Marea lecție de viață pe care am primit-o de la 2020 a fost că nimic nu este sigur. Cu toate acestea, multe seriale TV sunt deja pregătite pentru 2021, în timp ce altele continuă filmările în conformitate cu normele anti-Covid. Prin urmare, dacă nu intervin întârzieri din varii motive, iată câteva seriale noi programate să ajungă pe micile noastre ecrane în următoarele 12 luni.

Vor fi, de asemenea, o mulțime de seriale favorite care se întorc – printre care The Crown, Succession, Sex Education, Unforgotten și Povestea slujitoarei (The Handmaid’s Tale) – dar mai jos am selectat câteva titluri noi pe care să le așteptăm cu nerăbdare. Pregătiți telecomanda și țineți pumnii:
E un păcat – It’s A Sin
Acest proiect de suflet al scenaristului Russell T Davies este oarecum un prequel al dramei sale din 1999, Queer As Folk, un punct de răscruce pentru cariera lui. Era vorba despre un grup de prieteni de pe scena gay hedonistă din anii ’90, în timp ce această nouă miniserie în cinci părți prezintă viața unor londonezi la 18 ani, din anii ’80 – deceniul când a apărut SIDA și totul s-a schimbat. Solistul formației Years & Years, Olly Alexander este personajul principal, alături de distribuția tânără și strălucită, iar în rolurile secundare avem nume consacrate: Stephen Fry, Keeley Hawes și Neil Patrick Harris. Așteptați-vă la sex, scandal și o coloană sonoră nostalgică, cu muzică electronică. E un păcat va avea premiera la HBO, pe 23 ianuarie.
Bazat pe îndrăgitul roman al lui Nancy Mitford, această poveste de dragoste de epocă ne-o prezintă pe neînfricata eroină aristocrată Linda Radlett (Lily James), a cărei încercare de a-și găsi un soț o duce din Oxfordshire la Paris, în anii fulminanți 20. Emily Mortimer a adaptat trilogia și, de asemenea, face parte dintr-o distribuție plină de stele, alături de Freddie Fox, Dolly Wells, Andrew Scott și Dominic West.
Impeachment: American Crime Story
Seria antologică premiată cu Emmy a dramatizat deja procesul lui OJ Simpson și asasinarea lui Gianni Versace. Această a treia rundă își îndreaptă camera de filmat spre scandalului sexual al lui Bill Clinton și Monica Lewinsky, bazat pe bestseller-ul lui Jeffrey Toobin, A Vast Conspiracy. Lewinsky însăși este coproducător, iar Beanie Feldstein o interpretează, în timp ce Clive Owen are rolul celui de-al 42-lea președinte american. Inițial era programat să fie difuzată înainte de alegerile din 2020, dar a fost întârziat de… știți-ce.
Nouă străini – Nine Perfect Strangers
O altă dramă captivantă cu Nicole Kidman, de la echipa care ne-a adus De la început (The Undoing). Bazat pe romanul de succes al lui Liane Moriarty, autoarea lui Marile minciuni nevinovate (Big Little Lies), serialul Nine Perfect Strangers o are în rol principal pe Kidman, care interpretează o rusoaică misterioasă, patroana unui complex de wellness de lux, cu misiunea de a revigora mințile și corpurile a nouă străini stresați – dintre care nici unul nu știe adevăratul motiv pentru care se află acolo. Melissa McCarthy, Luke Evans și Michael Shannon completează distribuția.
Conversations With Friends
După uriașul succes al fenomenului Oameni normali (Normal People), romanul de debut din 2017 al autoarei Sally Rooney, Conversations With Friends este, de asemenea, adaptat într-un serial-dramă de către BBC. Povestea „ménage-à-quatre” plasată în Dublin, îi prezintă pe studenții, poeții de improvizație și foștii iubiți Frances și Bobbi, pe măsură ce se încurcă pe neașteptate cu un cuplu căsătorit, mai în vârstă. Proiectul reunește mulți dintre membrii echipei – scenaristul Alice Birch, regizorul Lenny Abrahamson – care a făcut ca Oameni normali să fie un succes formidabil, așa că speranțele sunt mari.
Grace
Bazat pe whodunit-urile premiate ale lui Peter James, care s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume, această nouă dramă polițistă îl are pe John Simm în rolul comisarului de poliție Roy Grace din Brighton – un detectiv neconvențional, marcat de dispariția propriei soții. El investighează două mistere: dispariția unui dezvoltator imobiliar în noaptea petrecerii burlacilor și uciderea îngrozitoare, pre-anunțată a unei familii. Bineînțeles, nici unul dintre cazuri nu este așa cum pare la prima vedere.
Misterul din grădină – Landscapers
Laureata Oscar, Olivia Colman, renunță la coroana regală pentru a juca în această dramă polițistă, bazată pe fapte reale, cu scenariul semnat de soțul ei, Ed Sinclair. „Îmi plac scenariile lui Ed, ceea ce este un lucru bun pentru că el gătește multe dintre mesele mele”, spune Colman. Serialul din patru episoade va explora modul în care un cuplu blajin din Mansfield, Christopher și Susan Edwards, ajunge să-i împuște pe părinții lui Susan și să-i îngroape în grădina din spatele casei. Crima a rămas nedescoperită timp de un deceniu până când perechea a fost arestată, condamnată și închisă în 2014, în ciuda faptului că cei doi și-au susținut nevinovăția. Este povestit într-un stil narativ îndrăzneț, cu umor negru.
Michael Hogan, The Telegraph, 31 decembrie 2020
Pe Olivia Colman am descoperit-o tot datorită unui serial polițist și mi-a plăcut mult interpretarea sa, așa că am îndrăgit-o, cum era și firesc. 🙂 Abia aștept să o văd în Landscapers. 🙂 Până atunci, cred că a venit timpul să vizionez The Crown, ce-i tot cu.. laureata Oscar, am reținut acum. 🙂 Și mă bucur, chiar merită!
Mi-a plăcut articolul, Jo, și toate serialele prezentate îmi par interesante, dar mai ales pe cel cu Nicole Kidman îl aștept cu nerăbdare, fiindcă am adorat-o în The Undoing, grația sa este fascinantă. 😘
LikeLike
Dar trebuie s-o vezi neapărat în rolul care i-a adus Oscarul, din filmul The Favourite. Când am auzit că-i nominalizată eram sigură că ea o sa câștige, atât de buna a fost în rol. Și e formidabilă și în The Crown. Daca iei serialul de la început, o s-o vezi pe Vanessa Kirby (cea din Franturi de femeie) în rolul Prințesei Margareta. Ai ce vedea. 🙂 Altfel, Nine Perfect Strangers e primul și pe lista mea. 🙂
LikeLiked by 1 person
Waw, ce de recomandări și cât mă bucur de acestea, îți mulțumesc mult, Jo! ❤️
Atunci, am să încep cu The Favourite, pe care poate-l văd chiar diseară, iar apoi continui cu primul episod, da, din The Crown. 😘
LikeLiked by 1 person
Ah! ‘Nine Perfect Strangers’ looks interesting! Thank You! I just finished watching the history of Swear Words on Netflix. I’m so much smarter now!!! 🤣 Happy Monday, my friend!!! 🤗💖😊
LikeLike
So curse me! 🙂 Let me see what you’ve leaned. Kidding. That’s one documentary I’d like to see as well. For scientific purposes, of course. 🙂 And, yes, Nine Perfect Strangers. That’s the first on my list too.
LikeLiked by 1 person
Much to my lovely man’s (who has a HORRIBLE double standard on the issue! 🤣) dismay, I was already quite proficient at swearing! 🤣🤣🤣 But it was so fun to learn about the words! 💕 I laughed A LOT!!! Which always gets anything an A PLUS PLUS!!! 🤗
LikeLike
Now I really have to see that show! 🙂
LikeLiked by 1 person
Hell yeah!!! 🤣💖😊
LikeLike
Și eu aștept câteva din lista aia : the crown, sex education.. mai am Emily in Paris ( merge la masa), criminal, unul portughez numit la cosa mas Linda, etc… azi M-am apucat de Lupin … vedem ce va fi :))
LikeLike
Încă n-ai văzut tot Emily in Paris??!!!! Ce să înțeleg? Că mănânci rar? 🙂
LikeLiked by 1 person
Mănânc des:)))) am văzut doar cât a apărut din Emily ( un sezon parca), aștept continuarea:))
LikeLike
Aaah, deci l-ai văzut până la urmă. Mă miram eu. 🙂 Da, așteptăm cu interes sezonul 2. 🙂
LikeLiked by 1 person