în când întoarce capul și seamănă mult cu tatăl lui. Dar lucrul cu Phil a fost ca și cum aș fi lucrat cu Daniel sau Joaquin. Erau actori de atât de mult timp încât știau, deja, cum stă treaba cu actoria și filmele.

Personajul lui este un complotist incredibil, pe care nu poți să nu-l îndrăgești. Ai chestia asta și în alte filme ale tale — personaje charismatice, belicoși de-o moralitate complicată, precum William H. Macy sau Tom Cruise în Magnolia, Daniel Day-Lewis în Va curge sânge (There Will Be Blood) sau Firul fantomă (Phantom Thread). Ce te atrage la astfel de personaje, la aceste tipuri de intriganți?
Foarte nostim. Termini de scris filmul, termini să-l filmezi și doar când ajungi să-l promovezi este încadrat așa. Și te întrebi: Așa o fi?

Nu cred ca știu. Cred că sunt atras natural de personaje care, prin natura lor, vor oferi situații dramatice bune, preferabil și situații comice. Ceea ce este frumos la ambiția lui Gary este că este ambiția unui adolescent, care este imensă, dar durează doar aproximativ cincisprezece sau douăzeci de minute. Iar asta dă naștere la posibilități dramatice și comice destul de bune.

Nu-mi pot imagina o ceremonie Oscar în anul care vine, fără să o văd pe Alana Haim ca figură centrală în ea. Interpretarea ei este knockout și, din nou, este prima dată când joacă într-un film. Da, este interpretă, muziciană. A fost pe scenă de un milion de ori. Dar cum se întâmplă asta?
Cred că răspunsul este că unii oameni au har. Daniel Day-Lewis are har. Joaquin Phoenix are har. Phil a avut har. Unii oameni pot face cuvintele să iasă din gură și să explodeze pe ecran, astfel încât să pară că tocmai au fost formulate în mintea și inima lor. Și pot face totul în timp ce merg și vorbesc, știi? Este… ciudat. Sunt atras de oamenii care o pot face bine, pentru că este un fel de truc magic.

Și apoi te întrebi: Stai așa! Chiar este magie? Sau este doar acest har în toată regula pe care unii oameni îl posedă? Eram foarte îngrijorat pentru că există o lungă istorie de regizori de film care credeau că văd o interpretare genială în fața ochilor lor, când, de fapt, erau orbiți de o lumină sau ceva de genul ăsta, și le scapă o componentă crucială. Îi întrebam constant pe băieții cu care lucram în jurul aparatului de filmat: „Vezi ceea ce văd și eu?” Știam că va fi bună, dar e atât de imprevizibilă și atât de înfricoșătoare, deși este micuță. Este toate aceste lucruri la un loc.

David Remnick, The New Yorker, 12 decembrie

Licorice Pizza este distribuit de Forum Film Romania și va avea premiera pe 11 martie 2022.