În Casa Gucci (House of Gucci), regizat de Ridley Scott, Lady Gaga o joacă pe Patrizia Reggiani, faimoasa „văduvă neagră”, care și-a ucis soțul – Maurizio Gucci. Într-un interviu pentru Deadline, ea discută despre potențialele capcane ale metodei sale imersive de actorie și despre personajul istoric surprinzător pe care i-ar plăcea să-l interpreteze cândva.

Lady Gaga (Foto: Josh Telles/Deadline)
Lady Gaga (Foto: Josh Telles/Deadline)

DEADLINE: Ai fost comparată cu artiști precum David Bowie pentru că ai o abordare conceptuală. De ce ai simțit nevoia imperioasă de a deveni, în esență, Patrizia pentru acest film?
LADY GAGA: Nu știu întotdeauna dacă modul în care mă exprim și sunt coerentă ca actriță este veridic. Dar adevărul este că, pentru că sunt un artist atât de conceptual, așa cum ai spus și că mă cufund total în creațiile mele, îmi este aproape imposibil să mă imaginez ca actriță altfel decât așa. Sunt în interiorul unei lumi și este ca și cum aș schimba realitatea mea pentru a ajunge la adevăr.

Patrizia a avut propria ei realitate care nu-i și a mea. Așa că, pentru a-i descoperi adevărul, trebuie să închid robinetele din creier, din inimă și din corpul meu și trebuie să găsesc asemănările dintre noi și să le trăiesc. Când sunt capabilă să le trăiesc, simt că pot descoperi adevărul despre umanitatea ei, și anume că este o ucigașă, dar la un moment dat nu a fost. Și ea a fost copil înainte de a fi Patrizia pe care o vedem în film.

Toate articolele despre Casa Gucci

Ridley Scott te-a abordat pentru rolul ăsta la scurtă vreme după succesul S-a născut o stea (A Star Is Born). Ți-ai dorit dintotdeauna să fii în primul rând actriță, chiar înainte de cariera muzicală. Cum ai gestionat presiunea de a-ți atinge, în sfârșit, visul?
Cred că presiunea pe care o simt mereu este internă. Are mai puțin de-a face cu natura proiectului și mai mult cu răspunsul la: are acest proiect suflet?

Dar când ne-am întâlnit, am știut, pentru că Ridley mi-a spus: „Ea l-a iubit cu adevărat, iar el a iubit-o cu adevărat. Erau cu adevărat îndrăgostiți.” Când mi-a spus asta, am știut că va fi o poveste complicată, pasională și fără pretenții și că va avea o natură crâncenă în felul în care va fi spusă, spre deosebire de felul cum a fost spusă înainte.

Lady Gaga, Adam Driver - Casa Gucci
Lady Gaga, Adam Driver – Casa Gucci

Povestea filmului pune la îndoială ideea că Patrizia ar fi doar o așa-zisă femeie „nebună”, care a luat-o razna de-a binelea.
Îi sunt recunoscătoare lui Ridley că a acceptat o interpretare care contestă această noțiune. Patriarhatul este periculos și pentru bărbați, pentru că sunt atât de toxici în acest sistem de familie și afaceri, încât se ceartă pentru Gucci; luptă pentru bani și privilegii. Sunt orbi la abuzul și conflictul indiscutabil la care au supus-o pe această femeie, când ea nu încerca decât să se integreze.

Deci, este o poveste asemănătoare, în care nu este  vorba despre o ucigașă care s-a născut ucigașă, ci de o femeie care și-a folosit toată viața trupul pentru a se pune într-o împrejurare care i-ar aduce bogăția. Mai degrabă, Patrizia credea că face ceea ce este mai bine și face ceea ce trebuie să facă pentru a supraviețui.

Aceste sisteme patriarhale sunt, în cele din urmă, otravă, iar bărbații au fost otrăviți, de asemenea. Deci, apreciez că Ridley mi-a permis să spun acea poveste.

Patrizia este această femeie pasională, inteligentă, care simte totul atât de profund. Evident, nu este un simplu caz de: ea n-a obținut ceea ce și-a dorit, așa că l-a ucis.
Nu, într-un fel este de fapt opusul. Ea a obținut ceea ce și-a dorit. Doar că a pierdut tot ce iubea.

Decizia de a o interpreta ca femeie pasională a venit din etnicitate și cultura de a fi italian. Vreau să zic, sunt italo-americană, provin dintr-o lungă descendență de italieni. Iar italienii sunt oameni pasionați, vibranți. Pentru americani, dacă ar merge la Roma și ar auzi femei țipând una la alta într-o piațetă, ar zice că se ceartă, când, pur și simplu, vorbesc între ele. Este ceva în felul în care vorbim unul cu celălalt, parcă țipăm, dar, de fapt, este cultura noastră, este etnia noastră. Este cultura muncii din greu, a celebrării familiei și a iubirii. Deci, în ceea ce mă privește, acel tip de animal trebuia să fie în interiorul ei.

Când Patrizia s-a căsătorit cu Maurizio, el nu era bogat, iar când a fost ucis, erau divorțați. Deci, nu a existat niciodată un moment în care să fie vorba doar de bani. A fost acea autenticitate, acea vitalitate, pasiune…

Și totuși, oamenilor încă le place să-i aplice aceste etichete, cum ar fi „nebună”, „profitoare” și așa mai departe.
Oamenilor le place să vadă cum femeile se pierd cu firea. Dar le place să vadă cum se pierd cu firea la cinema și la televizor. Când femeile își pierd controlul în viața reală și sunt vibrante și pasionale, suntem numite nebune. Ni se spune afurisite. Ni se spune că suntem prea de tot.

Ceea ce mi-am dorit de la început a fost s-o portretizez așa cum am crezut, și anume că regretă cu adevărat, din inimă, în acest moment al vieții ei. Că regretă această crimă. Pentru a-mi da seama de ce a făcut-o, a trebuit să urmăresc totul prin prisma supraviețuirii. Supraviețuirea ca femeie, cred, este o narațiune foarte complexă și am încercat să spun povestea multor femei prin ea.

Adam Driver, Lady Gaga - Casa Gucci
Adam Driver, Lady Gaga – Casa Gucci

Durerea ei a fost dificil de urmărit. Ca atunci când încearcă să-i dea albumul foto pentru a-l inspira să se întoarcă acasă, la familia lui.
Mulțumesc. Apreciez că spui asta, pentru că am simțit-o profund.

Adevărata Patrizia a spus presei italiene că nu este mulțumită că o interpretezi tu. Ai explicat anterior că n-ai vrut s-o cunoști, să te înhăitezi cu ea sau s-o încurajezi în vreun fel. Și că le compătimești pe fiicele ei. Dar cum te-ai simțit să intri în pielea unei persoane reale, fără binecuvântarea ei; mai mult decât atât, știind că este nemulțumită?
Sinceră să fiu nu cred că binecuvântarea Patriziei ar fi avut vreo importanță pentru mine. Pentru că a făcut acest lucru condamnabil și după toate cercetările pe care le-am făcut despre ea, am urmărit o mulțime de videoclipuri cu ea și toate filmările cu ea după moartea lui, și am văzut că este foarte clar dispusă să vorbească despre el ca fiind nerezonabil și revoltător. Mai târziu în viața ei, după închisoare, ea are acest mod grandios de a se prezenta drept o femeie carismatică, cu multă bravada; o persoană dinamică, care l-a ucis pe Maurizio Gucci. Mi se pare că posedă calitatea de a manipula narațiunea acestei povești celebre. Și toate acestea pentru mine au fost o minciună totală și o disimulare totală a durerii despre care știam că se află în interiorul ei. Și am studiat asta foarte îndeaproape pentru a o interpreta bine.

Deci, nu am simțit nevoia să am binecuvântarea ei. Cred că binecuvântarea de care ai nevoie atunci când te afli pe scena lumii – așa cum sunt eu foarte des – este cea a publicului. Și când publicul te acceptă și are încredere în tine pentru a le spune o poveste… aceasta este binecuvântarea de care am nevoie. Cineva care stă pe un loc la cinema și are încredere în mine că voi fi expansivă, grijulie, iubitoare și sinceră.

Nu cred că lumea a auzit ceva real de la ea. De aceea am vrut s-o interpretez cât se poate de real. Am făcut tot posibilul să ajung acolo.

Ați filmat cronologic? Pentru că interpretând metodic și fiind tot timpul în personaj, dacă nu ați filmat în ordine, cum ai gestionat acea cronologie neliniară?
Nu am filmat cronologic. Am filmat scene disparate. De fapt, începutul filmului a fost filmat la sfârșit. Deci, a trebuit să mergem înainte și înapoi.

Și n-a fost stresant pentru tine, din moment ce chiar trăiai ca Patrizia? Ce anume te-a ajutat?
Nu a fost stresant pentru că am studiat scenariul și mi-a fost foarte clară fiecare scenă. Mi-era totul clar în privința părului și a machiajului. Totul a fost proiectat de mine, precum și de Haus of Gaga, întreaga mea echipă de creație. I-am propus lui Ridley ceva care se schimba mereu, pe măsură ce începeam să lucrăm cu [designerul de costume] Janty Yates, în fiecare zi.

Doar că în alchimia de a fi pe platoul de filmare, lucrurile devin mai inspirate. Dar, în esență, aveam o biblie la care ne raportam mereu. Asta a însemnat defalcarea scenariului în ceea ce privește povestea, unde era într-un anumit moment, cum era părul ei la acea vreme, felul în care se îmbrăca la acea vreme, machiajul ei la acea vreme, manichiura la acea vreme. Accentul ei la vremea respectivă. Adică, la un moment dat, vocea mea e mai joasă pentru că începuse să fumeze țigări, așa că vocea i s-a îngroșat. De asemenea, cu cât petrecea mai mult timp cu cei din familia Gucci, cu atât începea să vorbească mai mult ca ei. Și cu cât stătea mai mult cu Pina, cu atât vorbește un pic ca și cum ar fi avut un accent napolitan mai pronunțat.

După ce ai jucat acum o persoană reală, mai este altcineva în istorie pe care ți-ar plăcea s-o interpretezi?
Știi ce, mereu mi-am dorit s-o interpretez pe Maria Magdalena. Dar cred că asta se datorează faptului că am fost fascinată de ea în copilărie, pentru că era văzută ca această desfrânată care era în esență iubita lui Isus și ea i-a spălat picioarele lui Hristos. Apare în atât de multă iconografie, are o existență legendară și este atât de importantă. Și ea a fost acolo la răstignire. Ea a fost acolo la înviere. Este această piesă esențială a istoriei, dar este văzută și ca o figură întunecată, o prostituată. Ea este foarte mult ca în Litera stacojie.

Și ai spus te interesează însemnătatea iubirii nemăsurate.
Cred că dragostea este esențială. Cred că bunătatea este singurul sistem perfect. Și totuși generează… Pentru ca yinul și yangul vieții să apară, acolo unde există bunătate, vei găsi și rău și înfrângere.

Antonia Blyth, Deadline, 26 ianuarie