Dacă 2021 nu a fost revenirea completă la normalitate la care am sperat cu toții după anul precedent, am avut, totuși, lucruri pentru care să fim recunoscători: în special că, în ciuda tuturor dificultăților, cinematograful a revenit, în sfârșit, în viețile noastre. Filmele au revenit la casa lor firească pe marele ecran, au fost lansate, în sfârșit, filmele mult așteptate (și mult amânate), iar publicul a putut, din nou, să experimenteze împreună fiorul experienței cinematografice. Iar printre filmele care au ajuns, în sfârșit, pe marele ecran, a existat câte ceva pentru toată lumea – o grămadă de blockbustere, epopei științifico-fantastice vaste, musicaluri numai cântec și dans, drame intime de personaj, thrillere care-ți măresc pulsul și ciudățenii de neclasificat.

Filme 2021 West Side Story, The Tragedy of Macbeth, The Worst Person in the World, Dune, The Power of the Dog, CODA
Filme 2021

Cea mai rea fată din lume – Verdens verste menneske (The Worst Person in the World)

Privirea jucăuș structurată a lui Joachim Trier asupra călătoriei de auto-nedescoperire a unei tinere din Oslo este un portret emoționant al angoasei mileniale, dar este și surprinzător de expansiv. Numeroase personaje din film, în variate ocazii, ar putea fi denumite „cea mai rea persoană din lume” (chiar dacă numai pentru o clipă), iar efectul cumulativ reflectă cât de dificil este pentru oricine să trăiască o viață care să fie atât fericită, cât și bună. (Vulture)

CODA

Scris și regizat de Siân Heder, filmul este o răstălmăcire adorabilă, inclusivă și amuzantă a formulei clasice de maturizare, cu o fabuloasă Emilia Jones în rolul lui Ruby, singurul membru care aude al unei familii de pescari surzi, din Massachusetts. Ruby se străduiește să jongleze liceul cu datoria față de mamă (Marlee Matlin), tată (Troy Kotsur) și fratele încăpățânat (Daniel Durant). Dar înscrierea în corul școlii și colaborarea cu un profesor excentric și cumsecade (Eugenio Derbez) – îi dezvăluie o nouă pasiune: cântatul; o pasiune pe care dorește s-o urmeze din toată inima.

Poveste din cartierul de vest – West Side Story

Cumva, Steven Spielberg și Tony Kushner – și o distribuție tânără, energică pentru bandele Jets și Sharks – au reușit un regal cinematografic. Respectând talentul artistic și bunele intenții ale musicalului original de pe scena Broadway, au transformat Poveste din cartierul de vest în ceva imperios, modern și incitant. Ar fi multe de spus despre gesturile de reverență și revizionism ale filmului, dar în mare parte sunt emoții puternice, cântece memorabile și o încredere neclintită că sinceritatea va fi întotdeauna mai puternică decât cinismul. (NYT)

The Tragedy of Macbeth

The Tragedy of Macbeth al lui Joel Coen îi reunește pe Denzel Washington și Frances McDormand ca Lord și Lady Macbeth, două dintre cele mai fascinante personaje shakespeariene. Filmul lui Coen îi face pe cei doi Macbeth mai în vârstă, chiar dacă nu și mai înțelepți; amândoi dornici de o putere și o influență care i-au ocolit până acum. Interpretările formidabile din partea lui Washington, McDormand și Kathryn Hunter (în rolul vrăjitoarelor) — cuplate cu imaginea extrem de frumoasă a lui Bruno Delbonnel — fără îndoială, fac din The Tragedy of Macbeth, unul din evenimentele cinematografice ale anului. (Vogue)

Drive My Car

Un artist de teatru (Hidetoshi Nishijima), rămas recent văduv, călătorește la Hiroshima pentru a regiza o versiune experimentală a piesei lui Cehov „Unchiul Vania”. O tânără (Toko Miura), în doliu ea însăși, este angajată ca șofer. Pornind de la această premisă – și de la nuvela lui Haruki Murakami – Hamaguchi construiește o meditație discretă, pe mai multe niveluri, asupra complexității conexiunii umane. Spiritul lui Cehov plutește în fundal și este onorat prin respectul nesentimental și plin de compasiune al filmului, pentru personajele sale. (NYT)

Licorice Pizza

Formidabilul Licorice Pizza al lui Paul Thomas Anderson este, fără îndoială, un film despre maturizare – prima lui contribuție clară la un gen definit de tipul de auto-invenție patologică și nevoie brutală de acceptare, care i-au alimentat, de asemenea, fiecare dintre filmele anterioare — dar nu este vorba cu adevărat despre maturizare. În primul rând, ambii protagoniști au crescut, deja, într-o anumită măsură și nu au nevoie decât de cineva care să recunoască oamenii care au devenit în acest proces. Pe de altă parte, chiar și cele mai în vârstă personaje ale lui Anderson au avut întotdeauna o latură copilărească în fază terminală. (Indiewire)

Dune

De la falezele impresionante din Caladan, până la întunericul demonic al lui Giedi Prime, Villeneuve (asistat cu pricepere de directorul de imagine Greig Fraser) ne poartă într-o călătorie care ne uluiește simțurile și ne învăluie cu desăvârșire în universul lui Frank Herbert. Dar nu este doar o sărbătoare pentru simțuri. Villeneuve a distilat cu succes romanul dens al lui Herbert (ei bine, jumătate din el) într-o aventură de două ore și jumătate plină de nobili înjunghiați pe la spate, bătălii ample și mânuit de sabie în stil chambara. Rezultatul este o poveste despre maturizare, o tragedie shakespeariană, o meditație asupra teologiei mesianice și o parabolă a colonialismului și a exploatării indigene… cu viermi de nisip uriași. Pur și simplu, este un film care are ceva pentru toată lumea, indiferent dacă doresc divertisment cu floricele de porumb sau dovada că filmul este artă. (Empire)

Fiica ascunsă – The Lost Daughter

Fiica ascunsă, un film tulburător, reușește un amestec straniu de escapism scăldat în soare și teamă claustrofobă – combinația potrivită pentru o poveste despre partea întunecată a atașamentului parental. Olivia Colman, într-o interpretare memorabilă, joacă rolul unei profesoare de vârstă mijlocie pe nume Leda, care își vede vacanța de vis pe o insulă grecească năruită de o familie americană gălăgioasă, care a năvălit în complex. În grup se află o tânără mamă — Dakota Johnson, atrăgătoare și nefericită — care îi atrage atenția Ledei și îi amintește de alegerile pe care le-a făcut ea însăși cu ani în urmă. (Eul mai tânăr al Ledei este interpretat de Jessie Buckley: sexy, ambițioasă, impulsivă.) Fiica ascunsă este un tur de forță actoricesc și o examinare a pasiunii, vervei și furiei feminine. (Vogue)

Belfast

Lungmetrajul regizorului Kenneth Branagh despre un băiat protestant care a crescut în clasa muncitoare din Belfast la sfârșitul turbulent al anilor 1960 este filmat cu măiestrie și sfâșietor de emoționant. Interpretările magnifice ale lui Judi Dench, Jamie Dornan, Caitriona Balfe și tânărului protagonist Jude Hill sunt susținute de cinematografia artistică, în cea mai mare parte alb-negru. Deși violența și tensiunea din timpul perioadei denumite The Troubles (conflictul nord-irlandez) formează cea mai mare parte a intrigii, cele mai bune momente din film sunt vesele sau amuzante: Hill se îndrăgostește de o fată de la școală; Dornan și Balfe dansează din tot sufletul la un priveghi și o scenă care diminuează tensiunea cu o cutie de îndepărtat pete. Una peste alta, un film încântător. (Vogue)

În ghearele câinilor – The Power of the Dog

Cu acțiunea plasată în Montana izolată, în 1925, În ghearele câinilor spune povestea unor frați crescători de vite, care abordează solitudinea muncii lor în moduri foarte diferite. George (un Jesse Plemons la patru ace) curtează o văduvă din zonă – Rose (Kirsten Dunst), se îdrăgostesc și se căsătoresc. Fratele lui, Phil (Benedict Cumberbatch), nestăpânit și extrem de inteligent, nu vrea să aibă nimic de-a face cu convenționalitatea lui George. În schimb, îi face plăcere să-l chinuie pe fiul adolescent al lui Rose, Peter (Kodi Smit-McPhee), a cărui încredere calmă dezechilibrează filmul în moduri neașteptate. Încărcat de tensiune, atât violentă, cât și sexuală, În ghearele câinilor este un glorios portret minuțios al ardorii umane. (Vogue)

Mențiune specială

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

De la începutul hard-core până la finalul zbuciumat, acest film românesc care sfidează o clasificare, surprinde aproape prea bine starea de spirit actuală – disperarea, furia, epuizarea. O profesoara din București (minunata si neînfricata Katia Pascariu) se trezește cu locul de muncă în pericol, după ce o casetă cu o filmare erotică pe care a făcut-o cu soțul ei, ajunge semivirală. Între timp, pandemia de Covid și ostilitatea în clocot a războiului cultural transformă viața de zi cu zi într-un teatru al nemulțumirii și anxietății. Toate acestea sunt ținute în echilibru – cu greu – de intelectualismul abraziv al regiei lui Jude și furia sinceră care-i alimentează parodia. (The New York Times)