Dialogul perspicace și povestea captivantă pun în lumină interpretarea excelentă a actriței de stand-up comedy Bridget Everett.

Bridget Everett - Cineva, undeva (HBO)
Bridget Everett – Cineva, undeva (HBO)

Serialul comedie/dramă de la HBO Cineva, undeva (Somebody, Somewhere), inspirat de evenimente din viața lui Everett, este superb și te captivează instantaneu, Everett oferind o interpretare knockout în rolul lui Sam, o femeie în jur de 40 de ani, inteligentă, cu umor sec, auto-depreciativ, cinică, nesigură pe sine, care încearcă să facă față durerii și care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte simțindu-se ca și cum nu s-ar potrivi nicăieri și cu nimeni…

Până acum.

Poate.

Sperăm.

Primul episod împletește cu îndemânare un număr de personaje cheie și inițiază mai multe povești. O întâlnim pe sora lui Sam, irascibila Tricia (Mary Catherine Garrison), care o detestă pe Sam pentru o multitudine de motive. Soțul lui Tricia, Rick (Danny McCarthy) este dependent de jocuri video, are un telefon de unică folosință și pune la cale ceva suspect. Nepoata lui Sam, Shannon (Kailey Albus), singura care crede că Sam este destul de cool. Și părinții lui Sam, Ed (Mike Hagerty) și Mary Jo (Jane Brody), în declin întrucât Ed este prea bătrân pentru a se ocupa de ferma familiei, iar Mary Jo este alcoolică, ale cărei acțiuni devin alarmante. Există multă tensiune, dar și multă dragoste în această dinamică familială, Sam aflându-se adesea în bătaia focului, nesigură ce să spună și cum să spună.

Cum suntem în Kansas, avem parte de o serie de referințe la „Vrăjitorul din Oz” presărate într-un număr de episoade: o furtună la nivel de tornadă, un câine micuț și un anume decor specific în buticul lui Tricia. Designul de producție este reușit, indiferent dacă serialul surprinde tristețea locului de muncă al lui Sam, cu pereții verde-bolnăvicios, lanurile superbe și cerul albastru, mulțimea de biserici aflate la câțiva pași una de cealaltă sau farmecul desuet al centrului orașului. Avem impresia că acești oameni chiar trăiesc aici, lucrează aici, se zbat aici, iubesc aici.

Ne doare sufletul pentru Sam când îi mărturisește colegului de serviciu inimos Joel: „Nu știu dacă am stofă de prietenă.” Sam știe că este o dezamăgire, mai ales pentru ea însăși, dar îi întrezărim spiritul incandescent și imensa capacitate de bucurie care sălășluiesc în sufletul ei – o lumină care strălucește orbitor atunci când Sam urcă pe scenă la adunarea săptămânală a sufletelor independente, așa-zisa „repetiție de cor”, iar ea face încăperea să răsune cu interpretările ei superbe, robuste și emoționante ale cântecelor precum „Don’t Give Up” a lui Peter Gabriel și „Piece of My Heart” a lui Janis Joplin. Pentru acele trei sau patru minute, Sam este în întregime stăpână pe destinul ei și este o plăcere s-o urmărim.

Richard Roeper, Chicago Suntimes, 14 ianuarie