Deșertul de gheață: O poveste despre eroism și supraviețuire în condiții extreme

Eroism, obsesie, gheață și husky. Este o combinație fascinantă, genul de poveste care-i arată pe bărbați – pentru că acestea sunt povești despre bărbați – făcând eforturi supraomenești pentru a supraviețui intemperiilor. Uneori, chiar și în povești, nu supraviețuiesc deoarece s-au sacrificat pentru camarazii lor, scoțând la iveală tot ce-i mai bun în ei, în situații dificile. Înainte ca super-eroii imaginari să ne acapareze imaginația, anuarele pentru copii erau pline de povești incredibile și adevărate despre cutezanță.

Deșertul de gheață (Against the ice) este exact acest gen de poveste. În 1909, o expediție daneză condusă de căpitanul Einar Mikkelsen a pornit spre nord-vestul Groenlandei. Misiunea lui era să încerce să recupereze informațiile colectate de o expediție anterioară și îngropate sub un morman de pietre, într-un moment în care membrii acelei expediții au realizat că nu vor supraviețui. Locația movilei este marcată pe o hartă desenată manual, recuperată de pe unul dintre trupurile lor. Aceasta este realitatea unei vieți aventuroase: viață, moarte și hărți rudimentare.

Explorarea nu-i posibilă decât vara. Lăsând nava și echipajul acostate la țărm, Mikkelsen și unul dintre membrii echipajului său – mecanicul navei Iver Iverson (Joe Cole), singurul bărbat de la bord care s-a oferit voluntar – pornesc să traverseze sute de mile de gheață, inclusiv râuri pline cu sloiuri, cu săniile trase de câini. Când câinii pier, trebuie să călătorească pe jos. Țara este necartografiată și cât se poate de dură. Așa cum sunt și ei.

Filmul lui Peter Flinth ne explică eficient scopul expediției. Guvernul danez a finanțat prima expediție din 1906 și această misiune ulterioară pentru a stabili că nord-vestul Groenlandei, despre care Statele Unite pretind că ar fi o insulă în apele lor teritoriale, face parte, de fapt, din masa terestră a Groenlandei. Zona nu a fost niciodată cartografiată, dar America susține că ar fi divizată de un canal maritim. Danemarca trebuie să demonstreze contrariul. Filmul nu insistă pe ideea asta, dar merită să ne amintim cât de mult curaj și sacrificiu s-au depus pe ciorovăiala dintre două state influente.

Firește, nu asta îi determină pe bărbați să ia drumul gheții. Motivele lor sunt fără îndoială complexe, necunoscute poate chiar și pentru ei înșiși. Nici filmul nu insistă să le afle; ne sunt prezentați drept niște oameni cumsecade, fără prea multe în afara curajului nemărginit. Starul danez Nikolaj Coster-Waldau, care a și scris scenariul, s-a născut pentru a-l interpreta pe stoicul căpitan Mikkelsen. Cu chipul cizelat, trup agil și autoritar din fire, este un bărbat în care ai încredere că te scoate la liman chiar și cu o hartă desenată cu creionul.

Ceea ce este periculos, desigur. În prima scenă a filmului, căpitanul se întoarce dintr-o incursiune anterioară în căutarea movilei, în spinare cu cel mai experimentat locotenent; are degerături. Mikkelsen îi taie jumătatea înnegrită a degetelor de la picioare cu un clește, în timp ce restul bărbaților îl țin imobilizat. Iversen, noul său însoțitor, nici măcar n-are experiență polară. Vorbește prea mult. Este naiv și iritant. Dar spiritul său optimist și convingerea în propriul noroc – care-i rămân intacte după pierderea unei sănii, atacurile urșilor polari și izolarea în pustiul alb – vor contribui, în cele din urmă, la salvarea amândurora.

Însăși turnarea acestui film trebuie să fie o realizare remarcabilă în analele aventurii polare. Ca poveste a rezistenței fizice și mintale, te inspiră. Peisajul înghețat, adesea irizat în lumina soarelui, este o altă inspirație. Dar există o problemă inerentă cu relatările călătoriilor lungi, pe care Coster-Waldau și co-scenaristul Joe Derrick nu reușesc s-o depășească. Acești doi bărbați au fost în Groenlanda timp de ani de zile. Atât de mult timp este greu de înghesuit într-un scenariu. Chiar și atunci când se confruntă cu pericol de moarte, scenariul este obligat să se grăbească, să treacă rapid la următoarele câteva sute de zile; nu-i timp pentru a construi suspans și nici timp să răsufle ușurați când pericolul a trecut.

Asta s-ar putea să fie exact cum se întâmplă în viața reală, când ești la mii de kilometri în pustietate și trebuie să mergi mai departe, dar efectul cumulat este mai tern decât ar trebui să fie orice poveste de aventuri. Eroismul lor îți rămâne în suflet, totuși. Eroism, husky și vis de aventură. Prefer oricând asta în locul super-eroilor imaginari.

Stephanie Bunbury, Deadline, 15 februarie

Deșertul de gheață (Against the ice) are premiera la Netflix, pe 2 martie