It: Capitolul 2, Pennywise, Bill Skarsgård
It: Capitolul 2, Pennywise, Bill Skarsgård

La doi ani după primul „It” – și 27 de ani după evenimentele pe care le-a descris – cei șapte tineri din Clubul rataților, care s-au confruntat cu maleficul Pennywise, în orășelul de coșmar, dar idilic ca o carte poștală – Derry, se reunesc pentru o nouă luptă demonică. Ca o cicadă diabolică, clovnul Pennywise – sau mai degrabă forța supranaturală al cărei avatar principal este – și-a făcut din nou apariția după o perioadă lungă de absență, chinuind cu manipularea lui letal-psihologică, o nouă generație de victime.

Membrii Clubului rataților, acum adulți, au o viață plină de succes la oraș, dar sunt chemați acasă de către prietenul lor, Mike (Isaiah Mustafa), singurul care a rămas în Derry, atunci când Pennywise lovește din nou. Niciunul dintre ei nu-și amintește trauma din adolescență. Într-una dintre cele mai bune scene din film, amintirile îi copleșesc ca un torent, într-un restaurant chinezesc.

Toți foștii tocilari au cariere impresionante. Bill (James McAvoy) este scriitor, autorul unor best-seller-uri, iar Ben (Jay Ryan) este un arhitect bine cotat. Richie – o găselniță inteligentă – este acum actor de comedie stand-up, ceea ce îi permite lui Bill Hader să facă glume pe bandă rulantă și să justifice, astfel, momentele de destindere.

Chiar dacă nu-și amintesc trecutul, toți fug, la nivelul subconștientului, de ceea ce li s-a întâmplat, iar viața lor de zi cu zi este marcată de durere. Beverly (Jessica Chastain), singura fată din grup, este nefericită, blocată într-o căsătorie abuzivă în New York. Dorind să-i scutească pe copiii din orășelul Derry de trauma lor, adulții din Clubul rataților promit să-l distrugă pe Pennywise pentru totdeauna.

Mike crede că a găsit o metodă să-l anihileze pe Pennywise și fără a insista prea mult pe metafizica lui It sau să dezvăluim acțiunea, spunem doar că fiecare ratat trebuie să rămână singur, să-și confrunte propria vinovăție, rușine, frică și dorință. Asta-i o sabie cu două tăișuri. Incursiunile individuale îi permit lui Muschietti să pună în mișcare câteva piese de recuzită ingenios de înfricoșătoare – deși niciuna nu-i la fel de cumplită ca o secvență de la început, care implică prăjiturele cu răvaș demonice – dar care, de asemenea, tărăgănează filmul cu o pâclă de repetiții. Nu aflăm nimic în plus despre personaje sau adversarul lor.

Această legătură dintre banal și cosmic – strada cu două sensuri metaforice care face din Derry un fel de Rezervație Naturală a terorii – este centrală pentru imaginarul lui Stephen King, al cărui roman este sursa ambelor capitole „It”. Regizorul Andy Muschietti și scenaristul Gary Dauberman și-au permis unele libertăți narative, dar rămân fideli unor idei majore ale lui King: modul în care inocența poate fi coruptă, dar și păstrată de cunoaștere; căile ascunse dintre subconștient și lumea naturală; puterea etică a prieteniei. King apare într-un rol minor în film (îl interpretează pe proprietarul meschin al unui magazin de antichități), girând astfel creația celor doi.

Adulții din It: Capitolul 2 sunt foarte bine distribuiți, o realizare remarcabilă, având în vedere copiii excepționali din primul Capitol. Hader este ilar, iar în ochii mari ai lui McAvoy se citește suferința. Întregul grup este omogen, la fel ca și omologii lor tineri. Copiii apar ici-colo în flashback-uri, dar nu este același lucru ca un grup de inocenți să-l învingă pe omul rău, și astfel să se maturizeze. Este o poveste mai captivantă decât adulții care au nevoie de terapie.

Unele din romanele lui Stephen King îți îngheață sângele în vine cu imagini care te bântuie (StrălucireaThe Shining), iar altele cu pericole supranaturale (Cimitirul animalelorPet Sematary). It: Capitolul 2, pe de altă parte, este psihologic. Revenirea în orășelul natal este mai înfricoșătoare decât orice cadavru animat cu efecte speciale. În asta constă reușita filmului.

Muschietti este fidel convingerii lui Stephen King că, atunci când vine vorba de intrigă, conflict și timp narativ, cu cât este mai mult, cu atât mai bine. Dar numărul de pagini și timpul de vizionare sunt două lucruri diferite.  Un roman de 1.100 de pagini precum „It” poate fi citit, pagină după pagină, dintr-o suflare. Dar un film de 2 ore și 49 de minute mai mult trage de timp, erodează premisa și pune la încercare răbdarea spectatorului, în timp ce se târâie spre confruntarea finală.

Totuși, It: Capitolul 2 este o urmare foarte bună a celui mai de succes film de groază din toate timpurile.

A.O. Scott, The New York Times, 3 septembrie.

Johnny Oleksinski,  New York Post, 3 septembrie

V-a plăcut It: Capitolul 2? Ați citit romanul lui Stephen King? Vi s-a părut fidelă adaptarea? Aș dori sa aflu impresiile voastre in comentarii.