Celebritățile încep noi relații în timpul pandemiei. Oare este o idee bună?
Coronavirusul nu împiedică celebritățile să înceapă noi relații. Deși industria divertismentului și-a încetat activitatea pe fondul pandemiei, unii profită din plin de timpul liber.
Ben Affleck și actrița din La cuțite (Knives Out), Ana de Armas, au confirmat zvonurile romantice în ceea ce-i privește. Cei doi au fost văzuți sărutându-se în timpul unei plimbări săptămâna trecută. Se pare că Ben și Ana, care vor juca împreună în thrillerul Deep Water, petrec timp împreună la Los Angeles.
“Ben și Ana sunt carantinați în casa lui, unde au fost împreună de la întoarcerea din Costa Rica”, a spus o sursă din anturajul lor pentru E! News. “Au o rutină zilnică simplă, care include plimbarea câinelui Anei și comandarea mâncării, care le este livrată de Postmates. Din două în două zile, Ben își vizitează copiii, iar Ana rămâne acasă.”

Amber Heard și iubita Bianca Butti aparent petrec mult timp împreună, la doar câteva luni după ce s-a zvonit că ar avea o relație.
Cât despre zvonurile legate de alte cupluri, Demi Lovato și Ariana Grande au câte un bărbat în viața lor, iar Nina Dobrev și olimpicul Shaun White au fost fotografiați în timp ce se plimbau cu bicicleta prin Malibu, Calif.
Deci, de ce se aruncă starurile cu capul înainte într-o relație pe fondul pandemiei de coronavirus? Și este o idee bună? Experta în relații, Rachel DeAlto răspunde întrebărilor puse de Yahoo! Entertainment:
„Este omenește să dorim compania cuiva – așa suntem programați. Dacă erai la începutul unei relații cu cineva, nimic nu te-ar determina să propui „hai să facem acest lucru mai oficial” ca izolarea impusă de autorități”, spune ea. “Este o modalitate de a evita să fii singur și carantina este mult mai distractivă cu cineva pentru care începi să ai sentimente, dar poate fi și o sabie cu două tăișuri.”
DeAlto, expert pentru spectacolul de succes al Lifetime, Married at First Sight (Căsătorie la prima vedere), spune că în timp ce pare „un moment bun pentru a începe o relație”, cuplurile nou-nouțe ar trebui s-o ia încet. „Nu sunt un mare fan al carantinei cu cineva cu care tocmai ați început o relație”, subliniează ea. „Focul de paie arde cel mai rapid, iar timpul petrecut 24 de ore din 24 cu cineva pe care tocmai l-ai întâlnit ar putea lua o întorsătură urâtă pe negândite. Mai degrabă i-aș sfătui pe oameni să folosească timpul liber pentru a construi relații virtuale mai puternice.”
Pe de altă parte, însă, stresul și anxietatea provocate de pandemie ar putea întări o legătură. „Este o îngrijorare comună și o provocare de depășit împreună”, mai spune DeAlto. (Yahoo! Entertainment)
29 martie este o zi specială pentru Rita Wilson
Duminică, 29 martie, a marcat aniversarea mai multor puncte de răscruce pentru actriță, inclusiv faptul că a învins cancerul la sân și, mai recent, a devenit o „supraviețuitoare” a noului coronavirus (COVID-19).
Wilson, care tocmai s-a întors acasă la Los Angeles, cu soțul Tom Hanks, după ce amândoi au fost diagnosticați cu coronavirus în timp ce se aflau în Australia, ne-a împărtășit bucuria într-o postare pe Instagram.
„Această dată, 29 martie, reprezintă o zi extrem de fericită”, a scris Wilson, înainte de a se cufunda în amintiri: „Eram pe Broadway unde jucam cu Larry David în piesa lui Fish In The Dark, înainte de a afla că am fost diagnosticată cu cancer la sân. Pe 29 martie, de asemenea, se împlinesc cinci ani de când am învins cancerul, după ce am suferit o mastectomie bilaterală.”
„Sunt foarte recunoscătoare pentru sănătatea mea, pentru medicii, asistenții medicali, prietenii și familia care m-au ajutat să trec peste perioada respectivă”, a continuat ea. „Voi, prietenii online, meritați, de asemenea, mulțumiri pentru că rugăciunile și optimismul dvs. au fost resimțite profund. Și sunt atât de recunoscătoare pentru binecuvântările pe care Dumnezeu mi le-a dăruit, atunci și acum.”
Dar momentele ei de răscruce nu se încheie aici. În 2019, chiar pe aceeași dată, Wilson a fost onorată cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.

„În urmă cu un an, pe 29 martie, am fost onorată cu o stea pe Hollywood Walk of Fame, o stradă pe care mergeam când eram mică și citeam toate numele vedetelor pe care le admiram, fără să-mi închipui vreodată că într-o zi, numele meu ar putea fi pe una din acele stele”, a scris ea. „Și acum un an am lansat al patrulea album, Halfway to Home”.
„Fiecare zi în care ajung să fac muzică este un cadou”, a adăugat Wilson. „Atât de multe s-au întâmplat muzical în acel an. Atâta bunătate. Nimic din toate acestea n-ar fi posibile fără sănătate.”
„Așadar, astăzi, 29 martie, sărbătoresc frumusețea acestei vieți, binecuvântările pe care Dumnezeu mi le-a oferit și sănătatea mea bună, mai ales acum, ca supraviețuitor al COVID-19”, a încheiat actrița. (People)
nice!!
LikeLike