Până și Batmen sunt triști. Totuși, tânărul miliardar abătut, interpretat de Robert Pattinson ar putea fi cel mai întunecat cavaler de până acum: ține un jurnal, meditează, smulge un cristal dintr-o urnă de argint și îl privește cu tristețe. Timp de aproape trei ore ne încântă grozav – și, deși acesta nu este chiar același lucru cu un film grozav, scenaristul și regizorul Matt Reeves (MonstruosCloverfield, Planeta Maimuțelor: RevoluțieDawn of the Planet of the Apes) aproape îl impune  drept o reimaginare vastă, dramatică.

Costumul, cel puțin, este intact; la fel este cea mai mare parte a mitologiei. Dacă Bruce Wayne are totuși un frac, acesta este îngropat undeva adânc în șifonier. Este încă putred de bogat, dar nu încă playboy-ul pe care-l știm: în rarele ocazii în care este acasă, rătăcește ca un spectru prin conacul lui degradat, urmat de credinciosul Alfred (un Andy Serkis elegant, subutilizat); de cele mai multe ori se află pe străzile din Gotham City, năvălind oriunde este nevoie de un justițiar. Iar când primarul este ucis în ceea ce pare o crimă rituală, Batman află că are un nou fan: un semn de întrebare care se autodenumește the Riddler (Paul Dano) îi elimină pe cei mai puternici oameni ai orașului și lasă la scena crimei, mici bilețele de amor pentru Batman.

Avem și un Pinguin îndesat și gutural care ar putea ști ceva despre asta, interpretat de un Colin Farrell de nerecunoscut. (Care-i treaba cu fetișul recent al Hollywood-ului de a-i distribui pe cei mai frumoși actori, apoi îi îngroapă în proteze gen Shrek?) Mai este și Selina (Zoë Kravitz), o chelneriță care pare să aibă un număr neobișnuit de mare de pisici vagaboande și propriul ei alter ego nocturn. Catwoman a fost întotdeauna o antagonistă și o capcană de șoareci pentru Batman, dar nu a fost niciodată cu adevărat interesul lui amoros. Aici, scenariul a redus atât de mult calendarul social al lui Bruce, încât n-a mai rămas decât o mână de personaje principale: Selina, Alfred, polițistul cumsecade Jim Gordon (Jeffrey Wright, care radiază decență). Un elegant John Turturro în rolului lui Carmine Falcone, un mafiot amenințător și suav, iar Peter Sarsgaard, un procuror cu ochii somnoroși.

De fapt, aproape totul pare minimalist, în afară de coloana sonoră – un monolit baroc care-ți clănțănește dinții în gură, al compozitorului laureat cu Oscar, Michael Giacchino – și câteva piese de decor corespunzătoare, intense. Dialogul vine în rafale scurte și tăioase de noir clasic, de parcă actorii ar avea suficient oxigen doar pentru propoziții scurte, iar austeritatea-catran a paletei de culori în nuanțe închise a lui Reeves, ne amintește mai mult de filme precum Blade sau Corbul (The Crow), decât de teatralismul lui Tim Burton sau opulența cerebrală, impertinentă a lui Christopher Nolan.

Batman
Batman

Kravitz este felină și extrem de simpatică, o fată cu propriile ei dureri și motivații personale; Dano fentează și chicotește, un dement fandosit. (Într-o lume în care Joker-ul lui Heath Ledger încă mai există pe celuloid, din păcate, aproape orice tip de personaj malefic care urmează va părea o imitație palidă.) Dar cade pe umerii înveșmântați în piele ai lui Batman să fie eroul de care avem nevoie, sau pe care îl merităm. Cu ochii lui triști, mânjiți de kohol și maxilarul trapezoidal, este mai degrabă un prinț tragic din Shakespeare; un suflet pierdut chitit ca un liliac scăpat din iad să-i salveze pe toţi, în afară de el însuşi.

Leah Greenblatt, Entertainment Weekly, 28 februarie

Batman (The Batman) este distribuit de Vertical Entertainment și are premiera în cinematografe, pe 4 martie