nominalizare la Premiile Oscar 2021 pentru cele mai bune efecte vizuale

O aventură post-apocaliptică cu adolescenți, pentru cei care cred că cea mai bună metodă de a-i învăța pe bebeluși să înoate este să-i arunci în piscină, Dragoste și monștri (Love and Monsters) filmul lui Michael Matthews ia un tânăr cu abilități de supraviețuire zero și îl trimite, singur, într-o călătorie de o săptămână printr-un ținut populat de fiare uriașe, ucigașe. După ce a petrecut șapte ani fiind singurul tip neînsurat dintr-un buncăr plin de cupluri, poate că perspectiva unei morți palpitante și rapide nu-i chiar atât de oribilă. O variantă pentru întreaga familie, dar mai puțin amuzantă, pe tiparul stabilit de Zombieland, Dragoste și monștri se mândrește cu niște secvențe de acțiune grozave și bestii inspirate; adăugați la asta nostalgia primei iubiri și avem un film cât se poate de potrivit pentru o seară în familie.

Dylan O’Brien joacă rolul lui Joel, un tânăr de 24 de ani, care avea 17 ani când lumea a luat sfârșit. Națiunile Pământului și-au unit forțele pentru a distruge un asteroid care se apropia vertiginos, dar emisiile toxice de la toate armele nucleare pe care le-au folosit împotriva asteroidului au transformat animalele din întreaga lume în monștri gigantici, deformați. De ce nu s-au transformat și oamenii în același fel? Scenariul lui Brian Duffield și Matthew Robinson nu știe și nici nu-i pasă. Însă 95% din populație a fost ucisă în decurs de un an, iar supraviețuitorii s-au adăpostit în colonii subterane, care interacționează doar prin radiocomunicații.

Dragoste și monștri (Netflix) Love and Monsters
Dragoste și monștri (Netflix)

Din păcate, toate acestea s-au întâmplat chiar în momentul în care Joel se îndrăgostea de Aimee (Jessica Henwick). Cei doi au fost separați în haos, dar el a descoperit recent că a supraviețuit. După ce a luat contact cu colonia ei și i-a auzit vocea la radio, Joel decide într-un impuls de moment să părăsească buncărul și să facă o călătorie de 135 de kilometri, pentru a o reîntâlni, în sfârșit.

Privitorul va fi asaltat imediat de două mari întrebări. Dar colegii de buncăr ai lui Joel trec peste “hei, ai întrebat-o dacă are un iubit?” și înclină puternic spre „omule, o mierlești sigur înainte să ajungi acolo”. Și au dreptate. Joel este un tip cumsecade, dar intră în panică în fața primejdiei și habar n-are să se apere. Ei încearcă, dar nu reușesc să-l facă să se răzgândească.

Odată ajuns la suprafață, filmul o ia pe arătură, pretinzând că Joel (care nici măcar nu știe încotro s-o apuce, fapt pe care scenariul îl trece cu vederea) va merge la pas pe drumuri de țară, în loc să alerge panicat în zigzag de la un buncăr la altul. Această abatere de la logica narativă le permite cineaștilor să-i facă cunoștință lui Joel cu un maidanez pe care-l numește Boy și care îl va ține departe de pericol în multe ocazii, dar și care îl va băga la belea în alte ocazii.

Matthews își vine în fire, destul de curând, în privința pericolelor din scenariu, construind scene interesante legate de întâlnirea cu versiuni mutante ale centipedelor, broaștelor, crabilor și altele alea. Echipele de design și efecte speciale fac o treabă bună aici, echilibrând factorul câh cu mutații imprevizibile, cu nuanțe ocazionale de drăgălășenie. Se pare că nu toți monștrii din film au impulsuri ucigașe.

Aceasta este lecția pe care Joel o învață de la alți doi supraviețuitori pe care îi întâlnește, Clyde (Michael Rooker) și Minnow (Ariana Greenblatt). Toleranți cu stângăciile lui (deși Minnow, în vârstă de 8 ani, face mișto de el la tot pasul), cei doi îi oferă un curs de supraviețuire în timp ce i se alătură o parte din drum. Până să ajungă la adăpostul lui Aimee de pe plajă, el este practic un bărbat adevărat. (Mă rog…)

Ultima parte a filmului oferă complicații atât așteptate, cât și surprinzătoare. În cea mai mare parte, satisface, mai ales în ceea ce se dovedește a fi cea mai elaborată secvență de acțiune a filmului. Dar ne oprim aici cu laudele; încercarea de a-l trata pe Joel ca sursă de inspirație pentru efortul „să ne luăm planeta înapoi” (și aluziile corespunzătoare la o continuare) ar fi prea de tot – chiar și într-o lume în care pe cer plutesc meduze luminoase.

John DeFore, Hollywood Reporter, 14 octombrie 2020