Viața secretă a animalelor de companie 2

Viața secretă a animalelor de companie permite audienței mai tinere să-și exploreze sentimentele față de experiențele de viață noi, într-un mod caraghios, degajat, prin peripețiile animalelor animate adorabile. Prima parte îi demonstrează publicului țintă că-i normal să fii frustrat de un nou frate; le oferă copiilor și părinților instrumentele fundamentale pentru a-și rezolva dificultățile, toate cu o doză sănătoasă de umor.

Viața secretă a animalelor de companie 2, regizată de Chris Renaud, oglindește, în mod similar, agitația stârnită de nașterea unui copil. Doar că acum, Renaud și scenaristul Brian Lynch, oferă o lecție părinților din audiență.

Loialul, îndrăgitul terrier Max (Patton Oswalt) crede că viața lui s-a terminat când stăpâna, Katie (Ellie Kemper), aduce acasă o corcitură lățoasă, Duke (Eric Stonestreet). Iar când Katie se mărită și are primul copil, sfârșitul lumii pare încă și mai aproape.  În cele din urmă bebelușul crește și se înțelege atât de bine cu câinii, încât Max simte nevoia să-l protejeze de tot și de toate. Iar cea mai bună metodă este să nu-l lase să facă nimic.

Îngrijorarea lui Max să nu i se întâmple ceva copilului Liam începe să se manifeste prin obiceiuri proaste și ticuri nervoase, precum scărpinatul necontrolat. Ajunge să perceapă New York-ul, un giuvaier primăvăratic, drept o cursă cu obstacole pentru neajutoratul Liam, cu haos și pericole pitulate după fiecare tomberon sau sub fiecare gură de canalizare.

Simțind anxietatea lui Max, Katie îl duce la un psiholog veterinar, unde singurul ajutor pe care-l primește pentru problemele sale, este un con de plastic. Umilit de o astfel de soluție superficială, Max se vede nevoit să-și vindece nevrozele persistente într-o excursie la o fermă. Schimbarea decorului ar trebui să-i îmbunătățească starea de spirit, dar paradisul pastoral îl înspăimântă și mai mult, de vreme ce îl vede ca pe un câmp de luptă plin de obstacole înspăimântătoare, cum ar fi stâncile ascuțite și un curcan enervant. Cu toate acestea, interacțiunile intimidante ale lui Max cu un câine ciobănesc sur, cu vocea aspră, răgușită – Rooster (Harrison Ford), îl dă curajul să-și revină, să treacă peste angoasa exacerbată.

În timp ce povestea lui Max se desfășoară departe de casă, prietenii lui au parte de propriile aventuri. Înainte să plece la țară, Max îi lasă în grijă pomeranianului pufos – Gidget (Jenny Slate),  jucăria preferată Busy Bee, pe care, firește, ea o pierde imediat. Nici n-a plecat bine Max, că jucăria sare pe scara de incendiu pana în apartamentul întunecat, igrasios al vecinei înnebunită după pisici. Depinde numai de sociabila Gidget, de pisica arțăgoasă Chloe (Lake Bell), de bătăiosul pug Mel (Bobby Moynihan) și de hotărâtul șoricar Buddy, (Hannibal Buress), să găsească o cale de a recupera jucăria lui Max – o misiune plină de gaguri delicioase.

Viața secreta a animalelor de companie 2 aduce in prim plan unul dintre personajele preferate ale primei părți – Snowball (Kevin Hart), iepurașul nesigur, care dorește să demonstreze că nu este doar un animal de companie răsfățat în pijamale din satin. Autoproclamatul super-erou, “Căpitanul Snowball” este de acord s-o ajute pe cățelușa Shih Tzu Daisy (Tiffany Haddish) în misiunea de a elibera un tigru alb. Aventura lor plină de pericole îi aduce în vizorul unui proprietar de circ, sadic (Nick Kroll).

Când cele trei povești se intersectează în cele din urmă, iar regizorul conectează toate aceste elemente disparate, piesele de puzzle nu se îmbină perfect. Sensibilitatea lui Max, umorul lui Gidget și vitejia lui Snowball se diluează, în loc să se integreze in mod fluid.

Acestea fiind spuse, rezonanța tematică și miza personajelor sunt mai puternice aici decât în prima parte. Deși fiecare dintre fragmentele filmului prezintă personaje curajoase, care răspund provocărilor fără să ezite, (lecții valoroase pentru copii), emoția palpabilă este oferită de părinții excesiv de protectori. Vigilența exagerată față de copii nu este un subiect revoluționar pentru filme, animate sau altfel. Totuși, este neobișnuit ca o comedie ușurică să transmită un mesaj de suflet, care să-i facă pe părinți să se simtă mai puțin singuri în zbuciumul lor cât se poate de real și profund. Doar că este subtil împletită în zbenguiala năstrușnică a animalelor de companie, atunci când oamenii nu se uită.

Articol de Courtney Howard, apărut în Variety, pe data de 23 mai.