Un tratament regal (The Royal Treatment), filmat în Noua Zeelandă, spune povestea unei proprietare de salon de coafură din New York și guru-stilist Isabella (Laura Marano) și a lui Thomas (Mena Massoud), prințul unui tărâm fictiv – Lavania. Isabella este o stilistă încrezătoare, care nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, oferindu-le tuturor părerea ei sinceră, verde în față, indiferent de cât de dură ar fi aceasta. La polul opus, Prințul Thomas este nevoit să facă tot ce îi cere familia lui, inclusiv să accepte o căsătorie aranjată, cu o mireasă pentru care nu are sentimente romantice.
Lucrurile sunt date peste cap când Isabella și două dintre cele mai bune prietene și colege de muncă au șansa (plus o sumă de 50.000 de dolari) să călătorească în Lavania pentru a lucra pentru nunta regală. La sosirea în locația de vis și castelul imens, Isabella îl întâlnește pe prinț și cei doi sunt atrași unul de altul imediat. Pe tot parcursul filmului, duo-ul valsează la granița dintre prietenia platonică și iubire, iar la final trebuie să decidă dacă își vor urma inima sau datoria familială.

Britta Devore, Collider, decembrie 2021
Un tratament regal (The Royal Treatment) are premiera la Netflix, pe 20 ianuarie
Foarte multe filme de genul acesta am vazut. Uneori ma tot mir ca inca mai apar, dar cred ca ce le face sa fie cautate dincolo de povestea romantica in care toti avem nevoie sa credem ca ar putea fi reala, este impletirea dintre povestea clasica a Cenusaresei cu modernul actual ( = modernul din timpul filmarii filmului respectiv, ca si asta mai evolueaza)
Pare interesant, dar vad ca e pe netflix.(nu am)
LikeLike
Din punctul meu de vedere nu pierzi mare lucru. Filmele astea sunt povești cu zâne și prinți, filmate. Basme! 🙂 E loc și pentru ele în viața noastră, desigur. Avem dreptul să visăm…
LikeLiked by 1 person
PAi banuiesc ca e pe acelasi tipar. Te uiti la el asa cand vrei ceva relaxant si de curioziatate sa vezi ce au adus nou. In rest…stii exact cum se termina, nu?
LikeLike
Fără îndoială. Sunt perfect de acord cu tine. Fiecare film la timpul potrivit. Sigur va exista un timp și pentru Un tratament regal.
LikeLiked by 1 person
Povestea clasică. Totuşi, pentru relaxare merge. Şi dacă e în genul “Prinţesa îndărătnică”, unde Anne Hathaway e absolut delicioasă în rolul fetei “din popor” care n-are nicio treabă cu fineţurile alea, atunci cred că merită văzut.
LikeLiked by 1 person
Uite un alt motiv pt care sa il vezi, pentru modul de interpretare al unui actor sau actrite.
LikeLike
Chiar da. Acum nu ştiu despre ăsta, dacă tipa are şi rolul ăsta de “stângace”, cum mi-ar plăcea tare mult, sau din prima e zâna cea visată de prinţ, dar eu chiar vreau să-l văd.
LikeLiked by 1 person
Aici tipul este stângaci… din câte am băgat de seamă din trailer. 🙂 Ea este înfiptă.
LikeLiked by 1 person
Un film de genul acesta intotdeauna bine-dispune 🙂
Pare indian?
Simply Rich Asians a fost fascinant si amuzant 🙂
LikeLike
Crazy Rich Asians. Da, acela mi-a plăcut și mie. Am aflat una-alta despre cultura lor. Ceva îmi spune că nu va fi cazul aici. Ea pare Latino. Iar locul unde se petrece acțiunea este fictiv. Deci basm 100 %
LikeLiked by 1 person
Chiar ma gandeam azi daca Noua Zeelanda chiar are castele 🙂
LikeLike
Bună întrebare. 🙂 Poate e și castelul făcut pe calculator.
LikeLiked by 1 person
Si… marmota invelea ciocolata in staniol. 🙂
Am vazut prea multe de gen.
LikeLike
😀 Exact!
LikeLike
De cînd l-am văzut prima dată menţionat pe aiurea cu poza afişului am avut impresia puternică cum că ar fi indian şi l-am dat deoparte că nu mi se încadrează acum genul. Mă gîndeam c-ar fi ca Teri meri kahaani sau ceva. Posibil să fie totuşi mai altfel. Să vedem.
LikeLike
Nah, este un basm pentru copii mici. Nu-i pentru tine. Ai încredere în mine.
LikeLiked by 1 person
Ai fi uimită. 😉 Oricum, e prea tîrziu, tocmai l-am vizionat.
Are cîteva – puţine – momente mai răsărite, dar pe ansamblu e slab. Nu neapărat ca idee sau realizare ci ca performanţă. Se simţea camera în ochii lor, “bunica” vorbea o italiană americanizată de parcă învăţase replicile pe fugă cu cinci minute înainte de filmare, “prinţul” zîmbea tîmp tot timpul şi în general parcă totul a fost înjghebat în grabă, fără repetiţii. Indienii fac capodopere pe lîngă ăsta. Da’ barem m-am convins, să nu rămîn cu regrete şi nedumeriri. 🙂
LikeLike
Hmm… mă mir de tine. Eu m-am lămurit cum stă treaba de la trailer. 🙂 Dar mulțumesc că te-ai întors să-mi confirmi supoziția. Și îmi cer scuze (numai de la tine) pentru timpul pierdut. Articolul de față este un soi de click bait. Vine lumea la pomul lăudat, cu puțin noroc mai vede și alte articole, mai deștepte. Ce nu fac eu pentru educația poporului român… 😀
LikeLiked by 2 people
Şezi blînd că n-am venit cu sacu’, e dus la cîrpit. 😀
În general nu mă uit la trailere, sînt prea înşelătoare de obicei. Iar pe mine greu mă convinge ceva sau cineva fără să verific personal. Am zis ‘greu’? Rectific: niciodată. 🙂
LikeLiked by 1 person
Dar privind retrospectiv adesea te bați cu palma-n frunte și zici: Tiii, ce păcat că n-am ascultat de… Așa cum probabil îți zici acum: Tiii, ce păcat că n-aș fi ascultat de Jo dacă mi-ar fi zis din timp că Un tratament regal e pierdere de timp. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ha ha, ce păcat, că oricum n-aş fi ascultat… Da da, că bine zici! 😆
Nah, de fapt dacă stai să te gîndeşti bine, din orice se poate învăţa, oricît de puţin. Fie chiar şi ce sau cum să nu (mai) faci nu-ştiu-ce chestie pe viitor. Aici, cum spuneam, au fost cîteva scene bune – cel puţin din punctul meu de vedere – şi apoi eroina principală nu arată deloc rău, deci măcar că mi-am clătit ochii şi tot n-a fost chiar timp pierdut. 😉
LikeLike